Antena Căutare

Administraţia Naţională de Meteorologie: Ploi însemnate cantitativ, răcire a vremii şi ninsori la munte, până sâmbătă dimineaţă

Meteorologii anunţă că, până sâmbătă dimineaţă, vremea se va răci considerabil, temperaturile fiind mai scăzute decât normalul perioadei. De asemenea, se vor înregistra ploi însemnate cantitativ, iar la munte vor fi ninsori şi vântul va sufla cu putere.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă până sâmbătă, la ora 10.00.

”Temporar va ploua, îndeosebi în jumătatea de sud a ţării, unde local se vor acumula cantităţi de apă care vor depăşi 20...25 l/mp, iar îndeosebi în zona de munte a Olteniei, izolat 40...60 l/mp. Vremea se va răci treptat, astfel încât vineri (22 noiembrie) şi sâmbătă (23 noiembrie) în jumătatea estică a teritoriului se vor înregistra temperaturi sub cele specifice perioadei”, a transmis ANM.

Potrivit sursei citate, în zona montană, mai ales la altitudini de peste 1.500 de metri, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, iar începând din seara zilei de joi (21 noiembrie), trecător, precipitaţii mixte ce pot determina depuneri de polei, se vor semnala şi în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei şi în dealurile Munteniei.

La munte, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări, cu viteze de peste 70...80 km/h, spulberând trecător zăpada. Intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 45...55 km/h, vor fi şi în zonele mai joase de relief.

Sursa : news.ro

Avertizare hidrologică! A fost emis Cod galben de inundații, în șase județe din țară. Fenomene meteo periculoase, anunța... ANM informare meteorologică de ploi și ninsori până duminică. Când ninge în București...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x