Antena Căutare

,,Prietenii de la 11" Care sunt cele mai eficiente și mai la accesibile taratamente naturiste împotriva gripei și ale virozelor

Invitată la "Prietenii de la 11", Dr. Ruxandra Constantin, medic de familie, a vorbit despre cele mai eficiente tratamente naturiste în caz de viroză și gripă.

Invitată la "Prietenii de la 11", Dr. Ruxandra Constantin, medic de familie ne explică la subiect ce trebuie să consumăm pentru a ne feri de efectele nemiloasei gripe și viroze! Care sunt cele mai eficiente tratamente naturiste și alimente care ne mențin sănătoși în această perioadă

Invitată la "Prietenii de la 11", Dr. Ruxandra Constantin, medic de familie, a vorbit despre cele mai eficiente tratamente naturiste în caz de viroză și gripă.

Gripa face victime în toată țara, de aceea sistemul medical trage un semnal de alarmă asupra cetățenilor, după ce s-au înregistrat 20 de decese.

În platoul Prietenilor de la 11, este prezentă doamna doctor Ruxandra Constantin care ne va învăța cum să ne protejăm împotriva gripei și a virușilor.

Care sunt cele mai eficiente tratamente naturiste în cazul virozei și a gripei!

Fiind întrebată dacă mai ne putem face vaccinul antigripal, doamna doctor a explicat în emisiunea "Prietenii de la 11", că efectul acestuia are loc de abia în 2 săptămâni, când este foarte posibil ca acest val al virozelor să treacă.

Ceea ce putem face noi, cei nevaccinați, este să consumăm alimente și ceaiuri care ne întâresc imunitatea și ne apără împotriva virușilor puternici și periculoși.

Terapiile naturale care cresc imunitatea nespecifică a corpului pot fi și pe bază de remedii din cămară.

Începem cu o alimentație de bază bogată în vitamine, minerale și fibre, precum fructele și legumele, dar și proteine de calitate pe care le putem asimila consumând carne de pui, de curcan, ouă, cereale integrale, dar și de lactate fermentate, precum iaurt, sana, chefir.
De asemenea, doamna doctor ne povestește că și condimentele precum ceapă, usturoi, ghimbir, omoară viruslii având o acțiune antibiotică.
Urmărește întregul material și află ce anume mai este recomandat să consumăm pentru o sănătate de fier!

,,Prietenii de la 11''. Cei mai râvniți burlaci din lume. Zack Efron și Jake Gyllenhaal își caută jumătatea... ,,Prietenii de la 11''.Angela Rusu își încântă fanii cu o melodie superbă despre iubire. Ascult-o și tu chiar acum...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cântăreața AMI, dezvăluiri pentru „Vara cu 100 de prieteni”! Supriză mare pentru fani, urmează colaborări incendiare
Cântăreața AMI, dezvăluiri pentru „Vara cu 100 de prieteni”! Supriză mare pentru fani, urmează colaborări...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Florin Ristei, interpretare de senzație în ultima ediție a emsiiunii! ”The Show Must Go” a răsunat la  ”Prietenii de la 11”!
Florin Ristei, interpretare de senzație în ultima ediție a emsiiunii! ”The Show Must Go” a răsunat la...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x