Antena Căutare

Quique Setien acordă o notă "bună" echipei FC Barcelona după primul lui meci ca antrenor al catalanilor

Tehnicianul Quique Setien acordă o notă "bună" echipei FC Barcelona după primul lui meci ca antrenor al catalanilor, scor 1-0, cu Granada, în LaLiga, informează marca.com.

"Cred că a fost un <bine>", a spus Setien, întrebat fiind la conferinaţa de presă cum ar nota performanţa echipei lui.

"Poate nu am fost atât de convingători în prima repriză. Granada s-a apărat bine şi nu a fost uşor. Mai mult, a fost o zi neplăcută, cu vânt şi cu un teren uscat, iar acestea au împiredicat circulaţia mingii. Sunt fericit pentru că am primit doar un şut în prima repriză, iar mingea care a lovit bara în a doua repriză a venit după ce am pierdut noi balonul. Cred că am realizat multe lucruri bune şi cred că puţin câte puţin ne vom creşte fluenţa şi ne vom îmbunătăţi evoluţia în faţa porţii", a adăuga el.

Debutul tehnicianului a fost salvat de argentinianul Leo Messi, care a construit şi finalizat faza singurului gol.

"Este ceea ce (n.r. - Messi) a făcut toată viaţa, asta e realitatea. Sunt meciuri ca acesta, blocate, fără convingere şi fără inspiraţie şi el întotdeauna apare într-o mare mişcare, până la urmă. A fost un călcâi extraordinar al lui Vidal. Această mişcare a fost încercată de două ori în prima repriză şi nu a avut succes, dar când ajunge la Messi, este un procentaj ridicat să iasă", a precizat Setien.

Articolul continuă după reclamă

FC Barcelona a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul 1-0 (1-0), formaţia Granada, în etapa a XX-a a campionatului spaniol de fotbal LaLiga.

Messi a dechis scorul, în minutul 76, după o frumoasă fază colectivă la care au mai participat Griezmann şi Vidal. Reuşita Barcelonei a venit însă numai după ce oaspeţii au rămas în zece jucători, în urma eliminarii lui German Sanchez, în minutul 69, pentru două cartonaşe galbene.

Acesta a fost primul meci al antrenorulului Quique Setien pe banca tehnică a Barcelonei, el înlocuindu-l, luni, pe Ernesto Valverde.

FC Barcelona şi Real Madrid conduc în clasament, cu câte 43 de puncte, departaje fiind de două goluri, în favoarea catalanilor. Atletico Madrid şi FC Sevilla ocupă locurile 3-4, cu câte 35 de puncte.

Granada este pe locul 10, cu 27 de puncte.

Sursa : news.ro

Steliano Filip s-a despărţit de FC Viitorul... Un fundaş grec cu meciuri jucate în Champions League şi Europa League, la UTA...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
România - Polonia 2-1. Primele puncte pentru ”tricolori” în Liga Națiunilor. Meciul s-a văzut liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY!
România - Polonia 2-1. Primele puncte pentru ”tricolori” în Liga Națiunilor. Meciul s-a văzut liveVIDEO pe...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
România – Polonia, sâmbătă, 14 noiembrie. La ce oră începe meciul revanșei și ce se schimbă în programul Antena 1
România – Polonia, sâmbătă, 14 noiembrie. La ce oră începe meciul revanșei și ce se schimbă în programul...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x