Antena Căutare

TAS A DAT VERDICTUL! VIITORUL A RĂMAS CAMPIOANA ROMÂNIEI

Judecătorii de la TAS au decis că Viitorul Constanța a câștigat corect campionatul în România și au menținut decizia LPF și FRF! Astfel, trupa lui Hagi rămâne cu titlul câștigat în sezonul 2016/2017.

"După o lună și jumătate avem și noi o dimineață plăcută. Am avut emoții, a fost un examen complicat. Ne pregătim să desfacem șampania", a fost prima reacție a lui Cristi Bivolaru, managerul general al Viitorului, la TV Sport ro.

FRF a confirmat că Viitorul rămâne campioană: "Astăzi, 13 iulie, Tribunalul Sportiv de la Lausanne s-a pronunțat în privința câștigătoarei Ligii 1 în sezonul 2016-2017. TAS a decis că FC Viitorul rămâne campioana României, așa cum s-a validat în Comitetul Executiv al FRF, în data de 5 iunie 2017".

Miercuri, 12 iulie, specialiştii de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne au încheiat audierile în cazul campioanei României, iar joi, pe 13, urmează să fie anunțată decizia. Avocaţii celor de la FCSB au intrat primii, urmaţi apoi de apărătorii LPF, FRF, pentru ca şedinţa să se închidă cu Viitorul.

Articolul continuă după reclamă
  • Viitorul a primit titlul din partea LPF şi FRF, însă FCSB consideră că ea trebuie să fie marea câştigătoare a sezonului trecut.

UPDATE: Decizia a fost luată! În câteva momente, documentele de înștiințare vor ajunge la toate părțile implicate în proces și, mai apoi, vor fi făcute publice!

EMOȚII MARI ÎNAINTE DE DECIZIE

”Dacă e să fie o decizie dată pe emoție, atunci Viitorul va rămâne campioană, așa mi-au zis avocații. În schimb, dacă va fi o decizie pe lege, pe regulament și pe dreptate, atunci Steaua e campioana României”, a spus Becali, imediat după ce a discutat cu oamenii care i-au reprezentat pe steliști la TAS.

Joi, până la prânz, urmează să se anunțe decizia!

Cristian Bivolaru, oficialul celor de la Viitorul, este optimist: "Eu cred că vom câştiga şi titlul va rămâne la Viitorul. Decizia va fi dată de TAS joi".

Surprinzător, optimismul e la cote la fel de înalte şi în tabăra steliştilor. "Sunt optimist, au fost audieri lungi, s-au ascultat toate părerile. Vom vedea acum ce vor decide judecătorii", a spus Valeriu Argăseală.

"LA FOTBAL E RĂZBOI, NU E FAMILIE"

Gigi Becali, patronul roş-albaştrilor, e conştient că Hagi e supărat, dar spune că în fotbalul nu e loc de familie.

"Ce am făcut aşa rău? Vreau doar să se afle adevărul. Dacă ei sunt campioni, atunci îl sun pe Hagi şi îl felicit. Aici e vorba de bani, nici nu mă interesează trofeul, îl pot ţine ei. Dar mă interesează adevărul şi, mai mul, mă interesează culoarul de la tragerea la sorţi", a spus Becali.

PROCES CU LPF ŞI FRF

De cealaltă parte, dacă vor pierde titlul, oficialii Viitorului au anunţat că FRF şi LPF vor plăti scump pentru eroarea comisă. "Dacă TAS întoarce totul, atunci cei care ne-au dat campionatul nu mai au ce să caute în fotbal", a spus Cristian Bivolaru.

FCSB și VIITORUL și-au aflat posibilii adversari din Liga Campionilor! Meciuri INFERNALE pentru echipele românești... După cinci ani, Dinamo revine în Europa! CSU Craiova, la prima participare din istorie! Peste ce adversari pot da echipe...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x