Antena Căutare

Florin Prunea: Vom avea o întânire cu Dusan Uhrin astăzi, e aproape să fie antrenor

Managerul general al FC Dinamo, Florin Prunea, a declarat, marţi, că antrenorul ceh Dusan Uhrin va sosi astăzi la Bucureşti şi este aproape de a semna cu gruparea dinamovistă.

Managerul general al FC Dinamo, Florin Prunea, a declarat, marţi, că antrenorul ceh Dusan Uhrin va sosi astăzi la Bucureşti şi este aproape de a semna cu gruparea dinamovistă.

"Vom avea o întânire cu Dusan Uhrin astăzi, e aproape să fie antrenor. Ne gândim de mai mult timp la el, dar acum se concretizează. Ştiu că Dusan impune respect, disciplină şi munceşte foarte mult. Am negociat cu mai mulţi antrenori şi am ajuns la concluzia că soluţia cea mai bună e Dusan. Eugen Neagoe trebuie să mai facă investigaţii, el a recunoscut primul că nu mai poate continua, asta îi arată caracterul lui. Cu siguranţă va reveni şi cred că este unul dintre cei mai buni antrenori din România", a declarat Prunea la Digisport Matinal.

Sebastian Moga şi Iulian Mihăescu vor continua ca antrenori secunzi la echipă, la dorinţa lui Uhrin.

Tehnicianul ceh de 51 de ani a mai antrenat în România pe Poli Timişoara şi CFR Cluj. De asemenea, el a condus Bohemians Praga, Mlada Boleslav, AEL Limassol, Dinamo Tbilisi, Viktoria Plzen, Dinamo Minsk şi Slavia Praga. Ultima echipă antrenată e Mlada Boleslav, de care s-a despărţit în februarie 2018.

Articolul continuă după reclamă

FC Dinamo Bucureşti şi antrenorul principal Eugen Neagoe au convenit în această seară încheierea raporturilor contractuale, a anunţat conducerea executivă a clubului din Ştefan cel Mare.

Numit la începutul lunii iunie la conducerea tehnică a echipei, Eugen Neagoe s-a prăbuşit pe banca dinamoviştilor în minutul 24 al meciului cu Universitatea Craiova, 0-2 pe Arena Naţională în etapa a doua a acestei ediţii de campionat, având nevoie de intervenţia urgentă a medicilor.

"Inima lui Eugen Neagoe a fost un pas să nu mai bată pentru fotbal, pentru Dinamo. Eugen Neagoe şi-a dorit foarte mult să formeze o echipă competititivă în Ştefan cel Mare, o echipă de play-off, de cupele europene la un club crescut din 1948 cu performanţa transmisă din generaţii în generaţii. Din păcate pentru toată suflarea dinamovistă, nu a reuşit să-şi îndeplinească visul din cauza problemelor medicale. Inima lui Eugen Neagoe are nevoie de linişte în aceste momente, de încurajările tuturor dinamoviştilor. Pentru că viaţa este mai importantă decât fotbalul indiferent dacă suntem suporteri, jucători, antrenori sau conducători. Clubul din Ştefan cel Mare îi mulţumeşte public fostului antrenor principal pentru activitatea pe banca tehnică a dinamoviştilor", a scris site-ul al FC Dinamo.

Sursa : news.ro

Supercupa Europei, arbitrată de o femeie; franţuzoaica Stephanie Frappart... José Luis Brown, campion mondial cu Argentina în 1986, a murit la vârsta de 62 de ani...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x