Într-o lume a fotbalului tot mai aspră, în care banii și gloria par să modeleze cel mai mult caracterele, este tot mai greu să identifici prieteni. Mai ales la cel mai înalt nivel, unde competiția este atât de acerbă, încât fiecare protagonist ar face orice pentru a fi învăluit în mantia succesului.
Stresul și presiunea sunt atât de mari, încât uneori pare atât de greu să te detașezi o clipă de context pentru a spune câteva vorbe drăguțe despre o persoană anume. Tocmai de aceea, când tehnicianul Barcelonei, Luis Enrique, spune despre omologul său de la Manchester City, Pep Guardiola, că „este cel mai bun antrenor din lume” apare imediat reflexul de a te șterge la ochi pentru a fi sigur că ai înțeles corect declarația. OK, cei doi sunt prieteni, după cum mărturisește Pep, au un trecut comun ca fotbaliști, însă câți dintre noi ar spune despre un prieten că este cel mai bun în ceea ce face, în condițiile în care și noi facem parte din respectivul domeniu de activitate. Să recunoaștem că foarte puțini. Iar în fotbalul de nivel înalt, unde orgoliile sunt uriașe, o astfel de declarație pare utopică, însă iată că ea există. Enrique a făcut-o cu prilejul recentului meci din Liga Campionilor, dintre Barcelona și Manchester City, câștigat de catalani cu 4-0. El are curajul să spună fățiș ceea ce mulți gândesc, dar se feresc să dea astfel de verdicte pentru a nu avea de suferit. Tehnicianul Barcelonei nu se ferește, ba consideră firesc să recunoască impactul enorm pe care Guardiola l-a avut asupra fotbalului în ultimii ani. De altfel, fostul mijlocas al grupării blaugrana, Xavi Hernandez, a declarat în documentarul „Pep”, difuzat de Sky Sports, că Guardiola „a pornit o revoluție în fotbal și a schimbat lumea fotbalului, nu doar Barcelona”.
Pep nu i-a rămas dator prietenului său și a spus că „Luis face lucruri mai bune la Barcelona decât făceam eu”. Guardiola nu a ezitat să-i numească pe catalani „cei mai buni” – mai multe amănunte puteți citi aici -, iar Barcelona și-a arătat într-adevăr forța, impunându-se la un scor care a dat peste cap calculele amatorilor de pariuri sportive, cu excepția evident a celor care au avut inspirația să speculeze cota uriașă pentru o victorie cu 4-0 a catalanilor.
Unii pot spune că declarațiile sunt date de complezență, însă este greu de crezut că îmbrățișarea celor doi antrenori înaintea și la finalul meciului a fost una de complezență. Mai degrabă, comportamentul lui Enrique și Guardiola vorbește despre normalitate și fair-play într-un sport care tinde să se îndepărteze de adevăratele valori odată cu invazia banilor și a mediatizării excesive. Este adevărat că prietenia joacă un rol important în aceste declarații, însă aceasta nu deformează realitatea, ci are darul de a scoate în evidență bucuria unui om de a-l elogia pe celălalt pentru contribuția remarcabilă adusă fotbalului. N-ar fi rău ca oamenii de sport să mediteze mai mult la lecția oferită de Enrique și Guardiola, întrucât aceasta le poate servi la a percepe sportul cu mai multă înțelegere și mai puțină încrâncenare.
