Live acumObservator 16
Prime Time 20:00Chefi la cutite

Cea mai veche piesă din garderoba românilor are 500 de ani și o purtăm zilnic

Blue-jeans, vaqueros, niuzaiku, cowboybukser... Nu există limbă să nu-i numească, nici român să nu știe de ei. Erau valută forte în comunism și ni s-a repetat și-n culcare, și-n sculare că-s invenție americană. Oare?

Stânga, marinar în blugi. Pictură din 1906 de Henry Scott Tuke.

Fine Art America

Un minim de efort vestimentar cu toții depunem. Unii români au și zile dedicate în zona asta, de pildă „ziua în care facem curat în șifonier”. Bref, scormonim bine, probăm, punem hainele pe căprării și adjudecăm: unele se păstrează, altele se aruncă (sau se dau, și parcă-i mai bine așa). Criteriul de selecție – pe lângă schimbările-n greutate – e moda. Timpul, ca să fim exacți. De hainele peste care a trecut nepermis de multă vreme ne descotorosim cât colo... Acum, v-aș lansa o provocare: v-ați gândit vreodată care-i cea mai demodată, cea mai veche haină pe care o aveți în garderobă? Răspunsul l-am putea striga-n cor, că-i același peste tot. Blugii. Mai vechi decât jobenul și monoclul, mai istorici decât pantalonii lungi ai iacobinilor, cu o epopee nescrisă încă, blugii au 500 de ani și nu, nu i-au inventat americanii.

Blugii, făcători de stat!

La 1500 și ceva, ora exactă se dădea la Genova, republică din nord-vestul Italiei de astăzi. Genova avea interes în toate orașele, statele și porturile mari ale vremii, fie că făcea comerț, fie că le coloniza. Cipru, Constanța, Algeria, Atena, Alexandria, Napoli, Sicilia, Barcelona, Roma, și lista poate continua, căci tentaculele Genovei n-aveau mari pudori diplomatice. Grosso modo, Genova era suma corăbiilor pe care le trimitea pe mare. Suma marinarilor și piraților care acționau în numele republicii. Ei „făceau” statul, ei trebuiau să fie bine hrăniți, bine plătiți (în sfârșit, se mai plăteau și singuri) și, nu în ultimul rând, bine îmbrăcați. Sună neserios, dar, în plin Ev Mediu, astea erau nevoile, și deci prioritățile. Corsarii nu puteau purta pantaloni din stofă de bumbac în croi larg, nici pantaloni de raiat (care erau la mare căutare în Genova), ambele variante ar fi fost extrem de incomode pentru viața de corăbier, așa că italienii au venit cu ideea unui material-altoi între lână și bumbac, super rezistent, un pic mai strâns pe picior. Italienii s-au dus cu pantalonii proaspăt inventați în Genova, în hărmălaia portului, să-i vândă marinarilor genovezi. Ca-n orice port, nu erau singurii care voiau să vândă ceva, ori pantaloni mai vindeau și alții. Diferența a făcut-o materialul dur, plus un mic artificiu: culoarea. Pantalonii erau vopsiți într-un albastru-indigo, o nuanță interesantă și care se arăta „rezistentă” la murdărie. A fost un câștig: în scurt timp, toți marinarii genovezi puteau fi identificați după acest aspect. Primii care au sesizat uniforma genovezilor au fost francezii, care au găsit și-un nume pentru pantalonii inamicilor: „bleu de Gênes” (albastru de Genova). În ani, zisă din gură-n gură, rostogolită de-a lungul meridianelor de francezi și alte nații de călători pe mare, construcția „blue de Gênes” a ajuns „blue-jeans”. Blugi! Și totuși, la imaginea finală a blugilor de Ev Mediu mai contribuie cel puțin un element: apa sărată. Pentru a-și spăla nădragii, corsarii genovezi îi puneau la grămadă într-o plasă de pescuit și-i scufundau de câteva ori în mare. Tot repetând figura, tonurile tari ale indigoului s-au îmblânzit, țesătura s-a strâns, blugii s-au spălăcit în zona coapselor și genunchilor... Vă sună cunoscut? Dar până la piatra ponce și cărămidă, mai avem! Istoria nu se pune total de acord asupra provenienței blugilor, francezii spun că mai blugi ar fi pantalonii care erau populari spre sfârșitul secolului al XVI-lea în orașul Nimes din Franța, pantaloni realizați tot dintr-un material compozit, mătase cu bumbac. La fel ca-n Genova, orașul dă numele produsului, iar „pantalonilor din Nimes” li se va spune, simplu, denim. Pe de altă parte, dac-ar fi să ne luăm după țesătură, strămoșii blugilor au apărut în Genova, nu în Nimes. De ce? În Genova, materialul e alcătuit din două fire albastre, tenta albicioasă se datorează scufundărilor repetate în apă sărată; în Nimes, materialul e gata țesut cu fir alb. Da, francezilor le-a plăcut efectul de alb, dar n-au intuit prea bine ce-l cauza.

Punct și de la capăt

Epoca marilor descoperiri geografice se încheie, vechile regate ale Europei se scufundă. Războaiele și răscoalele nu se mai dau pe mări, se dau în câmpuri și-n orașe, pirații-s pe cale de dispariție, dispar și blugii. Două secole și jumătate, tăcere. Doar că zicala „istoria se repetă” e adevărată, iar la mijlocul secolului al XIX-lea, America se umple de europeni ce vor să înceapă o viață nouă, departe de bătrânul continent. Unul din acești europeni a fost Levi Strauss, un bavarez care se mută la New York, unde, pentru o vreme, își ajută fratele vitreg în afacerile cu haine și țesături. În goana după aur, Levi ajunge și-n California. Ca genovezii de altădată, minerii și crescătorii de vite din California aveau nevoie de un pantalon comod și rezistent, iar ingeniosul domn Strauss reiterează mai vechea idee a blugilor, folosind o combinație de doc maroniu și denim albastru. Până aici, nimic special, atât doar că pantalonii erau cam lălăi și li se tot rupeau buzunarele. Un colaborator de-ai lui Levi, letonianul Jacob Davis, tot emigrant, vine cu două idei: să renunțe la maroniu și să întărească buzunarele pantalonilor cu capse. La 20 mai 1873, cei doi brevetează invenția și se îmbogățesc. Asta-i renașterea blugilor, cu creșteri și descreșteri cam la fiecare 20 de ani: avânt maxim ca îmbrăcăminte muncitorească-cowboy în anii '30, foarte populari în rândul clasei de mijloc și tinerilor din anii '50, care-l copiau pe Regele Elvis și pe alți favoriți ai ecranului, evazați și bogați în imprimeuri în epoca hippie-disco. Dincolo de croieli, care variază și o să mai varieze, povestea desăvârșirii blugilor e una rotundă – dacă a început cu apă, tot cu apă se termină. În 1970, aflat într-o călătorie de afaceri, comerciantul de blugi Hal Burgess își depozitează perechile de vânzare într-o cameră de hotel. Când în respectiva cameră de hotel se iscă o inundație și blugii năclăiesc, neavând unde altundeva să-i curețe, Hal se înțelege cu reprezentanții hotelului să spele blugii în piscină. Rezultatul? Umezi de la inundație și frecați în apă cu clor, blugii s-au decolorat și sunt mai strâmți. Nu trece mult și Hal ajunge la concluzia că a inventat blugii prespălați... Așa este. Putea să întrebe orice marinar genovez de la 1500, i-ar fi spus la fel.