Antena Căutare

FRF s-a adresat FIFA pentru confirmarea jucătorilor eligibili la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a trimis vineri o scrisoare preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, pentru confirmarea clară a participării jucătorilor născuţi în 1997 la Jocurile Olimpice, deşi aceştia nu vor fi U23 în 2021, informează FRF.

"Am salutat public amânarea Jocurilor Olimpice, reiterând, în deplin acord şi cu mesajul FIFA, faptul că sănătatea sportivilor şi oferirea posibilităţii de a se pregăti în condiţii normale şi cu egalitate de şanse pentru competiţie reprezintă priorităţi fundamentale. România este calificată în proba olimpică de fotbal masculin pentru Jocurile Olimpice şi ne dorim să contribuim la o sărbătoare sportivă împărtăşită de toţi suporterii fotbalului mondial", se specifică în scrisoarea transmisă.

Printr-o scrisoare trimisă în această dimineaţă, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, i-a solicitat preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, să confirme dreptul de participare la Jocurile Olimpice a jucătorilor născuţi în anul 1997.

Demersul FRF vine deoarece, în acest moment, regulamentul FIFA pentru competiţia fotbalistică masculină de la Jocurile Olimpice, referitor la dreptul de participare, spune: "Federaţiile afiliate FIFA pot participa cu echipa naţionala U23. Lotul trebuie să fie format din fotbalişti născuţi începând cu 1 ianuarie 1997 plus trei jucători fără limită de vârstă“.

"Având în vedere situaţia specială creată prin amânarea proximei ediţii a Jocurilor Olimpice pentru anul 2021, considerăm necesară o completare a regulamentului acestei ediţii, prin adăugarea unei prevederi dedicate prin care să se confirme faptul că jucătorii născuţi în 1997 vor fi eligibili pentru ediţia Tokyo a Jocurilor Olimpice, chiar dacă aceştia nu se vor mai încadra la anul în categoria U23, ca efect al amânării competiţiei. Suntem convinşi de faptul că o confirmare publică a acestui aspect important va aduce clarificările regulamentare necesare asupra viitoarei competiţii", se specifică în scrisoare.

Articolul continuă după reclamă

Din argumentele Federaţiei Române de Fotbal: "Confirmarea va aduce linişte jucătorilor eligibili ce aşteptau şansa acestui spectacol fotbalistic mondial, un vis devenit realitate pentru ei şi o oportunitate unică în carieră. Totodată, le va înlesni configurarea programului viitor de pregătire şi readaptare la competiţii, oferind spiritul normalităţii în aceste zile de restricţii şi incertitudini".

Marţi, 24 martie, Comitetul Olimpic Internaţional a anunţat amânarea Jocurilor Olimpice "după 2020, dar nu mai târziu de vara anului 2021".

Sursa : news.ro

Coronavirus în Franța. PSG a vândut tricouri de peste 200.000 de euro, iar banii vor fi donaţi... Espanyol, primul club din LaLiga care anunţă trimiterea jucătorilor şi antrenorilor în şomaj tehnic. Marca notează că FC...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Doliu în lumea culturismului! Alix Small, campioană de fitness și participantă la Mr. Olympia, a murit la doar 26 de ani
Doliu în lumea culturismului! Alix Small, campioană de fitness și participantă la Mr. Olympia, a murit la doar 26...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Naționala de fotbal a României joacă la Campionatul Mondial live în AntenaPLAY între 19 noiembrie şi 13 decembrie
Naționala de fotbal a României joacă la Campionatul Mondial live în AntenaPLAY între 19 noiembrie şi 13 decembrie
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x