Live acumObservator 06
Prime Time 20:00Sacrificiul

Peste ”Colectiv!” Tragedia din 30 octombrie: 84 de morți, 35 de copilași. Ceaușescu a tăiat din decedați

Pe 30 octombrie 1971, la ora 4.55, digul de la iazul de decantare al Exploatării Miniere Certej, județul Hunedoara, se rupe pe o distanță de 80 de metri, producând a ”avalanșă” de steril ce avea să se întindă pe 4-5 kilometri. Blocurile sunt rase, dispar gospodării. 84 de oameni, dintre care 35 de copilași, își pierd viața. Nicolae Ceaușescu taie din decedați, lasă doar 45, pentru a nu fi nevoit să declare stare de urgență și doliu național

Pe la 1746, în zonă se descoperiseră cantități însemnate de aur, așa că împărăteasa Maria Terezia a Austriei, ce guverna peste Transilvania acelor vremuri, decisese relansarea mineritului de gen în Munții Apuseni. Ceva mai târziu, austriacul Franz-Joseph Muller von Reichenstein aflase, la Zlatna, și un metal nou, telurul, așa că la Certeju de Sus, în Munții Metaliferi, se exploata de peste două secole. Unii vorbeau de 200 de tone extrase, numai aur.

Chiar acum, la mijloc de octombrie 1971, satul era în sărbătoare. De la București sosise ministrul de resort, Bujor Almășan, șef peste Mine, Petrol și Geologie în Guvernul Ion Gh. Maurer. Se celebrau 225 de ani de exploatare minieră: muzeu în aer liber, petrecere, mititei, suc pentru cei mici, cântece patriotice, diplome. La plecare se trecuse, așa, rapid, pe la iazul de decantare al Exploatării Miniere. De departe, totul părea ok, mai ales că tovarășii se mândreau, acum, că la primărie tronează ”Ordinul Muncii”, clasa I, semnat de Nicolae Ceaușescu în persoană. Nimeni nu prevestea tragedia, pentru că ”vulcanul” dormea.

”S-a rupt decantorul, s-a rupt decantorul!”, au fost primele vorbe ce s-au auzit, disperat, în crucea nopții. Era 30 octombrie 1971. Aurelia Chende, una dintre supraviețuitoare, n-a înțeles ce se petrece, pe moment. ”Se auzea un uruit”, își aduce aminte. A țipat: ”Sculați, măi, că e ceva pe vale, un tractor, război, ce-o fi!” Când explică, dă din mâini, retrăind acele momente. ”Într-o secundă, a venit marea. Ceva alb, ca smântâna, ca pasta pentru clătite”. În 1936 începuse ”serios” exploatarea, dar lucrările avansaseră. În 1959, spre exemplu, de la 250 de tone zilnic se ajunsese la 400 de tone. Malul se înălța cu 1 - 2,5 metri pe an, ajungând la o înălțime a digului de 25-27 de metri. Constantin Pipoș, fost inginer la E. M. Certej, spunea că oricum iazul fusese gândit prost, ca amplasament, încă de la început, pe un teren argilos, alunecos.

Una dintre primele imagini, "trase" a doua zi, de dimineață, după tragedie ce lovise Certejul la îngemănarea nopții cu ziua

80 de metri au cedat. 300.000 de tone au început a rade totul în cale pe Valea Certejului. Jos se aflau locuințe, clădiri. Puterea ”valului” a culcat la pământ șase blocuri cu locuințe, a câte 25 de apartamente fiecare, un cămin cu 30 de camere, șapte case, clădirea ce adăpostea CEC-ul, 24 de gospodării și cantina în care minerii mâncau. Clădiri sănătoase dispar într-o secundă. Din ele rămân, efectiv, numai scările de la intrare. Patru trepte. Poți spune că este o comparație forțată, dar așa ceva s-a văzut numai la Hiroshima.

Privește bine! Ceea ce vezi este ”umbra” unei femei! 5.000 de grade au pulverizat-o pur și simplu. A fost măturată, la propriu! Hiroshima, august 1945

”Am fost ultima casă afectată. Jumătate din ea a căzut, s-a surpat, cea cu mama și cu fratele meu, cealaltă jumătate, în care dormeam, a scăpat. M-am ținut de pervazul de la fereastră până a venit tata și cu un unchi”, povestește Sorin Chirlă. ”Câți ani avea mama?” ”26!” ”Și fratele?” ”Un anișor!” ”Dumneavoastră?” ”Șase!”. Oamenii n-au timp să-și dea seama ce se petrece. Aproape toți sunt surprinși în somn. ”Am ieșit în curte, se crăpa de ziuă, am văzut o femeie și un bărbat. Dezbrăcați până la piele. Așa dormiseră?”, se întreba un alt supraviețuitor. Nu! Sterilul le arsese îmbrăcămintea, vârtejurile în care fuseseră prinși îi lăsaseră goi!

