Se împlinesc 81 de ani de la începutul finalizării operei de artă - „Coloana fără sfârșit”

 
+6 click pentru
galerie

În urmă cu 81 de ani, pe 20 iunie, începea procesul de finalizare al unei opere de artă care ne-a făcut cunoscuţi în întreaga lume - „Coloana fără sfârşit", cunoscută şi sub numele de „Coloana Infinitului".

Între 20 iunie şi 25 iulie 1938, s-a lucrat la acoperirea cu alamă a modulelor din fontă din care este creată „Coloana fără sfârşit" a renumitului sculptor Constantin Brâncuşi. Construcţia sa începuse încă din vara lui 1937.

Opera de artă are o înălţime de aproape 30 de metri şi este compusă din 16 module, pe care Brâncuşi îi numea „mărgele". Greutatea totală a „Coloanei fără sfârşit" este de 29.173 de kilograme.

„Coloana fără sfârşit", care a fost inaugurată abia spre finele anului 1938, face parte din Ansamblul Monumental din Târgu Jiu, alături de „Poarta sărutului" şi de „Masa tăcerii".

Parcursul istoricesc al „Coloanei Infinitului”

În anul 1934, sculptorul Constantin Brancuși a fost invitat să ridice un monument pentru cinstirea faptelor eroice ale gorjenilor și, cu deosebire, a rezistenței populației orașului Târgu-Jiu, din timpul Primului Război Mondial.

Artistul dorise dintotdeauna „să facă ceva pentru țară”, așa încât a acceptat bucuros comanda, socotind-o un punct culminant în cariera sa.

În februarie 1935, Brâncuși îi scrie Miliției Petrașcu - fosta sa elevă, cea care o sfătuise pe Arethia Tătărescu, președinta Ligii Naționale a Femeilor Gorjene, să i se adreseze - că este „ca un ucenic în ajun de a deveni calfă, așa că propunerea nu putea să cadă mai bine”.
Brâncuși a avut de multe ori intenția să ridice monumente de for public dar, cu excepția ansamblului de la Târgu-Jiu nici unul din proiectele sale nu s-a materializat.

Unele proiecte au fost respinse chiar de comanditarii monumentelor, incapabili să se ridice la înălțimea concepției artistului. “Fântâna arhaică”, menită să cinstească amintirea regretatului savant Spiru Haret, fost ministru al învățământului, a fost refuzată în 1914 de ministrul de interne de atunci, V.G.Mortun. Fântâna propusă ca monument în memoria dramaturgului Ion Luca Caragiale a fost respinsă în 1931 de către comitetul de inițiativă din Ploiești.

Fântâna și Vatra Fumegândă, gândite ca monument funerar pentru poetul Octavian Goga, nu au fost acceptate, în 1938, de către văduva scriitorului. Nici fântâna sau portalul menite să comemoreze eroii din comuna sa natală, Peștișani, căzuți în Primul Război Mondial, nu au întrunit consensul autorităților locale, în 1923.

Citește și: Eveniment dedicat comemorării a 62 de ani de la moartea lui Constantin Brâncuşi

Propria exigență a artistului în materie de desăvârșire materială l-a făcut să renunțe el însuși la unele lucrări în aer liber de mari dimensiuni.

În 1927, a abandonat proiectul unei „Pasari în văzduh” din oțel inoxidabil, de 50 de metri înălțime, pentru vila lui Charles de Noailles de la Hyeeres, din sudul Franței, nedorind să accepte riscul unor deficiențe în executarea lucrării.

În 1939, dificultatile tehnice l-au facut sa respinga ideea unei “Coloane Infinite”, de mari dimensiuni, din oțel inoxidabil sudat, propusă spre executare de către Societatea Budd de lângă Philadelphia. Conform marturiei lui Isamu Noguchi, acest mod de lucru i-ar fi contrazis crezul.

În 1949, o comandă pentru o versiune colosală, în oțel inoxidabil, a “Cocoșului”, venită din partea muzeului din Philadelphia, rămâne neonorată. Perfecționismul artistului l-a împiedicat să realizeze, în 1955 „Pasărea în văzduh” monumentală în fața clădirii Seagram din New York, precum și sculptura, proiectată în 1956, din fața clădirii UNESCO din Paris.

Din varii motive, nici unul din proiectele sale arhitecturale de clădiri în formă de „Coloana Infinită” nu s-a realizat.

Exegeza consideră „Coloana Infinită”, o tema des întâlnită în opera lui Brâncuși, drept „cea mai radicală sculptură din istoria modernismului clasic”. 

