Live acum
Prime Time 20:00Chefi la cutite

„Proștilor, ce mai întrebați, îngropați-l și tacă-vă gura!”. Omul care ți-a scris imnul „Deșteaptă-te, române!” a fost condamnat la sărăcie, iar înmormântarea lui s-a făcut cu scandal

Andrei Mureșanu, poetul și revoluționarul din Transilvania care a scris poemul „Un răsunet”, devenit mai târziu imnul României, „Deșteaptă-te, române!”, a avut o viață marcată de sărăcie și a murit tânăr, la 46 de ani, lăsând în urmă doi copii, un fiu în clasa a șaptea și o fiică de doar 11 luni. Înmormântarea lui nu a avut loc în liniște, ci a fost marcată de un scandal.

„Proștilor, ce mai întrebați, îngropați-l și tacă-vă gura!” – acestea sunt cuvintele ce au marcat înhumarea poetului și revoluționarului Andrei Mureșanu, care a scris poemul „Un răsunet”, devenit mai târziu imnul național al României, „Deșteaptă-te, române!”. Povestea lui se încheia cu un scandal, după o viață scurtă, marcată de sărăcie și neșansă.

Copilăria lui Andrei Mureșanu, născut la Bistriţa pe 16 noiembrie 1816, a fost afectată de o tragedie.

Tatăl lui Andrei Mureșanu a murit strivit de un car de argăseală. O vacă a fost șansa poetului la educație

Tatăl lui, Toader Mureşanu, care ținea în arendă o moară de argăsit scoarță, ce abia asigura existența familiei, a murit strivit de un car de argăseală.

Astfel, Andrei Mureșanu și cei doi frați ai lui au rămas în grija mamei, într-o casă joasă de lemn cu o tindă și acoperiş de şindrilă.

Șansa poetului la educație a fost faptul că, înainte de a muri, tatăl lui a cumpărat o vacă pentru a vinde lapte, animal care ulterior a fost vândut de mama lui, pentru ca el să poată continua să învețe.

Andrei Mureșanu a primit primele lecţii de la un bătrân grănicer, Dănilă Doboş, din Valea-Rodnei. Apoi, el a urmat Şcoala Normală săsească, între anii 1825 şi 1826, iar mai târziu, Gimnaziul Călugărilor piarişti, până în 1832. Lui Andrei Mureșanu îi plăcea să învețe și făcea rime încă de pe atunci.

Ceilalţi doi fraţi ai viitorului poet nu au mers la şcoală. Unul dintre ei a ajuns morar, iar celălalt, cântăreţ bisericesc.

Ulterior, Andrei Mureșanu a continuat să învețe, dar nu în oraşul natal, ci la Blaj, unde îl îndrumaseră dascălii. Acolo, pedagogul şi clericul greco-catolic Timotei Cipariu a fost unul dintre cei care au contribuit la formarea lui intelectuală. Însă, ţineau cursuri şi alţi reprezentanţi din a doua generaţie a Şcolii Ardelene: Simion Bărnuţiu, Ioan Rus, George Bariţ sau Bariţiu, profesori de filosofie, teologie dogmatică şi istorie universală. În Blaj, Andrei Mureşanu a avut parte, ca mulţi alţii în acele timpuri, de educaţie patriotică.

Andrei Mureşanu ar fi putut ajunge preot, dacă nu ar fi intervenit George Bariţiu

În anul 1837, când George Bariţiu a plecat din Blaj pentru a prelua conducerea şcolii române din Braşov, el şi-a propus să-l aducă şi pe Andrei Mureşanu. A reuşit, iar poetul a rămas 12 ani la Cetatea de sub Tâmpa.

Întrucât atunci când a ajuns la Brașov Andrei Mureșanu mai avea de finalizat un an de studii. George Bariţiu a obţinut o aprobare specială pentru a-l primi în învăţământ şi astfel poetul a devenit institutor, adică învăţător, la şcoala română. El a renunţat, aşadar, la preoţie, profesie pentru care se pregătise.

Ulterior, Andrei Mureșanu a hotărât să se transfere la Gimnaziul românesc din Braşov și a început colaborarea cu ziarele locale, astfel că a scris poezii şi articole pentru „Foaie pentru minte” şi „Gazeta de Transilvania”. El a intrat în cercul poeţilor din care mai făceau parte Ion Heliade-Radulescu, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu și Vasile Alecsandri.

După anul 1844, Andrei Mureșanu a scris mai multe versuri cu note naţionale, perioadă în care a colindat cu Ţara Românească, alături de George Bariţiu. Acesta i-a sugerat să lucreze la câteva ode, iar pe întâia i-a închinat-o lui George Bibescu, când a avut loc înscăunarea. De fapt, George Bariţiu voia să-l aibă pe domnitor de partea lui pentru a avea aprobarea de a-şi distribui gazetele în Principate.

