Antena Căutare

Burleanu: Meciurile de baraj pentru Euro, amânate până în luna iunie, campionatul se va încheia până la 28 iunie

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a confirmat că ediţia din această vară a Campionatului European va fi amânată până în 2021, precizând că sezonul campionatului intern va fi prelungit până la 28 iunie. El a afirmat că meciurile din play-off-ul Ligii Naţiunilor, care urmau să stabilescă ultimele patru echipe calificate la Euro, programate la finalul acestei luni, au fost amânate până în iunie. România urmează să joace în Islanda, apoi, dacă ar fi câştigat, cu învingătoarea dintre Ungaria şi Bulgaria.

"Astăzi a avut loc o video conferinţă organziată de UEFA, la care au participat reprezentanţii tuturor celor 55 de federaţii naţionale. Ţinând cont că startul Euro-2020 este planificat în mai puţin de trei luni, disputarea meciurilor de calificare pentru ultimele patru locuri disponibile este planificată a avea loc peste nouă zile, primul meci, răspândirea alarmantă a virusului Covid-19 în Europa, analiza în schimbare a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, dar şi intrarea unor ţări din Europa în stare de urgenţă, am decis, astăzi, amânarea meciurilor din play-off din martie pentru iunie 2020, ceea ce înseamnă că vom anula meciul amical cu Anglia, planificat pentru 7 iunie, pentru a face loc meciurilor de baraj, suspendarea Euro din vara anului 2020, 12 iunie - 12 iulie pentru perioada 11 iunie - 11 iulie 2021. În acelaşi timp, Copa America se va muta tot pentru vara anului 2021. Am discutat despre abordarea unei flexibilităţi în sistemul de licenţiere pentru cluburi, exitinderea termenelor de finalizare a campionatelor naţionale. Pentru România, data este de 28 iunie, în loc de 1 iunie. Finala de Champions league se va disputa pe 27 iunie. Campionatul European de fotbal feminin, Campionatul European under 21 şi finala Nations League se vor muta din vara anului 2021. Avem în vedere deblocarea intervalului orar pentru meciurile din Champions League şi Europa league, astfel încât să ne putem disputa etapele intermediare înclusiv în zilele de Champions League şi Europa League. Vom propune ca FIFA să suspende Cupa Mondiaă a cluburilor care ar urma să aibă loc în 2021, pentru a face loc în calendar desfăurării Campionatului European de fotbal. Prin deciziile menţionate anterior, adică prin suspendarea Euro, vom avea suficient spaţiu în calendar pentru a putea să terminăm competiţiile la nivel naţional. Sunt 53 de competiţii fotbalistice suspendate astăzi în România până la 31 martie, 52 în organziarea FRF, una în organizarea LPF. Din cele 17 loturi naţionale, zece au deja activitatea suspendată până la data de 1 mai. Prima reprezentativă şi naţionala under 21 erau în stand by până la organizarea acestei conferinţe", a declarat Burleanu.

El a menţionat că întrecerile interne vor fi suspendate cel puţin până la ridicarea stării de urgenţă în România. Cel mai optimist scenariu arată că partidele se vor relua la 22 aprilie, fără spectatori însă.

"Au fost suspendate toate cursurile şi programele de pregătire organizate de FRF pentru arbitri şi antrenori. Toate cele 53 de competiţii care avea teremen de suspendare până la 31 martie se vor amâna cel puţin până la momentul ridicării stării de urgenţă, decretată ieri, de preşedintele Românei. Am creat un grup de lucru care va propune diferite scenarii pentru reluarea competiţiilor. În acest grup de lcru vor fi reprezentate toate eşaloanele fotbalistice din România, inclusiv reprezentanţii LPF şi ai sindicatului jucătorilor. Mâine dimienaţă va avea loc prima întâlnire prin videoconferinţă. La nivelul Ligi I, din play-off mai sunt de disputat opt etape, din play-out mai sunt de disputat 12 etape, din Liga a II-a mai sunt de disputat 14 etape, la fel în Liga a III-a. Din Cupa României mai avem nevoie de trei date disponibile. Două date pentru desfăşurarea semifinalellor în dublă manşă şi altă dată pentru finala Cupei României. Trebuie să luăm în considerare şi barajul de promovare în Liga I, stabilit astăzi pentru a se desfăşura în dublă manşă. Lucrăm pe mai multe scenarii de reluare a competiţiei din 22 aprilie şi chiar 13 iunie, ca un moment critic. Sunt scenarii pe baza cărora lucrăm în momentul de faţă. Dacă situiaţia se va înrăutăţi va trebui să fim deschişi la forme inovative de finalizare a competiţiei, meciuri într-o singură manşă sau minigrupe sau propunerea de modificare a tururilor preliminare pentru competiţiile europene. Fotbalul se va relua cu porţile închise doar în momentul în care vom fi siguri că siguranţa şi sănătatea jucătorilor şi a staff-ului nu sunt în pericol. Suporterii vor putea reveni pe stadion doar atunci când vom fi siguri că există niciun risc pentru aceştia. Siguranţa şi sănătatea înainte de toate. Vom participa activ alături de Guvernul României şi de UEFA pentru îndeplinirea acestei responsabilităţi comune, privind siguranţa şi sănătatea tuturor persoanelor angrenate în fenomenul fotbalistic", a adăugat el.

Burleanu a precizat că activitatea loturilor naţionale este suspendată cel puţin până la 1 mai.

Articolul continuă după reclamă

"Obiectivele de la care vom pleca sunt următoarele: Când vine vorba de campionatele interne, înainte de toate obiectivul numărul 1 este siguranţa şi sănătatea suporterilor, jucătorilor, staff-urilor şi a tuturor persoanelor angrenate în organizarea unei competiţii sportive, obiectivul numărul 2 pe care îl avem în vedere este sustenabilitatea financiară a cluburilor care se traduce prin lichiditatea cluburilor, care se răsfrânge apoi asupra întregii economii a fotbalului, suporteri, antrenori, jucători, arbitri, voluntari, deţinători de drepturi TV şi sponsori. Obiectivul numărul 3 este ca orice decizie pe care vom fi forţaţi de împrejurări să o luăm vrem să producă cel mai mic nivel de nedreptate pentru toate cluburile participante. Ca urmare a acestor obiective la nivel de echipe naţionale, toate cele 17 loturi naţionale îşi vor suspenda activitatea cel puţin până la 1 mai, nu vom pune în pericol jucătorii şi staff-ul şi am luat decizia de suspendare a convocărilor şi a oricărei acţiuni în această perioadă. La nivel de licenţiere, pentru cluburile de Liga I, Liga a II-a şi Liga a III-a, precum şi pentru cluburile care intră în procesul de clasificare a academiilor vom da dovadă de flexibitate, de la caz la caz, consultându-ne îndeaproape cu UEFA pentru cuburile care aplică pentru licenţa UEFA", a mai spus el.

Sursa : news.ro

Şi Copa America va fi amânată un an... Burleanu: Am solicitat MTS crearea unei scheme financiare de ajutor pentru a compensa organizatorii de evenimente sporti...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ianis și Elena Hagi, imagini adorabile cu fiul lor care a împlinit un an. Cum arată micul Giorgios: „Cum am putut trăi fără tine?”
Ianis și Elena Hagi, imagini adorabile cu fiul lor care a împlinit un an. Cum arată micul Giorgios: „Cum am...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cu ce se ocupă mama lui David Popovici. Detalii neștiute despre părinții săi. Cum i-au susținut din umbră visul de campion
Cu ce se ocupă mama lui David Popovici. Detalii neștiute despre părinții săi. Cum i-au susținut din umbră...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x