„Coloana Infinită” nu s-a materializat în metal nici în Parcul Central din New York, sub forma unui bloc de locuințe, așa cum îl visase Brâncuși în 1926, și nici ca un zgârie-nori din oțel inoxidabil, înalt de 400 de metri la Chicago (1939). Au ramas doar în stadiul de proiect „Coloana Infinită” pe care artistul intenționa s-o ridice în 1930 în capitala României, ca și coloană gigantică din oțel inoxidabil slefuit, menită să se ridice în 1956 pe malul lacului Michigan, ca „una din minunile lumii”.

Citește și: Coloana Infinitului, în stare avansată de degradare

Nu s-au elucidat nici până în prezent cauzele care l-au împiedicat pe Brâncuși să realizeze în 1938 un alt proiect arhitectural al său – „Templul Meditației”, din Indore, în India.

Un lucru este cert, Brâncuși a dus până la capăt un singur proiect de for public - ansamblul de la Târgu-Jiu, cunoscut și admirat în întreaga lume.

Ridicat în județul natal al sculptorului, ansamblul este socotit una din realizările sculpturale majore ale secolului XX, „singura sculptură a timpurilor moderne care poate fi comparată cu marile monumente ale Egiptului, ale Greciei sau ale Renașterii”.

Pe malul Jiului, în parcul orașului, se află o masă rotundă din piatră, înconjurată de douăsprezece scaune rotunde – „Masa Tacerii”.

O alee mărginită de treizeci de scaune pătrate din piatră duce la „Poarta Sărutului”, făcută din piatră, încadrată de două bănci din piatră și aflată în apropierea intrării în parc.

Pornind pe Calea Eroilor, vizitatorul trece pe lângă Biserica Sfinții Apostoli și apoi zărește silueta „Coloanei Infinite”, monumentală, făcută din fontă și oțel. Frumusețea ei impresionantă ți se dezvăluie doar când îi stai alături.

Tema „Coloanei Infinite” l-a obsedat de mult pe sculptor, care a cioplit-o mai întâi în lemn. Este o structură specială care se deosebește de coloanele clasice cu soclu și capitel, întrucât ea nu are nici început și nici sfârșit.

Este alcătuită dintr-o succesiune nesfârșită de module identice (trunchiuri de piramidă unite prin baza mare), cu semimodule la capete. În imaginile atelierelor din Impasse Ronsin, fotografiate de Brâncuși între 1917 și sfârșitul anilor 20, apar coloane din stejar sau plop, cu două, trei, șase sau nouă module, a căror înălțime variaza între 1,3 și 7,17 metri.

Când Brâncuși a vizitat pentru prima oara New-York-ul, în 1926, arhitectura orașului i-a dat senzația unei “arte poetice noi și mărețe”. L-a perceput ca pe atelierul său la scară mare și a simtit nevoia imperioasă să realizeze coloane având dimensiuni cu adevărat ambițioase. Acest vis nutrit indelung l-a înfăptuit doar în Gorjul său natal. După părerea artistului, „Coloana” de la Târgu-Jiu a atins un caracter de perfecțiune definitiv.

Brâncuși a hotărât că la Târgu-Jiu, o „Coloană Infinită” de mari dimensiuni era cel mai potrivit monument pentru comemorarea eroilor căzuți în război. A avut șansa să primească acordul necondiționat al comanditarei.

Arethia Tătărescu i-a acordat deplină libertate de acțiune și l-a ajutat să obțină sprijinul financiar necesar. Se cuvine relevat faptul că inițiativa Arethiei a fost susținută de soțul ei, Gheorghe Tătărescu, prim-ministru în cabinetul liberal, în perioada 5 ianuarie 1934 - 28 decembrie 1937.

Perioada în care s-a elaborat și realizat monumentul coincide în mare cu durata guvernării liberale, o perioadă de înflorire economică, prosperitate și creativitate. Brâncuși a mai cerut și ca de toate aspectele tehnice ale realizării monumentului să se ocupe o persoană în care avea deplina încredere: Stefan Georgescu-Gorjan. Acest tânăr era inginer-șef și adjunct al directorului la Atelierele Centrale Petroșani din cadrul Societății „Petroșani”.

Acesta conducea biroul de proiectare, turnătoria și laboratoarele și cunoștea foarte bine forța de muncă de înaltă calificare. Societatea „Petroșani” era o societate pe acțiuni cu capital liberal, iar directorul general, inginerul Ioan Bujoiu, era un membru marcant al partidului liberal și ministru în cabinetul Tătărescu.

