Live acumObservator 12
Prime Time 20:00Chefi la cutite

Monstru sau victimă? Cine a fost, cu adevărat, vampirul Dracula: „Avea obiceiul să-și lipească buzele de rănile nefericiților care îi cădeau în mână”

Pentru milioane de oameni numele de Dracula este legat de numele legendarului vampir din tenebrosul și misteriosul ținut al Transilvaniei. Ziua se preface într-un trup fără viașă, iar noaptea iese la vânătoare, omoară și bagă groaza în oameni încă din 1897. 

Pentru milioane de oameni numele de Dracula este legat de numele legendarului vampir din tenebrosul și misteriosul ținut al Transilvaniei. Ziua se preface într-un trup fără viașă, iar noaptea iese la vânătoare, omoară și bagă groaza în oameni încă din 1897.

Acesta este și anul în care Dracula a devenit personajul principal al romanului de mare succes al lui Bran Stoker. Nu toată lumea știe că Stoker a luat numele nemuritorului său personaj de la adevăratul Dracula, care trăise cu patru veacuri înainte în adevărata Transilvanie, partea de nord-vest a actualei Românii. Și cu toate că acel Dracula nu era nicidecum un băutor de sânge în adevăratul sens al cuvântului, el a reușit să-și facă reaua faimă de tiran sângeros, de o cruzime neobișnuită până și pentru contemporanii săi.

Citește și: Avertisment de călătorie pentru românii care vor să viziteze această țară! Opt persoane au fost ucise pentru că ar fi fost vampiri: "Intră în casele oamenilor adormiți pentru a le suge sângele"

Adevăratul Dracula se numea Vlad Dracul și s-a născut în anul 1430 în micul oraș transilvan Sighișoara, denumirea veche Sigetvar, ca cel de-al doilea fiu a unui voievod valah. După ce a moștenit tronul tatălui său, s-a făcut cunoscut sub numele de Țepeș (cel care trage în țeapă). Dată fiind situația voievodatului său, era nevoit să țină piept forțelor politice de tot felul ale vremii. Ca domn al unei țări mici, nu era niciodată pe picioarele lui. De trei ori a pierdut și recâștigat tronul Valahiei. Prima dată s-a ucat pe tron, ajutat de turci, în 1448, după ce tatăl și fratele său mai mare pieriseră de mâna ungurilor infiltrați. Apoi și-a stricat relațiile cu turcii, a fugit și a revenit la tron în 1456, de astă dată cu sprijinul ungurilor.

Următorii șase ani de domnie sunt marcați de cruzimi nemaîntâlnite. În acele timpuri, torurarea și asasinarea adversarilor politici erau la ordinea zilei. Dar bestialitatea lui Vlad Țepeș a întrecut to ceea ce exista în materie. Victimele lui sunt fără număr. Potrivit uneia dintre legende, unor soli turci le-a aplicat următorul tratament: le-a smuls ce aveau pe ei, i-a tras în țeapă și i-a ars de vii. Dracula va rămâne pentru totdeauna simbolul vampirismului, ce-i drept, în sens figurat. Dar la propriu, ce a fost?

Țăranul sârb Petar Plogoevaț a murit în anul 1425 și a fost înmormântat în satul său de băștină, Kizilova. N-au trecut nici două luni și în răstimp de o săptămână au murit încă 10 oameni din acel sat, tineri și bătrâni. Pe patul de moarte, ei au spus cu toții că Plogoevaț le-a apărut în vis și le-a supt sângele. Văduva vampirului a turnat gaz peste foc, destâinuidu-le vecinilor că răposatul își făcuse apariția și la ea, venise pentru a-și lua ciubotele. După o vreme, ea a și părăsit Kizilova, fugind într-un alt sat.

Pe vremea aceea, Serbia se afla sub stăpânire austriacă. Un funcționar austriac a fost trimis la Kizilova pentru a fi de față la deshumarea lui Plogoevaț. Inspectorul imperial numai de așa ceva nu avea chef, dar sătenii nu se lăsaseră înduplecați nicicum: amenințaseră că dacă nu li se va îngădui să vadă cu ochii lor ce era cu cadavrul acela, vor părăsi cu toții satul de frica vampirului. Inspectorul nu a avut încotro și a trebuit sp fie de față, împreună cu preotul din partea locului, la deshumare. Ceea ce i-a fost dat să vadă l-a făcut să se îngrozească:

Citește și: El este românul care a șocat o lume întreagă! Spune că este VAMPIR, bea sânge uman și doarme într-un sicriu ”Clanul nostru menține vii tradiții vechi de 600 de ani.”

„Trupul, mai puțin nasul, în parte dispărut, era cât se poate de proaspăt. Părul, barba și unghiile vechi s-au rupt și continuă să crească, pielea veche s-a desprins și pe dedesupt a apărut una nouă. Nu fără mirare am descoperit sânge pe gura lui, supt, la prima vedere, din cetățenii omorâți.”

