Antena Căutare

Galerie foto! Ceva ce n-a văzut Parisul! Jese a semnat cu Piți, Sexy y Guapa

Jese a fost prezentat la PSG. Aceasta ar fi trebuit să fie știrea, iar fostul jucător de la Real Madrid, personajul principal. Numai că la festivitate, spaniolul s-a prezentat cu a sa tovarășă de viață, Aurah Ruiz. Și atunci s-a rupt filmul, toate camerele de luat vederi focusându-se pe ea

Jese a fost prezentat la PSG. Aceasta ar fi trebuit să fie știrea, iar fostul jucător de la Real Madrid, personajul principal. Numai că la festivitate, spaniolul s-a prezentat cu a sa tovarășă de viață, Aurah Ruiz. Și atunci s-a rupt filmul, toate camerele de luat vederi focusându-se pe ea

După 63 de meciuri la Real Madrid, Jese a decis că este cazul să nu mai stea în umbra marilor vedete de pe ”Bernabeu”. Așa că a decolat spre PSG, unde antrenor e fostul tehnician al Sevillei, Unai Emery, care-l cunoaște din Primera Division. Firește, a urmat prezentarea la noua grupare, unde a primit tricoul cu numărul 22.

Dar nu aceasta ar fi știrea. La acțiune, Jese s-a prezentat și cu a sa tovarășă de viață. Aurah Ruiz. Fata a fost protagonista unor showuri de excepție în Spania, în care și-a arătat formele apetisante. La fel ca și la Paris. Unde toate camerele au fost ațintite asupra ei!

Fostul antrenor Nicolae Mărășescu a decedat la vârsta de 78 de ani... Steaua şi Astra s-au înţeles pentru două transferuri de senzaţie...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Dan Petrescu a fost operat de urgență. Cu ce complicații ale stării de sănătate s-a confruntat fostul antrenor
Dan Petrescu a fost operat de urgență. Cu ce complicații ale stării de sănătate s-a confruntat fostul antrenor
Imagini emoționante cu Bruce Willis în rolul de bunic. Actorul, care suferă de demență frontotemporală, a împlinit 71 de ani
Imagini emoționante cu Bruce Willis în rolul de bunic. Actorul, care suferă de demență frontotemporală, a... Catine.ro
Nadia Comăneci, sărbătorită la Parlamentul European, la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii
Nadia Comăneci, sărbătorită la Parlamentul European, la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii
Dilan Cicek Deniz, singurul star din Turcia la petrecerea lui Elton John. Ce ținută a îmbrăcat vedeta
Dilan Cicek Deniz, singurul star din Turcia la petrecerea lui Elton John. Ce ținută a îmbrăcat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un susținător aprig al lui Vladimir Putin întoarce armele împotriva sa: îl numește „ilegitim” și cere judecarea lui pentru „crime de război”
Un susținător aprig al lui Vladimir Putin întoarce armele împotriva sa: îl numește „ilegitim” și cere... Libertatea.ro
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra AntenaSport
Cele mai cool & elegante cupluri de vedete la Premiile Oscar 2026! Vezi galeria foto aici
Cele mai cool & elegante cupluri de vedete la Premiile Oscar 2026! Vezi galeria foto aici Elle
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cornulețe de post cu apă minerală. Desert fraged cu gem
Cornulețe de post cu apă minerală. Desert fraged cu gem HelloTaste.ro
Anamaria Gavrilă a făcut o criză de nervi în plen. A țipat la o colegă deputat: „Stai în banca ta!”
Anamaria Gavrilă a făcut o criză de nervi în plen. A țipat la o colegă deputat: „Stai în banca ta!” Antena3.ro
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea useit
Avertismentul lui Ilie Bolojan: „Dacă nu punem frână, țara va fi zdrobită! Datoria a ajuns la 60% din PIB!”
Avertismentul lui Ilie Bolojan: „Dacă nu punem frână, țara va fi zdrobită! Datoria a ajuns la 60% din PIB!” BZI
Ministrul Mediului mai dă o lovitură litoralului: nu se pot construi terase și baruri pe plajă, dacă nu există PUZ
Ministrul Mediului mai dă o lovitură litoralului: nu se pot construi terase și baruri pe plajă, dacă nu există PUZ Jurnalul
Florin Salam rupe tăcerea! Adevărul despre situația lui Betty cu fiul ei: Atâta timp cât fata mea e bine...
Florin Salam rupe tăcerea! Adevărul despre situația lui Betty cu fiul ei: Atâta timp cât fata mea e bine... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Escrocii care foloseau metoda
Escrocii care foloseau metoda "acoperişul", luaţi pe sus de mascaţi. Au făcut o avere în doi ani Observator
Metode de detoxifiere a organismului. Cum poți elimina în mod natural toxinele din corp
Metode de detoxifiere a organismului. Cum poți elimina în mod natural toxinele din corp MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să pregătești copilul pentru schimbarea orei de vară
Cum să pregătești copilul pentru schimbarea orei de vară DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Console de gaming care acum valorează o avere. Ce dispozitiv se vinde cu mii de dolari
Console de gaming care acum valorează o avere. Ce dispozitiv se vinde cu mii de dolari UseIT
Burger vegetal din năut și spanac. Rețetă de post sănătoasă
Burger vegetal din năut și spanac. Rețetă de post sănătoasă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x