Antena Căutare

Prognoza meteo 11 noiembrie 2023. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi

Valorile termice vor fi în general apropiate de normele perioadei în regiunile din jumătatea de vest a țării, în timp ce în rest se vor situa peste acestea, cu o abatere pozitivă mai pronunțată în sud-est.

Prognoza meteo 11 noiembrie 2023. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi | Shutterstock

Cerul va avea înnorări pe parcursul zilei, temporar va ploua în toate regiunile, iar în sud-est vor fi posibile și descărcări electrice. Noaptea, înnorări și ploi vor fi mai ales în zonele nordice și centrale, precum și la munte si izolat în rest.

Prognoza meteo în toată țara, 11 noiembrie 2023

În zona montană, îndeosebi la peste 1500 m, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Cantitățile de apă vor depăși pe spații mici 15…20 l/mp. Vântul va avea intensificări, în prima parte a intervalului în sud-estul țării și local în zona montană înaltă, iar seara și noaptea în toată țara, dar cu precădere la munte unde vor fi viteze de peste 70…80 km/h.

Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 și 10 grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral. Izolat se va forma ceață.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Se schimbă vremea! Cum vor fi temperaturile în țară în perioada următoare

Cum va fi vremea în Capitală, 11 noiembrie 2023

Ziua, cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua slab, iar vântul va sufla slab și moderat. Începând din orele serii, cerul se va degaja treptat, iar vântul se va intensifica, cu viteze la rafală de 45…55 km/h. Temperatura maximă va fi de 15…17 grade, iar cea minimă de 4…6 grade.

Prognoza meteo sâmbătă, 11 noiembrie 2023, în principalele orașe din țară

Iată care sunt temperaturile de sâmbătă, 11 noiembrie 2023 în principalele orașe ale țării:

Timișoara: 16 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 85%, Vân: 3 km/h

Oradea: 15 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 77%, Vânt: 21 km/h

Baia Mare: 14 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 82%, Vânt: 16 km/h

Cluj Napoca: 16 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 65%, Vânt: 10 km/h

Sibiu: 17 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 70%, Vânt: 16 km/h

Alba Iulia: 17 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 72%, Vânt: 17 km/h

Craiova: 21 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 64%, Vânt: 21 km/h

Târgu Jiu: 19 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 74%, Vânt: 11 km/h

Suceava: 18 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 55%, Vânt: 21 km/h

Bacău: 19 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 51%, Vânt: 19 km/h

Botoșani: 18 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 52%, Vânt: 13 km/h

Miercurea Ciuc: 13 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 83%, Vânt: 23 km/h

Brașov: 16 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 71%, Vânt: 13 km/h

Ploiești: 21 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 63%, Vânt: 23 km/h

Buzău: 21 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 6%, Vânt: 14 km/h

Târgoviște: 19 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 66%, Vânt: 21 km/h

București: 22 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 60%, Vânt: 27 km/h

Iași: 18 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 49%, Vânt: 18 km/h

Galați: 21 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 63%, Vânt: 14 km/h

Brăila: 21 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 69%, Vânt: 16 km/h

Constanța: 24 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 59%, Vânt: 18 km/h

Tulcea: 23 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 61%, Vânt: 14 km/h

Prognoza meteo 10 noiembrie 2023. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi... Prognoza meteo 12 noiembrie 2023. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Prognoza meteo pentru finalul lunii octombrie 2026. Ce se întâmplă cu temperaturile și ploile în ultimele zile ale lunii
Prognoza meteo pentru finalul lunii octombrie 2026. Ce se întâmplă cu temperaturile și ploile în ultimele zile...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Vremea se schimbă în weekendul 23-25 octombrie 2026. Unde vin ploile și în ce zone ar putea ninge
Vremea se schimbă în weekendul 23-25 octombrie 2026. Unde vin ploile și în ce zone ar putea ninge
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x