Antena Căutare

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! Prezentarea celor 12 stadioane ale turneului final

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! Așteptarea fanilor fotbalului se apropie cu pași uriași de final. Peste doar două zile, la Moscova, se va da startul celui mai așteptat eveniment fotbalistic al anului: Cupa Mondială! Joi, de la ora 18:00, Rusia și Arabia Saudită vor consemna startul celui de-al 21-lea Mondial din istorie!

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! După ce am văzut cum arată cele 32 de echipe prezente în Rusia, azi e timpul să trecem în revistă și cele 12 stadioane pe care eroii sportului ”Rege” vor lupta pentru cel mai important trofeu din fotbal.

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! Așadar, 32 de formații vor juca, în perioada 14 iunie - 15 iulie, 65 de meciuri pe cele 12 stadioane din Rusia. Iniţial, s-au propus de către organizatori 16 arene de fotbal din 13 oraşe. Lista finală a stadioanelor a fost anunţată la 29 septembrie 2012.

Datele tehnice:
Capacitatea medie: 49,300 de locuri
Cea mai mare arenă: Lujniki Stadium (81,000 locuri)
Cea mai mică arenă: Kaliningrad Stadium (35,212 locuri)
Numărul mediu de jocuri pe fiecare arenă: 5.33

Articolul continuă după reclamă

Iată cele 12 stadioane de la Campionatul Mondial din Rusia 2018:

Lujniki Stadium (Moscova – 89.318 locuri)

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! Prezentarea celor 12 stadioane ale turneului final
Data inaugurării: 31 iulie 1956
Cost: 350.000.000 de euro
Competiții găzduite: JO de vară 1980, meciurile lui ȚSKA Moscova, Spartak Moscova, Torpedo Mosvoca, echipa națională a Rusiei, finala Cupei UEFA 1999, finala Ligii Campionilor 2008, Campionatul Mondial de atletism 2013, CM de hochei pe gheață

Meciuri găzduite la CM 2018:

  • 14 iunie, ora 17:00 – Rusia – Arabia Saudită (Moscova, Lujniki) – Grupa A
  • 17 iunie, ora 17:00 – Germania – Mexic (Moscova, Lujniki) – Grupa F
  • 20 iunie, ora 14:00 – Portugalia – Maroc (Moscova, Lujniki) – Grupa B
  • 26 iunie, ora 16:00 – Danemarca – Franţa (Moscova, Lujniki) – Grupa C
  • 1 iulie: B1 – A2 (16-imi)
  • 11 iulie: semifinală
  • 15 iulie: finala

Gazprom Arena (Sankt Petersburg – 69.501 locuri)

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! Prezentarea celor 12 stadioane ale turneului final
Data inaugurării: 2017
Cost: 1.000.000.000 de euro
Competiții găzduite: meciurile echipei Zenit Skt. Petersburg, Cupa Confederațiilor 2017
Meciuri găzduite la CM 2018:

  • 15 iunie, ora 17:00 – Maroc – Iran (Sankt Petersburg) (Grupa B)
  • 19 iunie, ora 20:00 – Rusia – Egipt (Sankt Petersburg) (Grupa A)
  • 22 iunie, ora 14:00 – Brazilia – Costa Rica (Sankt Petersburg) (Grupa E)
  • 26 iunie, ora 20:00 – Nigeria – Argentina (Sankt Petersburg) (Grupa D)
  • 3 iulie: optimi de finală
  • 10 iulie: sferturi de finală
  • 14 iulie: semifinală

Stadionul Olimpic Fisht (Sochi – 47.659 locuri)

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! Prezentarea celor 12 stadioane ale turneului final
Data inaugurării: 2013
Cost: 603.000.000 de euro
Competiții găzduite: JO de iarnă 2014, meciurile echipei naționale a Rusiei, Cupa Confederațiilor 2017
Meciuri găzduite la CM 2018:

