Antena Căutare

România îngheață la - 20 de grade Celsius. Meteorologii anunță încă un val de ger, timp de două săptămâni. Prognoza ANM actualizată

Un val de ger a pus stăpânire pe România, iar prognoza emisă de Administrația Națională de Meteorologie arată că cel puțin încă două zile temperaturile vor scădea și până la - 24 de grade Celsius. 

Un val de ger a pus stăpânire pe România, iar prognoza emisă de Administrația Națională de Meteorologie arată că cel puțin încă două zile temperaturile vor scădea și până la - 24 de grade Celsius.

Mercurul termometrelor a coborât în anumite zone până la minus - 20 de grade Celsius azi-noapte. A fost cea mai friguroasă din această iarnă, iar valul de aer polar va mai rămâne în țară noastră și în săptămâna următoare, însă temperaturile mai urcă cu câteva grade.

Vremea se va menţine rece în majoritatea regiunilor, cu valori termice ce vor oscila între zero şi -5 grade pe durata zilelor, respectiv între zero şi -14 grade pe timpul nopţilor, iar precipitaţiile se vor semnala, în general, pe spaţii mici şi trecător după data de 8 ianuarie, reiese din prognoza de specialitate, valabilă pentru perioada 7 – 20 ianuarie 2019, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Până pe 11 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea din nou spre o medie de -4 grade. În perioada 13 – 17 ianuarie, media regională a maximelor se va situa între -2 şi 0 grade, cu o uşoară tendinţă de creştere în ultimele zile ale intervalului spre o medie de 1 – 2 grade. Temperaturile nocturne vor fi negative de-a lungul celor două săptămâni şi se vor situa în medie între -8 şi -5 grade, mai puţin în nopţile de 8 şi 9 ianuarie, când acestea se vor situa sub pragul de ger, în medie între -14 şi -10 grade. În zilele de 9 şi 10 ianuarie, vor fi precipitaţii, posibil moderate cantitativ, dar cu caracter local şi temporar şi în perioada 11 – 15 ianuarie, în timp ce în restul intervalului acestea pot apărea doar izolat şi trecător.

Cea mai geroasă noapte din această iarnă

Cele mai scăzute temperaturi de azi-noapte le-au suportat locuitorii din Miercurea Ciuc, unde termometrele au coborât sub minus 20 de grade. Ger a fost si în Baia Mare sau Braşov.

Potrivit Antena 3, alt episod extrem este aşteptat de mâine seară, când, deasupra ţării noastre, o masă de aer cald venită dinspre Marea Mediterană se va ciocni cu o masă de aer rece, din nordul Europei.

Meteo 8 ianuarie. Cum va fi vremea marți în România... Frig de crapă pietrele în România! Unde va NINGE, în următoarele ore...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x