La cererea premierului, societatea a fost de acord să suporte costul execuției și montării monumentului, precum și să asigure personalul calificat. Conducerea societății i-a dat mână liberă inginerului Gorjan să supravegheze întreaga operație.

Oare de ce i-a acordat Brancusi incredere lui Gorjan?

Acesta era fiul unui vechi prieten al sau din Gorj, care-l ajutase în tinerețe. În 1902, ca absolvent de Belle-Arte, Brâncuși realizase un bust în ghips al lui Ion Georgescu-Gorjan, în semn de afecțiune.

În decembrie 1934 și ianuarie 1935, Ștefan l-a vizitat pe sculptor în atelierul sau parizian și au stat mult de „taină”, ca doi olteni. Sculptorul a constatat cu plăcere că tânărul inginer îmbina temeinica pregătire profesională cu buna cunoaștere a limbilor străine și cu aplecarea spre filosofie, istorie, literatură și arta. Tânărul inginer era conștient de genialitatea sculptorului și a reușit să-i intuiască intențiile cu privire la „Coloana Infinita”.

A oferit o soluție tehnică la problema pusă de construirea unei structuri din metal de mari dimensiuni: „Să se încastreze baza unui stâlp solid de oțel într-o fundație masivă din beton și să se tragă pe stâlp, suprapunându-se ca niște mărgele uriașe, goale în interior, «elementele» spațiale identice ale coloanei.”

Perfecta suprapunere a acestor „elemente” avea să asigure impresia de continuitate. Coloana va părea că țâsnește ca o tulpină, avântându-se spre infinit. Această concepție tehnică s-a bucurat de aprobarea artistului, care l-a invitat pe inginer să-l secondeze în realizarea proiectului pentru Târgu-Jiu.

Data nașterii concepției tehnice este consemnată pe catalogul dăruit de artist viitorului sau asistent tehnic: 7 ianuarie 1935.

Sculptorul și inginerul s-au mai întâlnit la Paris în decembrie 1936 și mai 1937, pentru a discuta diverse detalii. Brâncuși a precizat că la turnarea modulelor (pe care le numea „elemente” sau „mărgele”) se va folosi fonta, pe care o socotea cea mai rezistentă. Metalizarea cu alamă urma să asigure un aspect galben-auriu.

Citește și: S-a dat lege! După ce Coloana Infinitului a fost scrijelită de o elevă, vizitatorii sculpturilor lui Brâncuși nu mai au voie să atingă piesele

În iunie 1937, Brâncuși a sosit la București și a luat legătura cu conducerea Societății „Petroșani” pentru a discuta probleme financiare și organizatorice. A mers la Poiana-Gorj și a stat la familia Tătărescu, apoi a vizitat Târgu-Jiul cu Arethia, pentru a alege amplasamentele.

Ansamblul avea să cuprindă în final: „Masa Tăcerii”, în apropierea podului de peste Jiu, unde locuitorii orașului își apăraseră urbea în fața dușmanului în octombrie 1916, „Poarta Sărutului”, aproape de intrarea în parcul municipal, și „Coloana Infinită”, pe un tapsan, la răsărit, având munții Parâng în fundal.

La sfârșitul lui iulie, Brâncuși și Gorjan s-au întâlnit la Târgu-Jiu și au vizitat locul ales de artist pentru „Coloana” sa. Gorjan a fotografiat respectivul teren. Pe mica fotografie, Brâncuși a schițat silueta unei coloane cu douasprezece module, un rond, alei și câțiva plopi. Le-a desenat cu ajutorul stiloului inginerului, cu penita cam boantă și cerneală albastră. Desenul făcut de Brâncuși este giuvaerul colecției Gorjan. 

În tot cursul lunii august 1937, Brâncuși a locuit la Petroșani, în casa lui Gorjan. Timp de două săptămâni, artistul și inginerul s-au străduit să stabilească dimensiunile monumentului, punând de acord viziunea artistică a sculptorului cu posibilitățile tehnice și limitele financiare.

Brâncuși cerea să se respecte legea armoniei plastice, în privința dimensiunilor unui „element”. Proporția între latura mică, latura mare și înălțimea unui modul trebuia să fie de (1):(2):(4). Zile și nopți de nesfârșite discuții, calcule și schițe au dus în cele din urmă la alegerea dimensiunilor ideale: (450 mm):(900 mm):(1800 mm). Coloana urma să aibă cincisprezece module întregi și doua semimodule, respectând o așa-numita formulă de suplete: 1+15+1/2.