  • 15 iunie, ora 20:00 – Portugalia – Spania (Soci) (Grupa B)
  • 18 iunie, ora 17:00 – Belgia – Panama (Soci) (Grupa G)
  • 23 iunie, ora 17:00 – Germania – Suedia (Soci) (Grupa F)
  • 26 iunie, ora 16:00 – Australia – Peru (Soci) (Grupa C)
  • 30 iunie: A1 – B2 (16-imi)
  • 7 iulie: sferturi de finală

Ekaterinburg Arena (Ekaterinburg - 35,696 locuri)

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! Prezentarea celor 12 stadioane ale turneului final
Data inaugurării: 2018
Competiții găzduite: – (meciurile FC Ural din prima ligă rusă)
Meciuri găzduite la CM 2018:

  • 15 iunie, ora 14:00 – Egipt – Uruguay (Ekaterinburg) (Grupa A)
  • 21 iunie, ora 14:00 – Franţa – Peru (Ekaterinburg) (Grupa C)
  • 24 iunie, ora 17:00 – Japonia – Senegal (Ekaterinburg) (Grupa H)
  • 27 iunie, ora 16:00 – Mexic – Suedia (Ekaterinburg) (Grupa F)

Kazan Arena (Arena Baltika 45.015 locuri)

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! Prezentarea celor 12 stadioane ale turneului final
Data inaugurării: 2013
Cost: 450.000.000 $
Competiții găzduite: Universiada de vară 2013, CM de natație 2015, Cupa Confederațiilor 2017
Meciuri găzduite la CM 2018

  • 16 iunie, ora 12:00 – Franţa – Australia (Kazan) (Grupa C)
  • 20 iunie, ora 20:00 – Iran – Spania (Kazan) (Grupa B)
  • 24 iunie, ora 20:00 – Polonia – Columbia (Kazan) (Grupa H)
  • 27 iunie, ora 16:00 – Coreea de Sud – Germania (Kazan) (Grupa F)
  • 30 iunie: C1 – D2 (16-imi)
  • 6 iulie: sferturi de finală

Stadion Nijni Novgorod (45,331 de locuri)

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! Prezentarea celor 12 stadioane ale turneului final
Data inaugurării: urmează să fie inaugurat
Construcție: 2014-2018
Competiții găzduite: – (meciurile echipei FC Olimpeț)
Meciuri găzduite la CM 2018

  • 18 iunie, ora 14:00 – Suedia – Coreea de Sud (Novgorod) (Grupa F)
  • 21 iunie, ora 20:00 – Argentina – Croaţia (Novgorod) (Grupa D)
  • 24 iunie, ora 14:00 – Anglia – Panama (Novgorod) (Grupa G)
  • 27 iunie, ora 20:00 – Elveţia – Costa Rica (Novgorod)(Grupa E)
  • 1 iulie: D1 – C2 (16-imi)
  • 6 iulie: sferturi de finală

Rostov Arena (Rostov pe Don – 43.702 locuri)

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! Prezentarea celor 12 stadioane ale turneului final
Construcție: 2014
Competiții găzduite: CM 2018
Meciuri găzduite la CM 2018

  • 17 iunie, ora 20:00 – Brazilia – Elveţia (Rostov) (Grupa E)
  • 20 iunie, ora 17:00 – Uruguay – Arabia Saudită (Rostov) (Grupa A)
  • 23 iunie, ora 20:00 – Coreea de Sud – Mexic (Rostov) (Grupa F)
  • 26 iunie, ora 20:00 – Islanda – Croaţia (Rostov) (Grupa D)
  • 2 iulie: G1 – H2 (16-imi)

Cosmos Arena (Samara – 44.918 locuri)

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! Prezentarea celor 12 stadioane ale turneului final
Data inaugurării: urmează să fie inaugurat
Construcție: 2015-2018
Cost estimat: 320.000.000 $
Meciuri găzduite la CM 2018

  • 17 iunie, ora 14:00 – Costa Rica – Serbia (Samara)(Grupa E)
  • 21 iunie, ora 17:00 – Danemarca – Australia (Samara) (Grupa C)
  • 25 iunie, ora 16:00 – Uruguay – Rusia (Samara)(Grupa A)
  • 28 iunie, ora 16:00 – Japonia – Polonia (Samara) (Grupa H)
  • 2 iulie: e1 – F2 (16-imi)
  • 7 iulie: sferturi de finală

