Cum a reușit o legumă să-l ucidă pe cel mai mare matematician al timpurilor. O banală fasole l-a pus pe Pitagora să aleagă între viață și moarte

 
+4 click pentru
galerie

Ne întoarcem în anul 530 î.Hr., pe vremea când Pitagora, cel mai mare matematician al timpurilor, scotea la iveală unele dintre cele mai mari descoperiri care au schimbat cu desăvârșire cursul evoluției noastre. 

Istoria vine la pachet cu descoperiri, schimbări majore și personalități de seamă care au revoluționat lumea până în prezent. Când auzi numele unor oameni precum Pitagora, AristotelAlbert Einstein, te aștepți să auzi că moartea lor a fost una cel puțin la fel de interesantă precum teoriile pe care le-au dezvăluit lumii. 

Toți am auzit de Pitagora și de teoremele lui, care ne-au dat bătăi de cap în școala generală. Însă câți știu cu adevărat cum a murit marele filosof grec? 

Pitagora avea o teamă nerațională de fasole, teamă care a cauzat sau a stat în calea prevenirii morții sale când a fost încolțit de atacatori. 

Spre finalul vieții sale, acesta avea deja o mulțime de urmași și de discipoli, alături de care locuia în Crotona, azi Crotone, din sudul Italiei, unde își făcuseră propriul palat, ghidându-se după propriile lor reguli și principii. Activitățile practicate în acest lăcaș înfăptuit de ei, păreau mai mult a ritualuri de cult, asta și pentru că filosofia de viață a lui Pitagora era una excentrică.

                                                    Pitagora alături de discipolii săi

Una din legile locuitului cu Pitagora era interzis consumatul de fasole. Nimeni nu știe exact de ce, însă sunt multe dovezi scrise lăsate de discipolii lui cu privire la acest fapt. Aceștia îl urmau pretutindeni și trăiau după concepțiile liderului lor. Se spune că Pitagora era vegetarian, dar ura cel mai mult fasolea. Acestea avea o teorie cum că gazele produse de consumul de fasole eliminau o parte din suflet, dar și pentru că boabele de fasole arătau precum organele genitale.

Credințele marelui matematician nu se opresc doar la teoriile lui despre fasole, acesta credea, printre altele, că e mai bine să faci dragoste iarna, nu vara, și că orice boală e provocată de indigestie. 

Finalul vieții lui Pitagora s-a datorat în mare parte acestei filosofii de viața de care ținea cu dinții când într-o zi dușmanii i-ar fi incendiat casa (deoarece erau supărați că nu sunt considerați demni de a fi admiși în preajma lui Pitagora), iar frații care se aflau în casă au rupt-o la fugă încercând să-și salveze viața.

Însuși Pitagora a făcut același lucru și poate că ar fi reușit să scape dacă nu nimerea drept într-un câmp de fasole. Acolo s-a oprit. Decizia luată în minutele lungi petrecute în fața câmpului, în care arunca priviri când la fasolea care atârna de frejii verzi, când la piciaorele lui acoperit doar cu un papirus, i-a fost fatală. A declarat că mai bine să fie ucis decât să străbată câmpul de fasole. Urmăritorii l-au ucis fără milă și l-au lăsat să putrezească în câmpul de fasole, devenid îngrășământ pentru planta care l-a marcat toată viața

Cine a fost omul care a obținut cel mai frumos număr din lume

Pitagora, născut în secolul VI-lea î.Hr. nu era doar un mare orator, ci și un profesor carismatic. Era excentric, desigur, însă centrul filosofiei pitagoreice se axa pe forme și numere.

Simbolul mistic al cultului pitagoreic era evident un număr-formă: pentagrama, steaua cu cinci colțuri. Această figură simplă reprezenta aspirația spre infinit. Unind punctele interioare ale stelei se obține un pentagon care la rândul sau poate conține o pentagrama. Pe pitagoreici nu-i încânta în mod deosebit reproducerea la infinit a pentagramei, ci laturile stelei. Ele conțineau un număr-formă care era simbolul fundamental al viziunii pitagoreice asupra universului: raportul de aur. Importanța raportului de aur provine dintr-o descoperire pitagoreică de care abia se mai amintește acum.

