Antena Căutare

Covaliu: Aven zero cazuri de coronavirus. Am trecut cu bine de primele două etape

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat, joi, că nu există niciun caz de coronavirus la loturile olimpice şi că sportivii reprezintă un exemplu în ceea ce priveşte respectarea normelor.

“Avem zero cazuri. Suntem toţi cei mai bucuroşi de pe pământ, pentru că sportivii noştri şi staful loturilor olimpice, cei care au asigurat buna desfăşurare a activităţilor atât la Snagov cât şi la Izvorani s-au achitat de această foarte grea misiune, de a trece de această perioadă. Am trecut cu bine de prima etapă, de a doua etapă, suntem în a treia etapă, avem voie deja să părăsim bazele de pregătire, toată lumea a fost testate la intrare, a fost a doua testare în care nu am avut niciun fel de problemă. Cred că suntem un exemplu în ceea ce priveşte respectarea normelor impuse de autorităţi şi cred că de-acum încolo, cu această rigurozitate, vom reuşi să continuăm pregătirea, să ne vedem de viaţă, pentru să sportivii au nevoie să se antreneze în condiţii normale. Şi obiectivul principal este calificarea a cât mai multor sportivi la JO. Nu poţi cere perfomnaţă fără să asiguri tot ceea ce au nevoie. După această perioadă va fi foarte important cum intrăm în activitate şi rezultatele vor dovedi dacă am făcut bine sau nu”, a spus Covaliu.

Mihai Covaliu a fost prezent, joi, la redeschiderea oficială a sezonului de antrenament pentru sportivii din cadrul federaţiei de canotaj, la centrul sportiv Snagov, alături de ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, şi de preşedintele FR Canotaj, Elisabeta Lipă.

“M-am decis să facem această întâlnire, să invităm pe domnul ministru, pe domnul preşedinte al COSR, pe voi, să-l băgăm pe domnul minister în cantonament poate chiar închis, să vadă cum este”, a glumit Lipă.

Ea a precizat că sportivii şi angajaţii de la centrul sportiv au respectat toate regulile: “Sportivii noştri s-au pregătit acasă două luni şi de o lună se pregătesc aici, circuit închis, toată lumea izolată, toată lumea cu măşti la masă. S-au respectat absolut toate regulile. Sportivii când au intrat în pregătire au fost testaţi, personalul bazei de pregătire a fost testat, deci nu a rămas nimeni netestat. După care s-au luat măsurile de siguranţă privind circuitul alimentelor şi tot ceea ce deserveşte buna funcţionare a bazei sportive”.

Articolul continuă după reclamă

Lipă a menţionat că vor exista în acest an competiţii care să fie o motivaţie în plus pentru sportivi: “Anul acesta suntem fericiţii câştigători ai organizării Campionatului Balcanic pentru juniori la Iaşi în luna august, iar în luna septembrie avem Campionatele Europene de juniori, Campionatele Europene de tineret, iar în octombrie avem Campionatele Europene de seniori. Doamne ajută fie bine. Ne bucurăm că pandemia este în mare regres şi atunci şi pentru sportivi este o motivaţie în plus până la JO să participe şi ei la un campionat”.

“Cu siguranţă că vom avea cea mai mare delegaţie la Tokyo, am calificat bărcile mici şi la fete şi la băieţi, şi anul viitor în mai vom avea o regată de calificare cu 8-urile de fete şi băieţi şi bărcile de 4”, a mai afirmat Elisabeta Lipă.

Sursa : news.ro

Ionuţ Stroe: Sportivii sunt exemplu public / Încă nu vor fi spectatori la competiţii, acţionăm cu precauţie... FC Dinamo: Toate testele pentru Covid-19 au rezultat negativ, echipa intră în cantonament la Săftica...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
România – Polonia, sâmbătă, 14 noiembrie. La ce oră începe meciul revanșei și ce se schimbă în programul Antena 1
România – Polonia, sâmbătă, 14 noiembrie. La ce oră începe meciul revanșei și ce se schimbă în programul...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Doliu în lumea culturismului! Alix Small, campioană de fitness și participantă la Mr. Olympia, a murit la doar 26 de ani
Doliu în lumea culturismului! Alix Small, campioană de fitness și participantă la Mr. Olympia, a murit la doar 26...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x