Antena Căutare

Telespectatorii au trăit intens întâlnirea dintre Austria și România din preliminariile World Cup 2026! Meciul, lider de audiență

O victorie și o înfrângere avea echipa națională a României, condusă de Mircea Lucescu, în calificările pentru World Cup 2026, până la meciul de aseară!

Telespectatorii au trăit intens întâlnirea dintre Austria și România din preliminariile World Cup 2026! Meciul, lider de audiență

Cu un singur scop – câștigarea partidei și cu suporterii aproape, jucătorii au intrat pe teren cu mult optimism și cu chef de joc! Scorul final, 2-1 pentru Austria, a scăzut șansele tricolorilor pentru calificarea directă la Mondial, însă pentru aceștia urmează noi întâlniri tari pe care trebuie să le trateze cu aceeași implicare și dorință de victorie!

Un meci într-un suflet! Telespectatorii au trăit la cote înalte întâlnirea dintre Austria și România, din preliminariile World Cup 2026! Meciul a fost lider absolut de audiență, la Antena 1!

Pe Ernst Happel Stadion din Austria, naționala gazdă a deschis scorul în minutul 42, prin Gregoritsch și l-a majorat, în minutul 60 prin Sabitzer. Românii au avut un final puternic, iar Florin Tănase a redus din diferență, în minutul 90+5, însă a fost prea târziu pentru a mai întoarce rezultatul.

Citește și: Drumul spre CM 2026 se complică! Austria - România 2-1. Meciul s-a văzut liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY!

Articolul continuă după reclamă

Conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 21:45 – 23:49, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1, cu difuzarea meciului Naționalei a înregistrat 8.7 puncte de rating şi 37.6% cotă de piaţă, în timp ce, postul secund avea 3.4 puncte de rating şi 14.6% cota de piaţă. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban, unde Antena 1 a condus clasamentul cu 9.5 puncte de rating şi 31.9% cota de piaţă, postul secund având 3.4 rating şi 11.3% cota de piaţă. Și la nivel național, Antena 1 s-a aflat pe primul loc, cu 9.8 puncte de audiență și 31% cotă de piață, în timp ce locul 2, avea 4.1 puncte de rating și 12.9% cotă de piață. În minutul de maximă audiență, de la ora ora 22:28, aproape 2.2 milioane de telespectatori trăiau speranța unei victorii, alături de tricolori!

Citește și: Antena lansează Antena Sport, aplicația care aduce mai aproape cele mai importante evenimente şi ştiri din domeniu

În urma acestei partide, România se află pe locul 2 în grupa de calificare, cu trei puncte, după naționala Bosniei, care are deja 9 puncte din primele trei meciuri! Pe următoarele locuri se află Cipru și Austria, cu câte 3 puncte, însă austriecii au două meciuri în minus jucate. Pe ultimul loc se află San Marino, care încă nu a acumulat niciun punct.

Antena 1 transmite meciurile României până în 2028, iar din 2026 are exclusivitate pentru două cicluri de calificări ale naționalei. Antena este World Cup în România, cu transmisiunile exclusive ale turneelor finale din 2026 și 2030 – primele ediții cu 48 de echipe și 104 meciuri: World Cup 2026 – organizat în SUA, Canada și Mexic și World Cup 2030 – în Spania, Portugalia, Maroc, cu meciuri inaugurale de Centenar în Paraguay, Uruguay și Argentina.

Drumul spre CM 2026 se complică! Austria - România 2-1. Meciul s-a văzut liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY!... Ce urmează să se întâmple cu Ionel Ganea, după moartea fiului său de doar 2 ani. Avocata familiei a oferit informații ne...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
România – Polonia, sâmbătă, 14 noiembrie. La ce oră începe meciul revanșei și ce se schimbă în programul Antena 1
România – Polonia, sâmbătă, 14 noiembrie. La ce oră începe meciul revanșei și ce se schimbă în programul...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Doliu în lumea culturismului! Alix Small, campioană de fitness și participantă la Mr. Olympia, a murit la doar 26 de ani
Doliu în lumea culturismului! Alix Small, campioană de fitness și participantă la Mr. Olympia, a murit la doar 26...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x