Antena Căutare

ULTIMA ORĂ! Constantin Budescu, ca și vândut de Gigi Becali! Unde se transferă cel mai bun jucător al celor de la FCSB

Constantin Budescu, cel mai bun jucător al celor de la FCSB în sezonul 2017-2018, este ca și plecat de la echipa antrenată de Nicolae Dică. Patronul vicecampioanei României, Gigi Becali, a anunțat, în urmă cu puțin timp, că mijlocașul ar putea ajunge în următoarele zile la Al Shabab, echipă antrenată de Marius Șumudică.

Constantin Budescu, 29 de ani, a dus în spate FCSB-ul în ultimul sezon. Atât în Liga 1, cât și în Europa League, mijlocașul a fost omul numărul 1 din trupa roș-albastră. În cele 37 de meciuri jucate în ultimul sezon, Budescu a marcat 13 goluri și a oferit 12 pase decisive.

Gigi Becali s-a declarat în dese rânduri nemulțumit de atitudinea din teren a jucătorului și a declarat că e dispus să-l vândă și la rivala CFR Cluj. Ulterior, Becali s-a sucit și a anunțat că îl păstrează pe Budescu în lot, însă doar pentru a juca în cupele europene.

”Pe Budescu nu-l vând. El va juca doar în cupele europene, că acolo își dă viața. Mă califică în grupele europene și iau 15 milioane de euro. Asta mă interesează pe mine. În campionat îl țin în tribună lângă mine și mâncăm semințe. Poate pleca doar dacă i se plătește clauza de 3 milioane de euro. Budescu este valoros, dar în campionat nu dă tot. El joacă doar în cupele europene și ne va califica în grupe”, a declarat Gigi Becali la începutul lunii iunie

Articolul continuă după reclamă

Acum, după mutarea lui Șumudică în Arabia Saudită, patronul FCSB a anunțat că prețul lui Budescu a scăzut de la 3 la 2 milioane de Euro.

”E posibil să plece Budescu în următoarele zile, în Arabia Saudita. La Șumudică. L-am lăsat la 2 milioane de euro”, a declarat Gigi Becali, conform sport.ro

În urmă cu două zile, FCSB l-a vândut la Al Shabab pe Valerică Găman.

Biletul Zilei 25.06.2018! Meciurile sigure de luni oferă un pont excelent... Miodrag Belodedici, dublu câștigător al Cupei Campionilor, își spune povestea: ”Nimeni nu m-a îndemnat spre fotbal. Toți...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bosnia-Herțegovina - România, 17 noiembrie 2026. La ce oră începe meciul și unde se transmite la TV
Bosnia-Herțegovina - România, 17 noiembrie 2026. La ce oră începe meciul și unde se transmite la TV
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
România – Polonia, prima victorie cu Gică Hagi pe bancă, lider detașat de audienţă la Antena 1
România – Polonia, prima victorie cu Gică Hagi pe bancă, lider detașat de audienţă la Antena 1
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x