Antena Căutare

Cod PORTOCALIU de vreme rea. Peste 3.200 de salvatori gata să intervină în caz de nevoie

Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta(IGSU) a anuntat ca pe tot parcursul avertizarilor meteo de vreme rea vor fi pregatite pentru interventii peste 3.200 de salvatori cu 1.400 de autospeciale.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă(IGSU) a anunţat că pe tot parcursul avertizărilor meteo de vreme rea vor fi pregătite pentru intervenţii peste 3.200 de salvatori cu 1.400 de autospeciale.

Judeţele vizate de codul portocaliu de vreme rea sunt: Prahova, Buzău, Vrancea, Covasna şi zona de deal şi de munte a judeţelor Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Bacău şi Braşov. Între orele 9.00-23.00, ANM anunţă că vor fi cantităţi de apă de 40-50 l/mp şi pe arii restrânse 60-70 l/mp.

Tot miercuri este anunţat şi un cod galben de ploi torenţiale ce vizează Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul şi estul Transilvaniei, între ora 03.00-23.00. Aria ploilor se va extinde, iar cantităţile de cantităţile de apă vor depăşi 20-30 l/mp şi izolat 40-50 l/mp.

Pompoierii recomandă oamenilor oamenilor să asigure scurgerea apelor prin curăţarea şanşurilor şi a rigolelor, iar cei care au vor să părăsească locunţele să îşi limiteze deplasările şi să se înarmeye cu pelerine şi umbrele.

Articolul continuă după reclamă

Sursa: agerpres.ro

VREME CIUDATĂ în următoarele zile. Clar nu este ce ar trebui să fie în iunie. Totul despre fenomenul care a cuprins țara... METEO ANM: Cod portocaliu și cod galben de ploi abundente! Zonele afectate de vreme...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Cum va fi vremea până pe 2 martie 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara pentru 3 februarie-2 martie 2026
Cum va fi vremea până pe 2 martie 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara pentru 3...
Cafea sau sucul carbogazos. Ce alegere îți dă energie dimineața
Cafea sau sucul carbogazos. Ce alegere îți dă energie dimineața Catine.ro
Cum va fi vremea până pe 23 februarie 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara. Ce anunță meteorologii
Cum va fi vremea până pe 23 februarie 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara. Ce...
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Robert Negoiță, după perchezițiile DNA: I-am făcut un deserviciu fratelui meu, legea prevede despăgubire, dar nu i-am oferit. Am făcut drumuri pentru românii din sectorul 3
Robert Negoiță, după perchezițiile DNA: I-am făcut un deserviciu fratelui meu, legea prevede despăgubire, dar... Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
„Despărțirea de...” Decizia neașteptată luată de Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean. Ce a anunțat actrița, care așteaptă al cincilea copil
„Despărțirea de...” Decizia neașteptată luată de Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean. Ce a... Elle
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cartofi dulci copți, umpluți cu brânză feta și ceapă verde
Cartofi dulci copți, umpluți cu brânză feta și ceapă verde HelloTaste.ro
Primul scandal la JO 2026. O patinatoare olandeză a stârnit revoltă pentru că s-a dus la Milano cu avionul privat, nu cu echipa
Primul scandal la JO 2026. O patinatoare olandeză a stârnit revoltă pentru că s-a dus la Milano cu avionul... Antena3.ro
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja useit
Mircea Lucescu, transportat în străinătate! Medicii români au luat decizia
Mircea Lucescu, transportat în străinătate! Medicii români au luat decizia BZI
Bulgarii iar „ne-au luat fața”! Participă în locul României la cel mai important târg de turism din țara noastră
Bulgarii iar „ne-au luat fața”! Participă în locul României la cel mai important târg de turism din țara... Jurnalul
Mira și Andrei Bănuță, o nouă relație? Artistul a recunoscut totul: Există o chimie între noi...
Mira și Andrei Bănuță, o nouă relație? Artistul a recunoscut totul: Există o chimie între noi... Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Un șofer și-a plătit amenda cu monede, ca răzbunare. Funcționarii au închis ghișeul și s-au pus pe numărat
Un șofer și-a plătit amenda cu monede, ca răzbunare. Funcționarii au închis ghișeul și s-au pus pe numărat Observator
Uleiul de floarea-soarelui: beneficii, proprietăți și efecte adverse
Uleiul de floarea-soarelui: beneficii, proprietăți și efecte adverse MediCOOL
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De cat timp pentru joaca au nevoie copiii și ce rol are joaca în dezvoltarea copiilor
De cat timp pentru joaca au nevoie copiii și ce rol are joaca în dezvoltarea copiilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Gem de portocale. Rețeta unui gem cu aromă intensă și gust echilibrat
Gem de portocale. Rețeta unui gem cu aromă intensă și gust echilibrat Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x