Antena Căutare

Veste cutremurătoare! O cântăreață celebră, diagnosticată cu cancer pentru a treia oară: ”Scopul meu este să înving boala!”

Cântăreaţa şi actriţa australiană Olivia Newton-John a dezvăluit într-un interviu că a fost diagnosticată cu cancer pentru a treia oară în trei decenii.

Cântăreaţa şi actriţa australiană Olivia Newton-John a dezvăluit într-un interviu că a fost diagnosticată cu cancer pentru a treia oară în trei decenii.

Într-un interviu acordat postului Seven, afiliat CNN, difuzat duminică seară, ea a declarat că se tratează pentru un cancer care i-a fost descoperit în 2017 la baza coloanei vertebrale. Ea se foloseşte atât de medicina „modernă”, cât şi de remedii naturale.

„Soţul meu este mereu lângă mine, mă susţine, şi cred că voi învinge şi acesta este scopul meu”, a spus ea.

În 1992, ea a fost diagnosticată prima dată cu cancer la sân, pe care l-a învins, şi a susţinut campanii privind efectuarea de analize în acest sens. Un centru oncologic din Melbourne îi poartă numele - Olivia Newton-John Cancer Wellness Research Center.

Articolul continuă după reclamă

Al doilea diagnostic i-a fost pus în 2013. Atunci a fost vorba despre un nou cancer de sân care s-a extins la umăr, obligând-o să amâne un turneu în SUA şi Canada.

Acum, în urma celui de-al treilea diagnostic, cântăreaţa a declarat pentru Seven că ia ulei de canabis, pentru dureri, tratament care speră că va fi cândva disponibil în Australia.

„Sunt foarte norocoasă că trăiesc într-un stat american unde este legal... Visul meu este acela că va fi disponibil curând şi pacienţilor care suferă de cancer în Australia”, a precizat ea conform news.ro.

Într-un interviu acordat CNN în 2017, ea a afirmat că este recunoscătoare că încă poate să cânte şi să susţină concerte, după atâţia ani, mulţumită fanilor. „Îmi place să cânt, este tot ce ştiu să fac. Este tot ce am făcut de când aveam 15 ani, aşadar, este viaţa mea”.

Olivia Newton-John s-a născut pe 26 septembrie 1948, în Cambridge (Anglia). Când avea vârsta de 5 ani, familia ei s-a mutat în Australia. A debutat discografic în 1971, cu „If Not for You”. De atunci, a lansat numeroase single-uri care au ajuns pe primul loc în topurile internaţionale. Discografia sa cuprinde 28 de albume de studio, cel mai recent fiind „Friends for Christmas”, apărut în 2016. A devenit cunoscută la nivel mondial graţie rolului din musicalul „Grease” (1978), care i-a adus o nominalizare la Globurile de Aur. A jucat în peste 20 de producţii artistice şi de televiziune, între ele numărându-se „Xanadu” (1980), „It's My Party” (1996) şi „A Few Best Men” (2011).

Robbie Williams a comis-o din nou! Cum a reușit să își enerveze la culme fanii: “Ești dezgustător și lipsit de respect!”... ȘOC în showbiz! La doar câteva zile după ce a fost cerută de soție, o celebră actriță anunță că a pus punct relației și ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Drama Loredanei Chivu de la Asia Express. Cum și-a pierdut tatăl în adolescență și ce a povestit despre tragedia familiei
Drama Loredanei Chivu de la Asia Express. Cum și-a pierdut tatăl în adolescență și ce a povestit despre...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Simona Gherghe a dezvăluit cele 5 reguli pe care le respectă în vacanțele cu copiii. Ce nu le permite Anei și lui Vlad
Simona Gherghe a dezvăluit cele 5 reguli pe care le respectă în vacanțele cu copiii. Ce nu le permite Anei și...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x