Antena Căutare

România continuă campania de calificare la Euro-2020: "tricolorii" joacă împotriva triplei campioane europene Spania

Naţionala României întâlneşte, de la ora 21.45, pe Arena Naţională, selecţionata Spaniei, în etapa a cincea a grupei F de calificare la Campionatul European din 2020.

Naţionala României întâlneşte, de la ora 21.45, pe Arena Naţională, selecţionata Spaniei, în etapa a cincea a grupei F de calificare la Campionatul European din 2020.

Meciul se va disputa cu casa închisă, toate biletele scoase la vânzare fiind epuizate.

FRF i-a avertizat pe suporteri că orice torţă, orice banner, scandare rasistă sau xenofobă ori cu caracter politic poate face naţionala să joace peste câteva săptămâni fără spectatori meciurile cruciale cu Norvegia şi Suedia, tot din preliminariile Euro-2020. Porţile Arenei Naţionale se vor deschide la ora 19.30, iar accesul în Arena Fanilor se face începând cu ora 18.00, doar pe baza biletului la meci. Accesul copiilor de orice vârstă se va face doar pe baza unui bilet valabil, iar minorii sub 14 ani vor intra pe stadion doar însoţiţi de o persoană majoră.

PROGRAM PRELUNGIT LA METROU

Articolul continuă după reclamă

La solicitarea FRF, Ministerul Transporturilor şi Metrorex au acceptat ca trenurile de metrou să circule, pe toate magistralele, după un program prelungit. Astfel, ultimele trenuri de metrou vor pleca de la staţiile capăt de magistrală la ora 01.00 pe Magistrala 1, Magistrala 2 şi Magistrala 3, respectiv la ora 01.45 pe Magistrala 4. Intervalul de circulaţie între trenuri va fi de aproximativ 10-12 minute.

Pentru meciul din această seară, FRF şi federaţia spaniolă au primit acordul UEFA pentru a-şi manifesta susţinerea faţă de Luis Enrique, fostul internaţional şi selecţioner spaniol căruia i-a murit fiica. Înainte de startul jocului, va fi ţinut un moment de reculegere, iar pe parcursul partidei jucătorii ambelor echipe vor purta banderole negre.

ARBITRII MECIULUI

Partida va fi arbitrată de germanul Deniz Aytekin , ajutat de Eduard Beitinger, Rafael Foltyn (asistenţi) şi Tobias Stieler (al patrulea oficial). Observator va fi sârbul Zoran Petrovic.

Aytekin (41 de ani) este un arbitru de origine turcă, iar dincolo de fotbal este implicat în antreprenoriatul online, controlând o companie în domeniu. Este renumit pentru atenţia pe care o acordă pregătirii fizice, având un preparator personal. A debutat ca arbitru în Bundesliga în septembrie 2008, iar din 2011 este arbitru FIFA. A condus partida Danemarca-România din preliminariile Cupei Mondiale 2018, încheiată 1-1, în care ne-a acordat 5 cartonaşe galbene şi l-a eliminat pe Cristi Ganea. În 2018, a oficiat la partida FCSB – Lazio 1-0 din Liga Europa.

PALMARESUL ROMANIEI CU SPANIA

România are un palmares pozitiv cu Spania pe teren propriu, la Bucureşti:

25.11.1962 România – Spania 3-1, preliminariile Campionatul European
16.11.1975 România – Spania 2-2, preliminarii Campionat European
16.04.1977 România – Spania 1-0, preliminarii Cupei Mondiale
29.04.1987 România – Spania 3-1, preliminarii Campionatul European

De-a lungul timpului, naţionala României şi cea a Spaniei s-au întâlnit de 16 ori, iar bilanţul este unul echilibrat. Victoriile sunt împărţite în mod egal, câte cinci pentru fiecare echipă, iar şase partide s-au încheiat la egalitate. Ultimul meci între cele două naţionale s-a disputat în 2016, la Cluj-Napoca, un joc amical, şi s-a încheiat la egalitate, 0-0.

LOTURILE CELOR DOUĂ REPREZENTATIVE

Lotul convocat de Cosmin Contra pentru meciurile cu Spania şi cu Malta (următorul din grupă, programat la 8 septembrie, la ora 19.000, pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti):

Portari: Ciprian Tătăruşanu (Lyon, 61/0), Florin Niţă (Sparta Praga, 2/0), Ionuţ Radu (Genoa, 0/0)

Fundaşi: Romario Benzar (Lecce, 15/0), Vlad Chiricheş (Sassuolo, 54/0), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa, 4/0), Dragoş Grigore (Ludogoreţ, 36/0), Adrian Rus (MOL Fehérvár, 0/0), Alin Toşca (Gazişehir Gaziantep, 16/0), Florin Ştefan (Sepsi OSK, 0/0)

Mijlocaşi: Alexandru Chipciu (Anderlecht, 44/6), Răzvan Marin (Ajax, 17/1), Nicolae Stanciu (Slavia Praga, 31/10), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 4/0) Mihai Bordeianu (CFR Cluj, 0/0), Paul Anton (Krîlia Sovetov, 9/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 20/4), Ianis Hagi (Genk, 5/0), Alexandru Maxim (Mainz, 36/3), Gheorghe Grozav (Kisvárda, 28/5), Adrian Păun (CFR Cluj, 0/0)

Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogoreţ, 33/12), George Puşcaş (Reading, 8/4), Florin Andone (Brighton, 21/1).

