Risteiul, al III-lea domnitor al Dinastiei X Factor de România, se enervează rar. Dacă nu ar avea urechile, ar da senzația, zilnic, că râde de jur împrejurul capului. Joi, nițeluș după prânz, n-a mai rezistat. A luat microfonul neaurit, a făcut rost, acolo, pe genunchi, de un negativ și s-a pus pe cântat. LIVE, într-o emisiune tv, un rara avis pe la noi prin ogradă. Și nu orice, ”Somebody to Love” de la Queen! Semn că posedă voce. Semn că magia nu vine numai de Crăciun, așa cum gândesc unii
Tipu-i dus. Asta e clar. În sensul frumos. Îl știu pe Ristei, al treilea câștigător de X Factor România, de ceva vreme. Face ce vrea și vrea ceea ce face. Nu se enervează des, râde aproape non stop. Când a fost adus acasă, de la maternitate, a dat cu ochii de o bibliotecă. Lucru care, așa cum spunea Edmondo de Amicis, n-are cum să nu-ți influențeze, pozitiv, viața.
Întâi s-a enervat cu ”Dana” și ai lui Amici. Apoi, pe la a treia ediție de X Factor, într-un final de decembrie 2013, când a plecat la Galați cu o coroană. Și joi, 14 septembrie, undeva prin jurul prânzului, la ”Prietenii de la 11”. Cu vreo 2.500 de ani în urmă, Thales din Milet, da, Thales, șmecherul cu teoremă, a auzit cu oamenii din agoră spun că nu poate fi genial dacă nu e bogat. Nervos, s-a pus pe treabă, a adunat, într-un singur an, o avere uriașă, a dat clasă tuturor preopinenților, a donat averea comunității apoi, cu superbie, s-a întors la uneltele sale. Florin a făcut la fel. Sătul să tot audă că studiourile tv nu oferă condiții, că soliștii nu cântă ”live” pentru că nu au cum, sațiat de infiniții trubaduri ce prestează de pe CD ori stick USB, Ristei a cerut să i se dea doar o notă, pentru a rezema, de ea, Universul muzical.
Acolo, pe genunchi, într-o pauză, a căutat, pe laptop, ”negativul” de la ”Somebody to Love”. Stop! Numai să vrei să încerci a cânta ”Queen” și deja te joci, puternic, cu focul. Să-l imiți, fie și pentru a trilioana parte, pe Freddy, dacă nu ai cu ce, e ca și cum ai pleca pe cucerirea Everestului după ce ai urcat, cu telecabina, de două ori, sus, pe Platou, pentru o poză cu ”Babele”. Să ataci „Somebody to Love”, cap-d-opera din 1976, de pe ”A Day at the Races”, e nebunie pură. Freddy a făcut versurile apoi tot el, alături de Brian May și de Roger Taylor au pus voce, au multiplicat-o și au format un cor pe 100 de voci, unic în istorie.
În platoul de la Excelsior, Ristei nu i-a avut alături nici pe Brian, nici pe Roger, ci doar pe Diana. N-a cerut microfon nestemat, a luat unul la nimereală, pe care-l primesc toți cei care le calcă ”Prietenilor” casa. Un negativ mic, ca cel de karaoke. Plus vocea, pe care, dacă nu o ai, n-o poți face rost de la Mega sau de la benzinăria din față. A început a cânta, lejereanu, natural. Nu scremut, nu forțat, așa, ca atunci, în copilărie, când, în spatele blocului, cel pe care-l alintai ”Tigana” se ridica de pe bordură, lua mingea spre a le arăta tuturor cum se face și ținea ”picurele” până lua un strat de piele de pe pelotă.
Momente ca acestea se văd rar pe ”sticlă”. Lumea-i obișnuită cu pițipoance care s-au rezemat de un mixer, într-un studio muzical și au lansat un ”megahit”. Nu mai are timp de showul ”Queen”de la Montreal, unde s-a auzit, întâia oară,”Somebody”, magnific interpretată de Mercury la un pian plin cu bere ori de tributul lui George Michael, de pe ”Wembley”, cu 72.000 de mii de oameni, atunci când se spune că până și Apollo, de sus, din Olimp, protectorul muzicii, s-a oprit din a bea ambrozie și nectar, câteva clipe, pentru a asculta piesa.
Joi, Artistul a făcut ceea ce are de făcut un artist. A cântat. Atât! A, ba nu, a mai executat ceva. Deși n-a părăsit incinta, a trimis mii de palme pe obrajii unor pseudocântăreți.
Și a arătat că magia poate veni și-n miez de Răpciune, nu numai de Crăciun, așa cum cred cei mici...