                                                                          Pentagrama

În școală am fost învățați că Pitagora este creatorul faimoasei teoreme ce îi poartă numele: pătratul ipotenuzei unui triunghi dreptunghic este egal cu suma pătratelor catetelor. În realitate însă, acest lucru se știa demult. Se aflase cu 1000 de ani înainte de epoca lui Pitagora.

În Grecia Antică, numele lui Pitagora era legat de invenția scării muzicale. Din multele clasificări ale rapoartelor au obținut cel mai frumos număr din lume: raportul de aur. Obținerea acestei preafericite proporții presupune împărțirea unei linii în doua, astfel încât raportul dintre partea mare și întreg să fie egal cu raportul dintre partea mica și partea mare. Spus în cuvinte nu pare ceva deosebit, însă figurile construite pe baza raportului de aur par a fi cele mai grozave de pe pamânt. Și în prezent, artiștii, arhitecții susțin că obiectele plăcute ochiului respectă acest raport.

Într-o zi, spune legenda, pe când se juca cu un monocord (o cutie de rezonanță cu o singură coardă), Pitagora a avut ideea de a deplasa un culisor de-a lungul corzii, observând astfel modificarea notelor. A înțeles repede că are de-a face cu un comportament deosebit, dar previzibil, al corzilor. În lipsa culisorului, ciupind coarda, se obține o notă clară, respectiv un sunet fundamental. Când se pune culisorul în contact cu coarda sunetul se modifică în funcție de poziția față de jumătatea corzii.

Pentru Pitagora, cântatul la un instrument era un act matematic. La fel cu pătratele și triunghiurile, dreptele reprezentau numere-forme, astfel încât a împărții o coardă în două segmente însemnă același lucru cu a realiza un raport din două numere. Armonia monocordului era de fapt armonia matematicii – și armonia universului. Pitagora a ajuns la concluzia că rapoartele nu guvernează numai muzica, ci și celelalte genuri de frumusețe. Înțelegerea naturii era la fel de simplă cu înțelegerea proporțiilor matematice.

Această filosofie – simbioza dintre muzică, matematică și natură – a dus la prima reprezentare a planetelor. Pornind de la premize complet greșite și-a construit propria teorie pitagoreică. El susținea că Pamântul se află în centrul universului, iar Soarele, Luna, planetele și stelele se învârteau in jurul lui, fiecare corp ceresc fiind țintuit în interiorul unei sfere. Rapoartele dintre dimensiunile sferelor erau echilibrate, iar când sferele se roteau, se auzeau acorduri muzicale.

                                                Reprezentarea planetelor descoperită de Pitagora

Planetele din exterior, Jupiter și Saturn, se mișcau cel mai repede și produceau sunete ascuțite (precum se întâmplă la pick-up când muți pe viteză mare). Planetele din interior, precum Luna, produceau sunete joase, grave. Împreună, planetele aflate în mișcare creau “armonia sferelor”, iar cerul reprezenta o orchestrație matematică. La acest fapt se referea Pitagora când susținea că „numărul e esența tuturor lucrurilor”.

Pentagrama a devenit cel mai sfânt simbol al confreriei pitagoreice, deoarece liniile frânte ale stelei sunt întesate de rapoarte de aur, iar pentru Pitagora raportul de aur era regele numerelor. Era clar pentru ei, ca rapoatele controlau Universul, filosofie ce avea să străbată întreg Apusul. Legătura supranaturală între estetică, rapoarte și Univers a devenit una din principiile fundamentale ale civilizațiilor din Europa. Odată cu scurgerea timpului, petagrama a ajuns un element din ce în ce mai puternic, acoperind simbolic legătura cu Universul exterior și interior al omului. Marea majoritate cunosc restul semnificațiilor pentagramei, inclusă sau nu în cerc. Peste tot o vei găsi dezvoltată, detaliată fară însă a aminti cineva despre Pitagora – părintele acestei forme



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI