Dinamo București domină campania de transferuri din această săptămână. După ce s-au despărțit de May Mahlangu, plecat în Bulgaria la Ludogoreț, ”câinii” încearcă să lovească și la capitolul achiziții.
În locul lui Mahlangu, Dinamo pregătește transferul unui jucător important de la ”U” Craiova. Conform Digisport, Dinamo a făcut o ofertă pentru jucătorul ieșit din calcule la olteni, Hristo Zlatinski. Mijlocașul bulgar în vârstă de 33 de ani nu vrea să mai continue în Bănie după ce a fost trecut pe linie moartă de Mangia. El a solicitat să fie lăsat să plece, clubul a fost de acord, iar cei din Ștefan cel Mare vor să profite.
Zlatinski a negociat zilele trecute și cu FC Voluntari, dar părțile nu s-au înțeles la bani.
Zlatinski se află la ”U” Craiova din 2015, perioadă în care a reușit 9 goluri în 111 meciuri în toate competițiile. La Universitatea, Zlatinski și-a trecut în palmares un trofeu – Cupa României, după o finală cu Hermannstadt.
În cariera sa, Zlatinski, fotbalist care evoluează ca mijlocaș la închidere, a mai jucat la Pirin, Bansko, Lokomotiv Plovdiv, Ludogorets și Craiova.
Transferuri Dinamo 2018:
Veniri: Popovici (Gaz Metan), M. Axente (FC Botoșani), Sorescu (ASU Poli), Gomelt (Lorca)
Plecări: Monroy (Călărași), P. Petre (Poli Iași), Palici (Sheriff), I. Popescu, (Chindia), Romera (Almeria), Marici (Arka Gdynia), Nemec, Nica, Torje, Brănescu (contracte expirate), Mahlangu (Ludogoreț)