Antena Căutare

Cum va fi vremea în weekend. Zonele în care sunt anunțate ploi torențiale, descărcări electrice și temperaturi scăzute

Vremea în acest weekend se anunță în general mohorâtă, cu ploi, descărcări electrice și vânt puternic. Prognoza meteo anunță temperaturi scăzute pentru această perioadă a anului, în cea mai mare parte a țării.

Cum va fi vremea în weekend. Zonele în care sunt anunțate ploi torențiale, descărcări electrice și temperaturi scăzute | profimediaimages.ro

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vineri, 29 mai, vremea va fi în continuare în general instabilă şi se va menţine răcoroasă în majoritatea regiunilor.

Temporar, înnorările vor fi accentuate şi, mai ales după-amiaza şi seara, în cea mai mare parte a ţării sunt posibile ploi torențiale, local descărcări electrice, dar și grindină, pe suprafeţe restrânse.

În intervale scurte de timp, se vor înregistra pe spaţii mici cantităţi de apă mai însemnate, peste 15...20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate, în special în timpul ploilor.

Temperaturile maxime, uşor mai ridicate decât în ziua precedentă în est şi sud-est, se vor încadra între 15 şi 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 13 grade.

Articolul continuă după reclamă

În Capitală, vremea va fi în continuare în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi, mai ales după-amiaza, vor fi averse, descărcări electrice şi posibil grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă, uşor mai scăzută decât în mod normal la această dată, se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minimă va fi de 9...11 grade.

Prognoza meteo. Cum va fi vremea sâmbătă

Sâmbătă, 30 mai, în majoritatea regiunilor, vremea se va menţine în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse şi descărcări electrice în sudul, sud-vestul şi centrul ţării, precum şi în zonele montane şi pe areale restrânse în rest.

Pe suprafeţe mici va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, izolat cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor.

Temperaturile maxime, mai scăzute decât cele normale pentru sfârşitul lunii mai, se vor încadra în general între 17 şi 23 de grade, iar cele minime între 4 şi 14 grade.

Izolat, ploile vor avea caracter torenţial şi se vor înregistra cantităţi de apă de peste 15...20 l/mp.

Când vine vara, oficial, în România! Data de la care scăpăm de frig, anunțată de meteorologi! Unde va ploua puternic, în următoarea perioadă

În nord şi în nord-est înnorările vor fi mai persistente, iar ploi locale vor fi mai ales în cursul nopţii. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 15 şi 23 de grade, iar cele minime între 4 şi 14 grade.

Prognoza meteo. Cum va fi vremea sâmbătă, în București

În Capitală, gradul de instabilitate atmosferică va fi în continuare accentuat şi se va manifesta, cu o probabilitate mai mare după-amiaza, prin înnorări, averse, descărcări electrice şi posibil grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperatura aerului va avea valori uşor sub cele climatologic specifice sfârşitului de lună mai, cu maxima de 21...22 de grade şi minima de 10...11 grade.

Prognoza meteo. Cum va fi vremea duminică

Duminică, în regiunile din nordul şi centrul ţării, vremea va fi răcoroasă, cerul va avea înnorări şi va ploua temporar.

În restul teritoriului, valorile de temperatură vor fi în general apropiate de cele nomale ale datei şi vor mai fi perioade cu manifestări locale de instabilitate atmosferică (averse, descărcări electrice şi condiţii de grindină).

Pe arii restrânse, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în nord-est, dar posibil de scurtă durată şi în rest, în timpul ploilor.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 15 şi 25 de grade, iar cele minime între 5 şi 15 grade.

Prognoza meteo. Cum va fi vremea duminică, în București

În Bucureşti, valorile diurne de temperatură vor fi apropiate de cele normale ale datei, cu o maximă în jurul a 24 de grade.

Temporar vor fi înnorări, dar probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 8...11 grade.

Alertă meteo! Ploi puternice, descărcări electrice și frig, în România! Când scăpăm de vremea rea... Se rup norii peste România! Meteorogii, avertizare de maximă importanță, pentru următoarele ore. Cele mai afectate zone...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
România trece de la vreme de vară la temperaturi cu 15 grade mai mici. Data de la care se schimbă radical vremea
România trece de la vreme de vară la temperaturi cu 15 grade mai mici. Data de la care se schimbă radical vremea
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum va fi vremea în weekendul 19-20 septembrie 2026. Unde cresc temperaturile și în ce zone sunt așteptate ploi
Cum va fi vremea în weekendul 19-20 septembrie 2026. Unde cresc temperaturile și în ce zone sunt așteptate ploi
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x