Semimodulul de jos se continua la bază cu o prismă pătrată, asemenea unora din coloanele de lemn. Înălțimea întregii coloane urma să fie de 29,35 metri.

La mijlocul lunii august, Brâncuși a început ciobombate, realizate de tâmplarii de modele de la Atelierele Centrale „Petroșani”. În paralel, la biroul de proiectare se definitiva planul miezului din oțel al „Coloanei”. Inginerul Nicolae Hasnaș a efectuat calculele de detalii, sub supravegherea inginerului Gorjan, iar Gavrila Somlo, cel mai bun proiectant al Atelierelor, a realizat desenele de execuție.

Inginerul Gorjan relata că sculptorul a cioplit cu migala o fațetă a modulului, smulgând lemnului, cu răbdare, „fibră după fibră, talaș după talaș, prisosul, învelișul de crisalidă care ascunde suprafețele căutate, așteptate.” Oficial „ca un sacerdot, ca un inițiat”.

În final, a obținut o curbură abia perceptibilă a suprafeței, în contrast cu curbura accentuată a modulului brut. Celelalte fațete au fost definitivate de excepționalul tâmplar de modele Carol Flisek. La sfârșitul lui august, Brâncuși a fost rechemat în Franța. Modulul de turnătorie a fost gata la 1 septembrie, la fel ca și planul miezului.

Întrucât artistul a revenit abia la începutul lui noiembrie, întreaga răspundere a lucrării i-a revenit inginerului Gorjan. Inginerul s-a îngrijit ca laminatele din oțel să fie livrate în timp record de oțelăria de la Reșița. În secția de structuri metalice, o echipa pricepută, condusă de neîntrecutul meșter Ion Romosan, a confecționat stâlpul central.

Acesta a fost proiectat din trei tronsoane, pentru a putea fi transportat pe defileul sinuos al Jiului, de la Petroșani la Târgu-Jiu. Sudura electrică a fost efectuată de mesterul Victor Borodi, cel mai bun sudor din Valea Jiului.

Citește și: Opera lui Constantin Brancusi, inclusa pe lista monumentelor UNESCO

Pentru a proteja stâlpul împotriva coroziunii, s-au aplicat două straturi de vopsea de miniu de
plumb, în atelier. Turnarea modulelor în turnatorie a fost executată de echipa condusă de Emeric Szabo și Gheorghe Anastasiu. S-a efectuat și un montaj de probă în atelier, iar modulelor li s-au stanțat numere de ordine, pentru o corecta montarea pe șantier. S-au făcut și metalizări de probă cu alamă, folosindu-se un pistol de metalizare special.

La Târgu-Jiu, în octombrie, echipa condusă de meșterul Augustin Perini a executat fundația. Firma Wildmann, din Brașov, a prestat servicii gratuit. Groapa de fundație avea forma unui trunchi de piramidă, cu baza mare un patrat cu latura de 4,5 metri și adâncimea 5 metri. S-au turnat 75 de metri cubi de beton (165 tone).

În blocul de beton s-a încastrat o structură specială - o capră în cruce de trei metri - ancorată de baza blocului cu buloane de schelement de doi metri. Schela, de 35 de metri înălțime, s-a înălțat treptat.

A fost păstrată până vara următoare, cand s-a executat metalizarea în prezența lui Brâncuși. Inginerul Gorjan a fotografiat principalele momente ale construirii monumentului. Fotografiile sale, împreună cu cele luate de unii lucrători, se constituie într-un adevarat “film”. Din fotografii se vede că structura tronsonului superior al stâlpului este mai simplă decât a celorlalte două, supuse la solicitări mai mari. Se prezintă și organizarea de șantier, care trase de boi sau cai aduc pietriș sau o cisterna cu apă. O locomobilă încalzește aburul, un motor electric este cuplat printr-o curea.

Tronsoanele stalpului s-au ridicat cu ajutorul unor cricuri și a unor scripeți. Au fost sudate între ele de către mesterul Borodi, care nu apare însă în imagini. Principalele „personaje” în film sunt meșterul Francisc Hering, care a supravegheat operațiile de montare, și meșterul Augustin Perini, care a avut în grijă fundația și schela. Inginerul Gorjan, care făcea fotografiile, nu apare în imagini. Brâncuși poate fi văzut din spate, în doar două imagini. 



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
50 DE ANI DE LA PRIMA ASELENIZARE

vezi mai multe