Lotul Spaniei, pregătit de Robert Moreno, pentru meciurile cu România şi cu Insulele Feroe (următorul din grupă):

Portari: David De Gea (Manchester United), Kepa Arrizabalaga (Chelsea), Pau Lopez (AS Roma)

Fundaşi: Jose Gaya (Valencia CF), Jordi Alba (FC Barcelona), Dani Carvajal (Real Madrid), Mario Hermoso (Atletico Madrid), Unai Núñez (Athletic Bilbao), Sergio Ramos (Real Madrid), Diego Llorente (Real Sociedad), Jesus Navas (Sevilla FC)

Mijlocaşi: Dani Parejo (Valencia CF), Sergio Busquets (FC Barcelona), Thiago Alcantara (FC Bayern Munchen), Saul Niguez (Atletico Madrid), Rodrigo Hernández (Manchester City), Suso (AC Milan), Fabián Ruiz (SSC Napoli), Pablo Sarabia (Paris Saint-Germain), Dani Ceballos (Arsenal)

Atacanţi: Rodrigo Moreno (Valencia CF), Paco Alcácer (Borussia Dortmund), Mikel Oyarzabal (Real Sociedad)

REZULTATELE ŞI PROGRAMUL GRUPEI F DE CALIFICARE LA EURO-2020:

23 martie: Suedia – România 2-1 (Quaison 33, Claesson 40 / Keşerü 58), Malta – Feroe 2-1 (Nwoko 13, S. Borg 77-pen. / J. Thomsen 90+8), Spania – Norvegia 2-1 (Rodrigo 16, Ramos 71-pen. / King 65-pen.)

26 martie: România – Feroe 4-1 (Deac 26, Keşerü 29, 33, Puşcaş 63 / V. Davidsen 40-pen.), Norvegia – Suedia 3-3 (Johnsen 41, King 59, Kamara 90+7 / Claesson 70, Nordtveit 86-autogol, Quaison 90+1), Malta – Spania 0-2 (Morata 31, 73)

7 iunie 2019: Feroe – Spania 1-4 (K. Olsen 30 / Ramos 6, Jesús Navas 19, Gestsson 34-autogol, Gayà 71), Norvegia – România 2-2 (T. Elyounoussi 56, Ødegaard 70 / Keşerü 77, 90+2), Suedia – Malta 3-0 (Quaison 2, Claesson 50, Isak 81)

10 iunie 2019: Feroe – Norvegia 0-2 (Johnsen 49, 83), Malta – România 0-4 (Puşcaş 7, 29, Chipciu 34, Man 90+1), Spania – Suedia 3-0 (Ramos 64-pen., Morata 85-pen., Oyarzabal 87)

5 septembrie 2019: Feroe – Suedia, Norvegia – Malta, România – Spania (ora 21:45)

8 septembrie 2019: Spania – Feroe (ora 16:00), România – Malta (ora 19:00), Suedia – Norvegia (ora 21:45)

12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)

15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)

15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)

18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)

CLASAMENTUL GRUPEI F:

Spania 4 4 0 0 11-2 12

Suedia 4 2 1 1 8-7 7

România 4 2 1 1 11-5 7

Norvegia 4 1 2 1 8-7 5

Malta 4 1 0 3 2-10 3

Feroe 4 0 0 4 3-12 0

La Euro-2020 se califică direct primele două clasate în fiecare grupă preliminară.

Sursa : news.ro

Paul Batin a revenit la Concordia Chiajna... Bianca Andreescu a învins-o pe Elise Mertens şi s-a calificat în semifinale la US Open...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
România – Polonia, sâmbătă, 14 noiembrie. La ce oră începe meciul revanșei și ce se schimbă în programul Antena 1
România – Polonia, sâmbătă, 14 noiembrie. La ce oră începe meciul revanșei și ce se schimbă în programul...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Doliu în lumea culturismului! Alix Small, campioană de fitness și participantă la Mr. Olympia, a murit la doar 26 de ani
Doliu în lumea culturismului! Alix Small, campioană de fitness și participantă la Mr. Olympia, a murit la doar 26...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x