Antena Căutare

Prognoza meteo 4 iulie 2022. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi

Luni, 4 iulie 2022, un val de căldură se va resimți în aproape toată țara, iar temperaturile vor atinge și 385 de grade Celsius.

Prognoza meteo 4 iulie 2022. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi | Shutterstock

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 4 iulie 2022. Vremea va fi caniculară în cele mai multe zone din țară, iar temperaturile vor deveni insuportabile în București.

Un val intens de căldura va cuprinde cea mai mare parte a României. Canicula se va resimți în zonele de câmpie și de podiș, unde și indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, iar disconfortul termic va fi accentuat îndeosebi în vestul, nord-vestul și local în centrul teritoriului.

Cerul se va menține variabil, cu unele înnorări în cea de-a doua parte a zilei și noaptea în estul țării și la munte, unde vor exista condiții de ploaie însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, mai puțin în timpul averselor, Banat, Dobrogea și Bărăgan. Vor exista și momente în care va cădea grindină.

Temperaturile maxime se vor situa între 30 și 38 de grade Celsius, iar 27 de grade Celsius pe litoral, în timp ce temperaturile minime vor fi cuprinse între 12 și 22 de grade Celsius.

Articolul continuă după reclamă

Prognoza meteo ANM pentru București, 4 iulie 2022

Luni, 4 iulie 2022, vremea va fi caniculară în București, unde disconfortul termic va fi în creștere, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Șansele de precipitații și descărcări electrice sunt reduse.

Vântul va sufla slab și moderat, iar cerul se va menține variabil, cu unele înnorări temporar accentuate seara. Temperatura maximă va atinge 35 de grade Celsius, în timp ce temperaturile minime vor fi de 17 - 20 de grade Celsius.

Prognoza meteo 4 iulie 2022 în principalele orașe din țară

Iată care sunt temperaturile maxime de miercuri, șansele de precipitații, procentul de umiditate și viteza vântului, pe 4 iulie 2022, în principalele orașe ale țării:

Timișoara: 36 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 32%, Vânt: 16 km/h

Oradea: 36 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 29%, Vânt: 16 km/h

Baia Mare: 34 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 34%, Vânt: 11 km/h

Cluj Napoca: 34 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 35%, Vânt: 10 km/h

Sibiu: 32 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 42%, Vânt: 14 km/h

Alba Iulia: 34 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 38%, Vânt: 11 km/h

Craiova: 35 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 31%, Vânt: 16 km/h

Târgu Jiu: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 39%, Vânt: 10 km/h

Suceava: 34 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 38%, Vânt: 11 km/h

Bacău: 34 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 39%, Vânt: 13 km/h

Botoșani: 34 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 37%, Vânt: 6 km/h

Miercurea Ciuc: 29 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 50%, Vânt: 10 km/h

Brașov: 30 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 50%, Vânt: 6 km/h

Ploiești: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 40%, Vânt: 11 km/h

Buzău: 34 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 35%, Vânt: 14 km/h

Târgoviște: 32 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 40%, Vânt: 11 km/h

București: 35 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 36%, Vânt: 13 km/h

Iași: 34 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 40%, Vânt: 11 km/h

Galați: 34 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 38%, Vânt: 11 km/h

Brăila: 34 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 39%, Vânt: 11 km/h

Constanța: 27 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 63%, Vânt: 6 km/h

Tulcea: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 47%, Vânt: 14 km/h

Prognoza meteo 3 iulie 2022. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi... Alertă meteo! Coduri galben şi portocaliu de căldură şi disconfort termic. Ce zone sunt afectate cel mai puternic...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imagini spectaculoase cu o tornadă uriașă în SUA. Fenomenul a acoperit șoseaua și s-a îndreptat spre mașinile din trafic | VIDEO
Imagini spectaculoase cu o tornadă uriașă în SUA. Fenomenul a acoperit șoseaua și s-a îndreptat spre mașinile...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
România ar putea avea parte de viscole puternice în iarna 2026-2027. Fenomenul meteo neobișnuit care atrage atenția specialiștilor
România ar putea avea parte de viscole puternice în iarna 2026-2027. Fenomenul meteo neobișnuit care atrage...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire profesională”
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x