Antena Căutare

Biletul de adio al Mădălinei Manole, scris înainte de a se sinucide. Informațiile au fost făcute publice: "Sunt o neputincioasă, o nevrednică, o complexată. Trebuie să mă opresc aici cu viața mea"

La 43 de ani, Mădălina Manole a dispărut fulgerător dintre noi. Cazul morţii sale a ţinut primele pagini ale publicaţiilor, iar durerea părinţilor a fost de neconsolat, până în ultima clipă a vieţii lor. De curând, mesajul lăsat de artistă, înainte de a-şi încheia socotelile cu viaţa, a fost făcut public.

La 43 de ani, Mădălina Manole a dispărut fulgerător dintre noi. Cazul morţii sale a ţinut primele pagini ale publicaţiilor, iar durerea părinţilor a fost de neconsolat, până în ultima clipă a vieţii lor. De curând, mesajul lăsat de artistă, înainte de a-şi încheia socotelile cu viaţa, a fost făcut public.

„Mi-a dăruit Dumnezeu – cel mai frumos şi curat suflet din lume, Puiu al meu, – cel mai mare şi minunat dar, copilaşul nostru, – cei mai buni şi sacrificaţi părinţi din lume, – frate drag, nepoţi dragi, rude, prieteni, atâta lume cu suflet curat în jurul meu! Nu le merit, nu ştiu ce să fac cu ele, cum să am grijă de ele, cum să le fiu de folos!!! Sunt o neputincioasă, o nevrednică, o complexată, am un milion de defecte şi astea mă fac să gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viaţa mea!

Nimeni altcineva nu e vinovat de starea mea doar eu. Voi toţi mă iubiţi şi mi-aţi arătat lucrul acesta mereu, tot timpul! Şi totuşi eu gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viaţa! Aşa gândesc eu, aşa trebuie!!! Cum să închei rândurile astea??? Cum??? Sunt de neiertat, mă gândesc la voi toţi dar şi la ce să fac să nu mai fiu! Pui mic să rămână o perioadă la Botoşani, cu mama şi tata! Poate mă va ierta, mai târziu! Când va fi mare. Puicu meu – ai grijă de tot, atât cât poţi şi ai mei scumpi să mă ierte, atât pot să gândesc, am ajuns aici numai din vina mea! şi să-l iubească mult pe Puiu, rămâne sufletul meu ptr. tot ce a făcut pentru mine, ptr. sufletul lui!

Nu mă judecaţi, nu vă judecaţi dragii mei părinţi şi frate, mergeţi înainte de dragul copilului nostru şi de dragul lui Mihaita vă implor !!! Vinde tot ce se poate vinde, casă, orice, teren, dar vreau să rămână bani ptr. Pui pic (şcoli) şi … pentru Mihaita, Marian, Mihaela”, a scris ea, potrivit Libertatea.ro.

Ce se petrece în relația lor? Sătulă de zvonuri, Mădălina Ghenea recunoaște: ”Îl forțez...”... Vestea a căzut ca un trăsnet. Dj Wanda a primit rezultatele analizelor: "Nu sunt bine...îmi doresc să fie un vis ur...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x