Autorul versurilor imnului național a fost concediat la vârsta de 44 de ani

În anul 1848, Andrei Mureșanu a fost revoluționar, iar ulterior s-ar fi retras la Ploieşti cu familia sau cu Bariţiu, după care ar fi fost luat prizonier de ruși și ținut în Moldova.

După doi ani, în 1850, Andrei Mureșanu și George Barițiu au revenit la Brașov, iar poetul a publicat un articol deranjant pentru austrieci, despre cum cereau nişte inspectori saşi lemne de la cetăţeni pentru armata imperială. La scurt timp, revoluţionarii paşoptişti au fost defăimaţi într-o publicaţie germană.

Pe fondul neliniștii create, Andrei Mureşanu s-a mutat cu familia la Sibiu pentru un post de translator la Guvernul militar şi civil al Transilvaniei. Superiorii i-ar fi interzis să mai colaboreze cu publicaţii româneşti, aşa că textele lui au fost din ce în ce mai rare şi anonime.

Din această funcție, Andrei Mureșanu a fost concediat, în 1861, după care s-a pensionat. Însă, pensia pe care o primea de la guvernul cezaro-crăiesc al Transilvaniei nu îi ajungea să-și întrețină familia.

El a fost invitat la Cluj, însă, de Contele Mikó Imre, pentru a lucra ca translator din limba maghiară şi conţopist. În ciuda noului loc de muncă, Andrei Mureșanu se izola pe zi ce trecea, pierzându-și încrederea în sine și în ceilalți.

Poemele lui Andrei Mureșanu au fost adunate într-un volum de către prietenii şi revoluţionarii de la 1848. Însă, cartea intitulată „Din poesiele lui Andrei Mureşanu“, publicată în 1862, nu s-a vândut, deşi a fost recomandată de presă.

George Bariţiu a dat cartea pentru a fi citită unui comitet alcătuit din Timotei Cipariu, Pavel Vasici şi Sava Popovici, cu precizarea că autorul merită să fie premiat. În final, Adunarea Generală ASTRA i-a oferit lui Andrei Mureșanu o distincţie în valoare de 50 de galbeni.

Andrei Mureșanu a murit răpus de afecțiuni ale sistemului nervos. „Într-o zi a fost găsit bând apă cu pălăria”

Anul următor, starea de sănătate a lui Andrei Mureşanu s-a înrăutăţit. Poetul suferea de afecţiuni ale sistemului nervos, o posibilă cauză fiind consumul de alcool.

Poetul începuse să lipsească de acasă și să se plimbe ore în şir pe lângă Cetate. Într-o zi, el a fost găsit „într-o stare jalnică, cu capul gol, cu pantalonii rupţi de la genunchi în jos, iar cu pălăria bea apă dintr-un izvor”, potrivit istoricului literar Ion Buzaşi.

Andrei Mureşanu a murit la 12 octombrie 1863, cu puțin timp înainte de a împlini 47 de ani, lăsând în urmă un băiat, pe nume Gheorghe, elev în clasa a VII-a la gimnaziu, o fetiţă de 11 luni, Eleonora, şi pe soţia sa Suzana.

Înmormântarea lui a fost marcată de un scandal, deoarece enoriaşii ortodocşi nu au fost de acord cu înhumarea lui în cimitirul Biserica „Sf. Treime“ din Şcheii Braşovului, pentru că poetul era greco-catolic. Pentru înhumarea lui a fost nevoie de aprobarea mitropolitului Andrei Şaguna, care, indignat, a răspuns: „Proştilor, ce mai întrebaţi, îngropaţi-l şi tacă-vă gura“.

Atunci au avut loc parastase şi în oraşe precum Bistriţa, Năsăud, Blaj şi Sibiu, iar în 1882 osemintele poetului au fost reînhumate în cimitirul Groaveri din Braşov.

După Revoluţia din decembrie 1989, prin Constituţia din 1991, „Deşteaptă-te, române!“ a devenit imn naţional. Anterior, imnuri naționale au fost: „Marşul triumfal“, doar instrumental, din vremea lui Alexandru Ioan Cuza; „Trăiască Regele“ ale cărui versuri îi aparţin lui Vasile Alecsandri (între 1866 şi 1948); „Zdrobite cătuşe“ (din 1948 până în 1953); „Te slăvim, Românie“ (1953-1977) şi „Trei culori“ (1977 – 1989), pe muzică de Ciprian Porumbescu.

Melodia „Deşteaptă-te, române!“ a fost interzisă în ţară de comuniști, dar a fost intonată în 1987, la iscarea revoltei de la Braşov, şi la Revoluţia din 1989. În perioada 1991 - 1994, „Deşteaptă-te, române!“ a fost şi imnul naţional al Republicii Moldova, dar a fost înlocuit apoi cu „Limba noastră“.