Antena Căutare

Mihai Neșu, dezvăluire emoționantă: ”Trăiesc cel mai bun moment al vieții mele. Accidentarea m-a ajutat să mă descopăr pe mine”

Mihăiță Neșu reprezintă un exemplu de urmat pentru toți cei care vor să cedeze în fața greutăților vieții. La mai bine de 7 ani de când a rămas paralizat, nimic nu i-a răpit dorința de a trăi ca un om normal, iar fiecare zi din viața fostului fotbalist e o nouă experiență.

Mihăiță Neșu a oferit un interviu emoționant în care a povestit cum a trecut peste cumpăna existenței. Ajuns la 35 de ani, Mihai Neșu spune că s-a redescoperit pe sine în urma acelui moment teribil din 2011 și s-a destăinuit într-un interviu emoționant pentru Gazeta Sporturilor.

”Trăiesc cel mai bun moment al vieţii mele, acum, la 35 de ani. Şi m-ajută Dumnezeu, de multe ori nici să nu simt că sunt paralizat! Au fost clipe teribile, în care nu-mi trecea cu toate pastilele din lume. Nici nu aveam cum, fiindcă durerea mare era în suflet.

Am avut clipe când simţeam că nu mai pot. Dar am căutat răspunsuri. Am încetat să caut răspunsurile la doctori, fiindcă ştiinţa e limitată. Am avut şansa unor preoţi buni, s-au rugat şi ei pentru mine, am vorbit cu ei, m-au ajutat cu sfaturi.

Articolul continuă după reclamă

Accidentarea m-a ajutat să mă descopăr pe mine, cel care eram cu adevărat, nu ce voiam eu să par”.

Mihai Neșu a evoluat între 2008 și 2011 la Utrecht, unde a adunat 86 de meciuri și a înscris de două ori. A fost om de bază la Utrecht până în primăvara anului trecut: pe 10 mai 2011, în urma unui accident stupid petrecut la antrenament, Mihai Neşu rămâne paralizat de la gât în jos. Au urmat 419 zile de recuperare şi de încercări. Mihai a creat o fundaţie prin care sprijină oamenii aflaţi în situaţia lui şi încheie demn cariera de fotbalist.

Concordia Chiajna - Astra Giurgiu LIVE VIDEO ONLINE... Revista presei sportive, 21.08.2018: Gigi Becali, salariu uriaș pentru un jucător de la Dinamo; Barcelona, dispusă să îș...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x