Antena Căutare

Sabail - Universitatea Craiova, turul 1 preliminar Europa League. Oltenii câștigă partida, scor 2 - 3

CS U Craiova a joacat primul meci din turul 1 preliminar al Europa League contra azerilor de la Sabail FK și a învins cu scorul final de 3 - 2.

CS U Craiova a joacat primul meci din turul 1 preliminar al Europa League contra azerilor de la Sabail FK și a învins cu scorul final de 3 - 2.

Potrivit gsp.ro, oltenii au început aventuros partida de la Baku. Primele 15 minute i-au găsit sus, în terenul advers, dar au fost la un pas să fie pedepsiți pe contraatac. Ivan Martic a blocat o acțiune periculoasă a adversarilor cu riscul unui cartonaș galben în minutul 7. Craiova a deschis scorul cinci minute mai târziu. Alexandru Mateiu, cel mai activ fotbalist român, a marcat cu o execuție spectaculoasă din interiorul careului de 16 metri.

Azerii au ripostat și au egalat la finalul celei de-a doua lovituri de colș. Agabala Ramazanov a înscris după o fază lucrată, în care doi jucători au lăsat mingea să treacă. Pigliacelli a încasat însă un gol parabil.

Corneliu Papură a fost inspirată cu discursul de la pauză. Oltenii au revenit mult mai deciși, iar căpitanul Nicușor Bancu a înscris în minutul 51, la finalul unei curse de 30 de metri. Mihai Roman părea să fi tranșat soarta calificării în minutul 67, cu un gol simplu, din 6 metri. Ramazanov a reușit „dubla” în minutul 82 și păstrează șanse matematice pentru azeri.

Articolul continuă după reclamă

UPDATE. Min. 90+4: Qaka lovește bara, apoi arbitrul fluieră finalul! Scor final 2 -3

UPDATE. Min. 82: GOL SABAIL, 2-3! Azerii speculează o degajare greșită. Mingea ajunge în flancul drept, de unde vine o centrare ideală pentru Ramazanov. „Decarul” reușește „dubla” cu o lovitură de cap.

UPDATE. Nin. 67: GOL CRAIOVA, 1-3! Mihai Roman, proaspăt revenit în Bănie, înscrie cu o deviere subtilă din careul de 6 metri. E schimbat la acțiunea următoare cu Fortes.

UPDATE. Min. 51: GOL CRAIOVA, 1-2! Nicușor Bancu punctează după o cursă de 30 de metri, profitând și de gafele din defensiva azerilor.

UPDATE. A început repriza secundă!

UPDATE. S-a încheiat prima repriză. Scor 1 - 1 la pauză.

UPDATE. Min. 33: GOL SABAIL, 1-1! Agabala Ramazanov înscrie după o fază fixă. Doi coechipieri au sărit pe sub minge, apoi șutul său a fost scăpat de Pigliacelli.

UPDATE. Min. 12: GOL CRAIOVA, 0-1! Alexandru Mateiu înscrie cu o execuție spectaculoasă, semi-foarfecă de la 12 metri de poartă!

În lotul lui Sabail figurează și Michael Essien, 36 de ani. Fost câștigător al Champions League cu Chelsea, mijlocașul ghanez a fost propus, vara trecută, și la CFR, dar a fost refuzat pentru că avea genunchii distruși.

„Îl ştiu pe Michael Essien de la Chelsea, este un jucător foarte bun. Acum este în vârstă, dar cu siguranţă este un adversar de temut. Îl vom trata ca atare şi nu îi vom da şanse să arate ce poate. Toţi jucătorii de la Sabail sunt buni şi nu trebuie să ne concentrăm doar pe Essien. Şi sigur că dacă voi avea oportunitatea, voi face şi o poză după meci”, a spus Nicuşor Bancu, la conferinţa de presă.

Sabail FK: Bozinovski - Muradbayli, Erico, Yunuszada, Baybalayev, Rahimov - Duventru, Cociuc, Amirquliyev, Ramazanov - Abbasov
Rezerve: K. Bayramov, Essien, Manafov, Hamdi, Yagublu, Rahimli, Mapuku
Absent: Rybka (accidentat)
Antrenor: Aftandil Hajiyev

CS U Craiova: Pigliacelli - Martici, Kelici, Acka, Bancu - Qaka, Ivanov - Bărbuţ, Mateiu, Vătăjelu - M. Roman II
Rezerve: L. Popescu, T. Ferreira, Briceag, Cicâldău, Fortes, Mihăilă, Alex Ioniță II
Absent: Koljici (accidentat)
Antrenor: Corneliu Papură

Arbitru: Fyodor Zammit // Asistenți: Duncan Sultana, Theodore Zammit (toți din Malta)

Stadion: „ASCO Arena” din Baku, Azerbaijan (5.000 locuri)

Universitatea Craiova a câştigat cu 3-2 meciul tur cu Sabail, din preliminariile Ligii Europa... Papură: Am meritat pe deplin victoria. Dacă ne considerăm deja calificaţi suntem într-o mare eroare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
România - Polonia 2-1. Primele puncte pentru ”tricolori” în Liga Națiunilor. Meciul s-a văzut liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY!
România - Polonia 2-1. Primele puncte pentru ”tricolori” în Liga Națiunilor. Meciul s-a văzut liveVIDEO pe...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
România – Polonia, sâmbătă, 14 noiembrie. La ce oră începe meciul revanșei și ce se schimbă în programul Antena 1
România – Polonia, sâmbătă, 14 noiembrie. La ce oră începe meciul revanșei și ce se schimbă în programul...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x