Antena Căutare

Nu are telefon mobil, dar spune multe cu cele 100 de medalii ale sale: Andrada Anton, dansatoarea cu mobilitate de gimnastă

Andrada Anton este o prezenţă specială pe scena de la "Românoa dansează". Are la activ 15 ani de gimnastică ritmică şi peste 100 de medalii în palmares. Nu a început să danseze de mult timp, dar o face ca şi cum ar avea în spate ani întregi de antrenamente.

Andrada Anton este o prezenţă specială pe scena de la "România dansează". Are la activ 15 ani de gimnastică ritmică şi peste 100 de medalii în palmares. Nu a început să danseze de mult timp, dar o face ca şi cum ar avea în spate ani întregi de antrenamente.

Dansatoarea noastră a stârnit un val de reacţii din partea publicului, iar CRBL i-a explicat că toţi băieţii ar vrea să-i afle numărul de telefon. Reacţia Andradei, însă, i-a lăsat pe toţi cu gura căscată. „Nu am telefon mobil. Am un singur iubit şi nu-mi mai trebuie telefon”, le-a spus ea.

Andrada a fost de opt ori campioană naţională şi a marcat o nouă victorie. Coregrafia de dans contemporan cu care s-a prezentat în faţa juraţilor i-a adus trei steluţe aurii.

"Te-ai depăşit. De la gimnastică ritmică ai ajuns în zona contemporană", a lăudat-o Monica Petrică.

CRBL a fost impresionat de amploarea mişcărilor ei: "M-am speriat. Am crezut că ne mai trebuie încă vreo scenă".

Nu vrea loc de muncă, ci loc de dans: Şi-a dat demisia pentru a veni la concurs... Veselie, mișcări, prize. Un dans perfect! Jurații au fost impresionați, publicul s-a ridicat în picioare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x