Antena Căutare

Prognoza Meteo, 1 iulie 2021. Cum va fi vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi

Joi, 1 iulie 2021, temperaturile sunt în scădere față de zilele precedente, iar ploile își faca apariția pe întreg teritoriul țării.

Începutul lunii iulie vine cu puțină răcoare și temperaturi ușor mai scăzute, în special prin vestul, nordul și centrul țării. În sud și în est vremea se păstrează călduroasă, însă instabilitatea atmisferică se va accentua.

Așteptăm furtuni în cea mai mare parte a țării astăzi, care vor lăsa cantități mari de apă în prima parte a zilei, prin vestul, centrul și nordul țării. Se vor înregistra cam 40 de litri de apă pe metrul pătrat.

Ploile se vor muta și prin sud și sud-est în cea de-a doua parte a zilei.

Mâine vremea va fi și mai plăcută din punct de vedere termic, pentru că temperaturile sunt în scădere. Maximele termice se vor încadra între 22 și 31 de grade Celsius, iar prin sud-vestul țării se păstrează foarte caldă atmosfera. De asemenea, sunt așteptate furtuni care vor lăsa în urma lor cantități mari de apă, însă vom avea parte și de perioade cu soare.

Sâmbătă temperaturile vor fi cuprinse între 23 și 31 de grade Celsius, iar după-amiază și seara vom avea parte de averse însoțite de fenomene electrice, vânt, fulgere și tunete. Se vor aduna cantități mari de apă și este posibil să cadă și grindină.

Vremea în București, 1 iulie 2021

În Capitală vom aveam cel mult 32 de grade Celsius astăzi, însă după-amiază își vor face apariția precipitațiile însoțite de tunete, fulgere, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. La noapte minima va coborî până la 19 grade Celsius și va continua să ploua, iar mâine temperaturile în București nu mai depășesc 29 de grade Celsius.

Sâmbătă nu se schimbă nimic din punct de vedere termic, se vor înregistra 29 de grade Celsius, iar noaptea minima va fi de 16 grade Celsius.

Vremea la mare, 1 iulie 2021

Pe litoral avem o zi cu vreme destul de frumoasă, temperaturile sunt mai scăzute și aici. Se vor înregistra 25 de grade Celsius în Vama Veche, 26 grade Celsius în Costinești și Neptun, iar 27 grade Celsius în Mamaia. Temperatura apei mării se va încadra între 22-23 grade Celsius.

Nici la mare nu vom scăpa de momentele cu ploaie. Așadar, vom avea parte de precipitații însoțite de fenomene electrice, în special seara și noaptea.

Vremea la munte, 1 iulie 2021

La munte instabilitatea atmosferică își va face simțită prezența din plin, sunt așteptate furtuni care vor lăsa în urma lor cantități foarte mari de apă, ele pot depăși 60 - 70 de litri pe metru pătrat, iar temperaturile pornesc de la 15 grade Celsius. Așadar, se vor înregistra 15 grade Celsius în Ceahlău Toaca, 19 grade Celsius în Sinaia, 20 grade Celsius în Păltiniș, iar 21 grade Celsius în Stâna de Vale.

Prognoza meteo 1 iulie 2021 în principalele orașe din țară

Baia Mare - 24 grade

Oradea – 26 grade

Suceava – 24 grade

Cluj Napoca – 24 grade

Miercurea Ciuc – 22 grade

Iași – 27 grade

Timișoara – 29 grade

Sibiu – 24 grade

Brașov – 23 grade

Galați – 25 grade

Craiova – 30 grade

București – 29 grade

Constanța – 25 grade

Alertă meteo de cod portocaliu! Ce zone sunt vizate de vijelii puternice, grindină și ploi abundente... Alertă meteo! Cod galben de caniculă și cod portocaliu de ploi torențiale. Ce zone sunt vizate de vremea rea...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Prognoza meteo pentru finalul lunii octombrie 2026. Ce se întâmplă cu temperaturile și ploile în ultimele zile ale lunii
Prognoza meteo pentru finalul lunii octombrie 2026. Ce se întâmplă cu temperaturile și ploile în ultimele zile...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Imagini spectaculoase cu o tornadă uriașă în SUA. Fenomenul a acoperit șoseaua și s-a îndreptat spre mașinile din trafic | VIDEO
Imagini spectaculoase cu o tornadă uriașă în SUA. Fenomenul a acoperit șoseaua și s-a îndreptat spre mașinile...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x