BUCUREȘTI 557: Eroina de la Jiu, strada "botezată" din plictiseală. Îi schimbau numele o dată seara, o dată dimineața

 
+7 click pentru
galerie

Străzile Bucureştiului sunt încărcate de istorie, poveşti frumoase, dar şi multe legende, fapte neconfirmate vreodată. Case bântuite, locuri pătate de crime, fenomene stranii toate se regăsesc în povestirile oamenilor, din negura timpului şi până astăzi. Amintiri vagi, dar preţioase pentru noi, cei care cunoaştem altfel Bucureştiul.

Pestriţă, cu miros de șaorma şi parfumuri scumpe, cu un aer uşor boem, sugrumat de tehnologie şi betoane, lux şi sărăcie, adorată de provinciali şi lipsită de farmec pentru unii dintre bucureşteni. Asta este capitala României, în câteva cuvinte sărace.

Dar chiar şi aşa, ce nu ştie o parte dintre cei plictisiţi de aceleaşi peisaje, de acelaşi Centru Vechi cu barurile şi cafenelele lui este ca “Micul Paris” încă mai are o mulţime de povești nedescoperite, gata să ne trezească din monotonie.

Iar oamenii sunt o mină de aur! Asculţi, scrii şi oferi mai departe. Uneori doar asculţi, vezi şi încerci să reproduci vremurile trecute, din ce ai trăit sau ce ţi s-a povestit. Aşa cum se întâmplă şi în cazul următoarei povestioare, care a stat ascunsă bine, până acum.

“Ecaterina Teodoroiu” sau “Eroina de la Jiu”?

Aceasta a fost întrebarea care a măcinat orgoliul vecinilor de pe o stradă fără nume, din Capitala, după cel de-Al Doilea Război Mondial. Mai exact, este vorba despre doi bărbaţi de pe strada Eroina de la Jiu (aşa cum este denumită în prezent).

Aceasta se intersectează cu strada Drumul Sării, a cărei denumire vine de la faptul că pe aici treceau negustorii cu sarea extrasă din salina de la Slănic, mergând spre Imperiul Otoman.  

Cartierul Drumul Sării a fost construit, conform mărturiilor actualilor locatari, fie pentru ofițerii sovietici, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, fie pentru ofițerii englezi sau nemți în timpul Primul Război Mondial, scrie arhitectura-1906.ro .

Intesecția Drumul Sării cu Eroina de la Jiu

Procentul militarilor în rândul populației Bucureștiului din prima jumătate a secolului al XX-lea era de 3% din populație, majoritatea locuind în cazărmi. În jurul anului 1914, Ministerul de Război hotărăște construirea de locuințe – în primul rând pentru ofițerii superiori. Aproximativ 120 de case tip, majoritatea duplex, însumând peste 300 de locuințe individuale, unele dintre aceste case fiind proiectate chiar cu patru apartamente individuale sub același acoperiș.

Ilie Bică, nepotul lui Ion B. Bică, unul dintre cei doi vecini, "responsabil" pentru numele din prezent al străzii Eroina de la Jiu, povestește cu melancolie despre casa bunicului său:

“Chiar m-a impresionat casa. Am văzut-o într-o poză cu mamaie şi tataie, iar acum vreo douăzeci de ani chiar am fost acolo, împreună cu soția și copilul, dar din păcate am putut să o vedem doar din stradă, deoarece nu mai apartinea familiei. Avea ziduri foarte groase, era o casă cu pereți gri, înaltă, cu ferestre înalte şi cu un acoperiş alb, îmbrăcat în tablă. Mă întreb ce posibilități aveau pe timpul ăla să facă așa ceva?”

“Eroina de la Jiu”, de plictiseală

Cei doi vecini, cadre militare, au dus până la capăt o luptă acerbă de orgoliu. Unul dintre ei, Plutonier adjutant în armată, oltean mândru, îşi dorea ca strada cu pricina să poarte numele actual, în timp ce “duşmanul” lui opta pentru Ecaterina Teorodoroiu. Şi, pentru că nu a fost chip să se înţeleagă, au recurs la un joc.. copilăresc. Niciunul nu a cedat uşor.

Aşa se face ca strada se numea “Eroina de la Jiu”, seara, iar dimineaţa ”Ecaterina Teodoroiu”. Și tot așa, în fiecare zi. Cum se întâmpla? Cu multă grijă şi ambiţie. Imediat ce se însera, unul dintre bărbați venea şi punea o plăcuţă cu un nume, iar la ivirea zorilor, celălalt o înlocuia cu alta, după bunul plac.

Strada Eroina de la Jiu

Totul până într-o zi... Ziua în care străduţa “şi-a găsit liniştea” şi a rămas aşa până în zilele noastre. Cum? Din plictiseală! Pentru că orice om ajunge să trăiască acest sentiment, la un moment dat, nici cei doi vecini nu au făcut excepție. Pur şi simplu unul dintre ei a renunţat.

Și, astăzi, datorită lui Ion B. Bică, strada a rămas cu denumirea de “Eroina de la Jiu”, locul în care își duc traiul o parte dintre bucureșteni.

Vecinul resemnat ar fi avut motiv de bucurie, acum. De ce? Pentru că, tot în Bucureşti, există şi o stradă denumită “Intrarea Ecaterina Teodoroiu”, care se află într-o altă zonă.

Dar pentru cine s-au luptat cei doi cu atâta îndârjire? Cine a fost Ecaterina Teodoroiu?

Ecaterina Teodoroiu s-a născut la 16 ianuarie 1894, satul Vădeni, astăzi cartier în componența municipiului Târgu-Jiu, într-o familie de țărani săraci, cu opt copii.

A fost cercetașă și participantă la Primul Război Mondial, unde a murit la sfârșitul bătăliei de la Mărășești luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române.

Provenită dintr-o familie modestă din Oltenia, Ecaterina a plecat la București pentru a deveni învățătoare, iar acolo a contribuit la înființarea primelor organizații de cercetași din țara ei. După intrarea României în Primul Război Mondial, a activat ca asistentă medicală pe frontul din regiunea ei natală.

Din dorința de a-i răzbuna pe toți cei patru frați ai ei care muriseră în lupte, Ecaterina a cerut să fie transferată la o unitate de combatanți. A fost luată prizonieră, a evadat și a fost rănită de două ori. În spital, a fost decorată de casa regală și avansată la gradul de sublocotenent. Din această postură a participat la bătălia de la Mărășești, unde a murit comandând un pluton de infanterie.

La 23 august, Ecaterina a fost citată prin Ordinul de Zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, comandat de colonelul Constantin Pomponiu:

''În timpul ciocnirii de ieri, noaptea, pe Dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său lovită în inima ei generoasă de două gloanțe de mitralieră voluntară Ecaterina Teodoroiu din Compania a 7-a. Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt 'Eroina de la Jiu' și-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deșartă ambiție, numai din dragostea de a apăra pământul Țării acesteia cotropită de dușmani”.

A fost înmormântată cu paradă militară pe 23 august 1917, în valea Zăbrăuciorului

Celebrată ca eroină națională după terminarea războiului, imaginea ei a fost la început marginalizată și apoi distorsionată de regimul comunist, iar după căderea acestuia revenirea imaginii sale reale în conștiința populară a întârziat.



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI