Antena Căutare

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! Serbia - Elveția, grupa E. Adversara României din Liga Națiunilor, la 3 puncte de ”optimi”

Serbia - Elveția, grupa E de la Campionatul Mondial! Fosta adversară a României de la Euro 2016, Elveția, și viitoarea adversară a ”tricolorilor” din Liga Națiunilor, Serbia, se întâlnesc azi, de la ora 21:00, în runda a doua din grupa E a Cupei Mondiale. Cele două vin în acest duel de la Kalinigrad după meciuri bune și rezultate pe măsură cu Brazilia și Costa Rica.

Serbia - Elveția, grupa E de la Campionatul Mondial! Serbia este, azi, față în față cu istoria. Dacă va câștiga meciul cu Elveția, țara vecină va trece pentru prima oară în istorie de faza grupelor. De la destrămarea Iugoslaviei (cea care are un loc 4 în 1930 și 1962), Serbia nu a trecut niciodată de faza grupelor la un Mondial: în 2006 și 2010.

Serbia - Elveția, grupa E de la Campionatul Mondial! Deși nu e mare distanță între ele, Serbia și Elveția se întâlnesc pentru prima oară în istorie după destrămarea Iugoslaviei. În schimb, cele două s-au întâlnit de 13 în anii în care Serbia făcea parte din Iugoslavia. Elvețienii au câștigat 5 dueluri, sârbii 6, iar două meciuri s-au încheiat la egalitate.

Serbia - Elveția, grupa E de la Campionatul Mondial! Elveția străbate o perioadă de excepție, cu un singur eșec în ultimele 23 de meciuri: au fost 16 victorii și 6 remize. Eșecul a venit în meciul cu Portugalia, din preliminariile Mondialului. Nici Serbia nu stă foarte rău la ultimele meciuri jucate. Au pierdut doar 3 din ultimele 14 întâlniri, dintre care două amicale cu Maroc și Chile în această vară. Ultimul eșec oficial a fost cu Austria.

Articolul continuă după reclamă

Serbia - Elveția, grupa E de la Campionatul Mondial! Cotele la meciul Serbia - Elveția sunt extrem de echilibrate. Sârbii au 2,80 pentru succes, față de 3,05 cât au elvețienii. Remiza primește și ea valori mici, de 3,00-3,05.

Echipele probabile în Serbia - Elveția:

Serbia XI: Stojkovic; Ivanovic, Milenkovic, Tosic, Kolarov; Milivojevic, Matic; Tadic, Milinkovic-Savic, Ljajic; Mitrovic;

Elveția XI: Sommer; Lichtsteiner, Schar, Akanji, Rodriguez; Behrami, Xhaka; Shaqiri, Dzemaili, Zuber; Seferovic;

Clasament Grupa E:

  • 1. Serbia 3 puncte (1-0)
  • 2. Elveția 1 punct (1-1)
  • 3. Brazilia 1 punct (1-1)
  • 4. Costa Rica 0 puncte (0-1)

Programul meciurilor din Grupa E:

17 iunie, ora 15:00 - Costa Rica - Serbia 0-1
17 iunie, ora 21:00 - Brazilia - Elvetia 1-1

22 iunie, ora 15:00 - Brazilia - Costa Rica (Sankt Petersburg)
22 iunie, ora 21:00 - Serbia - Elvetia (Kalinigrad)
27 iunie, ora 21:00 - Serbia - Brazilia (Moscova, Spartak)
27 iunie, ora 21:00 - Elvetia - Costa Rica (Novgorod

BREAKING NEWS! Cutremur în naționala Argentinei după umilința cu Croația! Principalul vinovat, OUT ?... Biletul Zilei 22.06.2018! Meciurile sigure de vineri caută un nou câștig...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x