Antena Căutare

Autorităţile locale din Madrid recomandă anularea turneului organizat de Ion Ţiriac

Autorităţile din regiunea capitalei Spaniei recomandă anularea turneului organizat de Ion Ţiriac, Madrid Open, din cauza pandemiei de coronavirus.

Prevăzută să se desfăşoare de obicei în luna mai, competiţia a fost amânată pentru perioada 12-20 septembrie, în calendarul modificat de pandemie.

Dar reapariţia în Spania a unor focare de răspândire a virusului i-a determinat organizatori să se îndoiască, sâmbătă, într-un comunicat, de desfăşurarea turneului "fara complicaţii sanitare care ar afecta jucătorii, publicul si personalul".

"Organizatorii Mutua Madrid Open au fost în strânsă legătură cu instituţiilor sanitare competente din Comunitatea Madrid, reprezentate de Antonio Zapatero, ministrul adjunct al Sănătăţii Publice şi cu Consiliul Superior al Sportului (CSD). Instituţiile menţionate şi-au arătat întotdeauna colaborarea maximă, rezolvând toate îndoielile ridicate de organizatori şi facilitând în permanenţă procesul pentru a putea ţine Mutua Madrid Open 2020. La ultima întâlnire, care a avut loc la 29 iulie şi din cauza creşterii cazurilor de Covid-19 la Madrid în ultimele zile, organizatorii Mutua Madrid Open şi-au exprimat îndoielile cu privire la posibilitatea de a organiza turneul fără complicaţii sanitare care ar afecta jucătorii, publicul şi personalul. Având în vedere această situaţie, organizatorii Mutua Madrid Open au solicitat ajutorul lui Antonio Zapatero, ministrul adjunct al Sănătăţii Publice, şi au primit recomandarea de a nu organiza turneul din cauza evoluţiei actuale a Covid-19. Ca pe parcursul întregului proces, la acea întâlnire, organizatorii Mutua Madrid Open au avut colaborarea şi ajutorul Comunităţii Madrid pentru a analiza situaţia, care din păcate se agravează zi de zi. Nefiind în măsură să asigure o evoluţie pozitivă a acestei situaţii în săptămânile următoare, organizatorii Mutua Madrid Open vor lua o decizie din timp", se arată în comunicatul citat.

"În orice moment, organizatorii Mutua Madrid Open au apreciat sprijinul instituţiilor sanitare competente din Comunitatea Madrid şi au acordat valoare opiniei experţilor lor, rezervându-şi întotdeauna dreptul de a lua acea ultimă decizie cu privire la organizarea Mutua Madrid Open. Având în vedere aceste recomandări ale instituţiilor sanitare competente şi având în vedere situaţia dificilă cauzată de covid-19 (cu o creştere considerabilă a cazurilor la Madrid şi, de asemenea, în Spania), organizatorii Mutua Madrid Open analizează şi evaluează în detaliu toate opţiunile posibile, gândite tot timpul să garanteze siguranţa tuturor participanţilor la turneu. Decizia finală privind organizarea Mutua Madrid Open 2020 va fi luată de Ion Tiriac şi de Super Slam Ltd., proprietarul licenţei turneului", au adăugat organizatorii.

Articolul continuă după reclamă

Sursa: News.ro

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ianis și Elena Hagi, imagini adorabile cu fiul lor care a împlinit un an. Cum arată micul Giorgios: „Cum am putut trăi fără tine?”
Ianis și Elena Hagi, imagini adorabile cu fiul lor care a împlinit un an. Cum arată micul Giorgios: „Cum am...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cu ce se ocupă mama lui David Popovici. Detalii neștiute despre părinții săi. Cum i-au susținut din umbră visul de campion
Cu ce se ocupă mama lui David Popovici. Detalii neștiute despre părinții săi. Cum i-au susținut din umbră...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cezar Ouatu, primele declarații despre botezul fiicei sale. Cum va arăta evenimentul pregătit pentru Serena
Cezar Ouatu, primele declarații despre botezul fiicei sale. Cum va arăta evenimentul pregătit pentru Serena Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Prima reacție a lui Harry și Meghan la scrisoarea Regelui Charles despre statulul lor după revenirea în Marea Britanie
Prima reacție a lui Harry și Meghan la scrisoarea Regelui Charles despre statulul lor după revenirea în Marea... Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR BZI
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani Jurnalul
Mesajul ÎNGERULUI PĂZITOR pentru Berbec în 2027: Nu mai ești singur în luptă
Mesajul ÎNGERULUI PĂZITOR pentru Berbec în 2027: Nu mai ești singur în luptă Kudika
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari Redactia.ro
Patru baruri din România, în clasamentul celor mai bune din Europa. Un local din Timişoara, în top 25
Patru baruri din România, în clasamentul celor mai bune din Europa. Un local din Timişoara, în top 25 Observator
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum îți dai seama dacă metoda tradițională de învățare nu i se potrivește
Cum îți dai seama dacă metoda tradițională de învățare nu i se potrivește DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x