Aceste detalii, care arătau că trupul nu intrase în putrefacție, dovedeau că el aparține unui vampir. Cuprinși de spaimă, țăranii au fpcut repede o țeapă din lemn de plop și au înfipt-o în inima lui Plogoevaț. În acest moment, potrivit mărturiilor martorilor oculari, din pieptul, urechile și gura acestuia a țășnit sânge proaspăt. După aceea cadavrul vampirului a fost ars, iar cenușa a fost împrăștiată în vânt.

Toate acestea s-au petrecut într-o vreme când pe tot cuprinsul Europei răsăritene circulau povești cu vampiri. În secolele XVII-XIX, aici încă se mai credea că morții pot să învie și să-i atace pe cei în viață. În anul 1912, un fermier ungur povestea că băiatul lui, care murise la vârsta de 14 ani, apărea noaptea în casă. Dacă e să dam crezare știrii publicate de revista engleză Daily Telegraph, țăranul, speriat, a dezgropat împreună cu niște vecini cadavrul sărmanului băiat, i-au pus în gură niște căței de usturoi și trei pietricele, după care l-au țintuit la pământ cu o țeapă de plop să curme o dată pentru totdeauna vizitele nocturne și să scape de frică.

Această frică stă și astăzi pitită prin cotloanele subconștientului uman. Iată de ce sunt atât de frecvenți în zilele noastre vampirii, în paginile cărților și pe ecranele cinematografelor. Vin sub acoperirea nopții și își înfig dinții în gâtul vitimelor paralizate de groază. Figura contelui Dracula, născută din imaginația fecundă a lui Bram Stoker, a devenit prototip pentru numeroși regizori. Dar nu toți vampirii se tranformă în lilieci, nici pe departe. Aici a intervenit fantezia lui Stoker. În poveștile din popor, vampirii se puteau preface în orice animal, numai în lilieci nu!

Semnalările de vampiri clasici, așa cum ni-i înfățișează astăzi, au apărut pentru prima dată în secolul XVI-lea în sud-estul Europei, prin zona Ungariei și a României. Aceste superstiții s-au răspândit repede pe pământul Slovaciei, Serbiei, Bulgariei, Ucrainei, Poloniei și altor țări.

Una dintre zonele din sud-estul Europei, Transilvania, situată la poalele versanților vestici ai munților Carpați, a fost vreme îndelungată un loc destul de izolat, departe de centrele civilizației europene. În munții ei, acoperiți de păduri, trăiau țăranii superstițioși care păstrau încă mult din credințele păgâne.

Citește și: Un secret bine păzit iese la iveală. Legenda omului-lup din Transilvania

Credința în morți era atât de înrădăcinată, iar poveștile ei erau atăt de răspândite, încât numeroși oameni instruiți din acele vremuri au început să adune și să consemneze în scris legendele care circulau în popor despre vampiri, încercând să descopere esența acestui fenomen. Asftel, Karș-Ferdinand von Schertz a scris o carte intitulată Magia de după înmormântare, care a și apărut în Cehia în anul 1706. Autorul analiza problema vampirismului prin prisma unui jurit, propunând cum să se lupte cu aceste ființe.

Un mare număr de fapte ciudate a fost cules de călugărul benedictin Augustin Calmet, care a publicat în anul 1746 o carte intitulată Disertație despre apariția îngerilor, demonilor și strigoilor, precum și despre apariția vampirilor în Ungaria, Boemia, Moravia și Silezia. Studiul, foarte interesant și aprofundat, a avut un mare răsunet în rândul cititorilor și a fost tradus în numeroase limbi. Autorul a încercat să explice aspectele cele mai misterioase ale vampirismului, de pilda, cum poate ieși un cadavru dintr-un mormânt sflat la 1,2 și 2 metri sub pământ, ori dacă trupul rămâne în mormânt și iese numai duhul rău.

Mai interesante s-au dovedit concluziile cercetătorului englez Montague Summers, autor al cărții Vrăjitoria și demonologia. În urma unor îndelungate cercetări, Summers a ajuns la concluzia că istoriile cu vampiri nu pot fi puse toate în aceeași oală.

El citează numeroasele cazuri când oamenii vii devin vampiri din cauza unei atracții irepresibile pentru carne și sânge. Unul dintre cazuri este cel al unei fetițe de 14 ani, din Franța, căreia îi plăcea să bea sângele din răni deschise, altul este cel al banditului italian Gaetano Mammone care avea „obiceiul să-și lipească buzele de rănile nefericiților care îi cădeau în mână”.

Summers amintește și de canibali, care au existat în toate timpurile și la toate popoarele. Prin aceasta, remarca Summers, „vampirismul apare într-o lumină mai clară, nu există crimă mai înfiorătoare și mai respingătoare”.