Mordovia Arena (Saransk – 44.442 locuri)

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! Prezentarea celor 12 stadioane ale turneului final
Data inaugurării: urmează să fie inaugurat
Construcție: 2011- 2018
Cost estimat: 300.000.000 $
Competiții găzduite: (meciurile echipei Mordovia Saransk)
Meciuri găzduite la CM 2018

  • 16 iunie, ora 18:00 – Peru – Danemarca (Saransk) (Grupa C)
  • 19 iunie, ora 17:00 – Columbia – Japonia (Saransk) (Grupa H)
  • 25 iunie, ora 19:00 – Iran – Portugalia (Saransk) (Grupa B)
  • 28 iunie, ora 20:00 – Panama – Tunisia (Saransk) (Grupa G)

Volgograd Arena (45.568 locuri)

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! Prezentarea celor 12 stadioane ale turneului final
Data inaugurării: urmează să fie inaugurat
Construcție: 2014-2018
Competiții găzduite: (meciurile echipei Rotor Volgograd)
Meciuri găzduite la CM 2018

  • 18 iunie, ora 20:00 – Tunisia – Anglia (Volgograd) (Grupa G)
  • 22 iunie, ora 17:00 – Nigeria – Islanda (Volgograd) (Grupa D)
  • 25 iunie, ora 16:00 – Arabia Saudită – Egipt (Volgograd) (Grupa A)
  • 28 iunie, ora 16:00 – Senegal – Columbia (Volgograd) (Grupa H)

Stadionul Spartak (Moscova – 43.298 locuri)

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! Prezentarea celor 12 stadioane ale turneului final
Data inaugurării: 2014
Construcție: 2010-2014
Cost: 430.000.000 $
Competiții găzduite: Cupa Confederațiilor 2017, meciurile lui Spartak Moscova
Meciuri găzduite la CM 2018

  • 16 iunie, ora 15:00 – Argentina – Islanda (Moscova, Spartak) (Grupa D)
  • 19 iunie, ora 14:00 – Polonia – Senegal (Moscova, Spartak) (Grupa H)
  • 23 iunie, ora 14:00 – Belgia – Tunisia (Moscova, Spartak) (Grupa G)
  • 27 iunie, ora 20:00 – Serbia – Brazilia (Moscova, Spartak) (Grupa E)
  • 3 iulie: H1 – G2 (16-imi)

Stadionul Kaliningrad (35,212 locuri)

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! Prezentarea celor 12 stadioane ale turneului final
Data inaugurării: urmează să fie inaugurat
Construcție: 2015-2017
Cost: 400.000.000 $
Competiții găzduite: – (meciurile lui Baltika Kalinigrad)
Meciuri găzduite la CM 2018

  • 16 iunie, ora 21:00 – Croaţia – Nigeria (Kalinigrad) (Grupa D)
  • 22 iunie, ora 20:00 – Serbia – Elveţia (Kalinigrad) (Grupa E)
  • 25 iunie, ora 19:00 – Spania – Maroc (Kalinigrad) (Grupa B)
  • 28 iunie, ora 20:00 – Anglia – Belgia (Kalinigrad) (Grupa G)
Moment istoric! Simona Halep, acasă, în faţa a peste 20.000 de oameni care o aclamă. Vizibil emoționată, îşi prezintă tr... Biletul Zilei 12.06.2018! Meciurile sigure de marți caută un nou câștig...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ianis și Elena Hagi, imagini adorabile cu fiul lor care a împlinit un an. Cum arată micul Giorgios: „Cum am putut trăi fără tine?”
Ianis și Elena Hagi, imagini adorabile cu fiul lor care a împlinit un an. Cum arată micul Giorgios: „Cum am...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cu ce se ocupă mama lui David Popovici. Detalii neștiute despre părinții săi. Cum i-au susținut din umbră visul de campion
Cu ce se ocupă mama lui David Popovici. Detalii neștiute despre părinții săi. Cum i-au susținut din umbră...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x