Imagine înfiorătoare, dar, din păcate, reală. Victimele au fost duse la Căminul Cultural din localutate și spălate cu furtunul

Drama e imensă. ”În fața noastră, cam la 10 metri, o femeie era îngropată în mâl. Prinsese o groapă. Nu aveam ce face, nu aveam cum să ajungem la ea. A strigat după ajutor multă vreme, până pe la 4-5 după-amiaza”, povestește, cu greutate, Constantin Pipoș. Ceaușescu află în acea dimineață. Apar elicopterele, excavatoarele. Unele suflete sunt găsite, decedate, în patul ce se găsea la 700 de metri de casă!!! O familie dispare în totalitate, cu șase oameni, dintre care patru copilași. Din Deva vin ambulanțele, unii sunt cazați în orașele din apropiere. Nu se poate ști cu exactitate numărul victimelor. Mulți veniseră din Oltenia ori Moldova pentru a lucra în mină. Cu o seară înainte fusese un botez, rubedenii multe, netrecute în niciun registru.

Ca și la ”Colectiv”, niciun vinovat!

Cadavrele sunt duse în interiorul Căminului Cultural. Spălate cu furtunul și puse unul lângă celălalt. Vin procurorii. Sunt înregistrați 84 de morți, dintre care 35 de copilași! A doua cea mai mare tragedie pe timp de pace de după 1945, excluzând cutremurul din 1977 și Revoluția din decembrie 1989.

Tragedia de la Cotu Pisicii: peste 200 de morți, 42 de copilași. ”Popa ducea 4-5 sicrie deodată. Când îi îngropăm, Doamne, pe toți?”. Supraviețuitorul cu bidon

Materialul televiziunii naționale e macabru: reporterița întreabă o fetiță: ”Ai colegi dispăruți?” ”Da !” ”Pe cine?” ”Pe Toda Andrei și pe Zaur Olga”, vine răspunsul. ”Și unde sunt?” ”Sunt morți!” Primarul e găsit în dreptul bisericii, la o jumătate de kilometru de casă. Va fi ultimul înmormântat.

„Bifa” făcută cu creionul, sus, în partea stângă, genul ”văzut”, îi aparține lui Nicolae Ceaușescu

Statul are grijă de tot, Urmează despăgubirile: 50.000 de lei pentru o casă pierdută, 20.000 de lei pentru o anexă dispărută, 40.000 pentru bunuri. Oamenii nu pot fi, însă, evaluați. Nicolae Ceaușescu află despre dimensiunile dezastrului de la Ilie Verdeț, trimis la fața locului: 84 de morți și 76 de răniți. Ioan Gavra își pierdea, atunci, familia: soția și pe cele două fetițe. ”Am stat internat în Spitalul din Deva trei luni, în cel din Timișoara, o lună, apoi am ajuns la Cluj. 30 de zile m-au întors cu cearșaful, iar medicii spuneau că nu mai scap! Am pierdut tot! Doar verghieta o mai am de atunci. E singurul lucru rămas”, spunea, în noiembrie 2001, pentru ziarul ”Hunedoreanul”. Dictatorul taie, efectiv, de pe lista morților, până ajunge la 45! Acesta este numărul ”oficial”. O singură persoană în plus și ar fi trebuit declarată starea de urgență și trei zile de doliu național. Din orgoliu, comuniștii nu vor să audă de așa ceva! O comisie de 15 oameni merge din gospodărie în gospodărie, analizează, stă de vorbă cu supraviețuitorii, stabilește cuantumul despăgubirilor.

”În aceste condiții, nu se poate reține în sarcina vreunei persoane o răspundere penală”.

Urmează analiza faptelor ce au dus la o asemenea tragedie. De fapt, nu urmează nimic! Amplasarea locuințelor și a construcțiilor socio-culturale la o distanță de 120 - 140 de metri de iaz este considerată legală, fiind avizată, la vremea respectivă, de toată lumea. ”Nici la data proiectării și nici în prezent nu a existat o reglementare cu privire la obligativitatea creării și respectării unei zone de protecție și de siguranță dintre obiectivele specifice exploatării minelor și preparării minereurilor și construcțiile de locuințe ori alte construcții socio-culturale, acestea nefiind considerate generatoare de pericole”, se arată în raport. ”În aceste condiții, nu se poate reține în sarcina vreunei persoane o răspundere penală”. Pe înțelesul tuturor, nimeni nu este vinovat de nimic! La cauza decesului se trece ”asfixiere accidentală prin înec”, Ceaușescu pune o bifă, fiind de acord cu rezumatul dosarului ”Certej”, iar supraviețuitorii își plâng rudele decedate.

Mineritul continuă în zonă până în 2006, când abatajul se închide. Acum, pe locul fostului iaz se găsește un teren de fotbal. Părăsit și el...