Antena Căutare

Cum a rămas Codin Maticiuc prieten cu fostele iubite. Ce a declarat "fostul crai de Dorobanți", vânat cândva de toate femeile

Codin Maticiuc este cunoscut pentru trecutul său amoros plin de iubiri cunoscute publicului. A fost denumit "crai de Dorobanți", însă, zice el, "nu înțelege de ce i s-a dus faima așa, căci el a avut numai câteva relații, doar că au fost publice"

Codin Maticiuc a rămas prieten cu toate fostele iubite | Antena 1 & Instagram

Pe vremea când era unul dintre cei mai în vogă "băieți de oraș", Codin Maticiuc era înconjurat de femei frumoase, care mai de care mai dornice să se afișeze la brațul domnului plin de șarm și cu un statut social și financiar deloc de neglijat.

Lucrurile nu s-au schimbat prea tare, actualmente el este înconjurat tot de prezențe feminine frumoase, doar că, de data aceasta statutul lor este acela de soție, respectiv fiică.

Gina Pistol, Anna Lesko, actrița Maria Dinulescu, Raluca Lăzăruț, Rodica Miron sau Flavia Mihășan sunt doar câteva dintre femeile care au avut, la un moment dat, rolul de partenere ale lui Maticiuc, potrivit Cancan.

Codin Maticiuc, despre fostele partenere: "Am încercat să nu le supăr și am rămas prieten cu toate"

Articolul continuă după reclamă

Cu toate, spune el, a rămas prieten pentru că a reușit, crede el, să fie un domn cu ele și să nu le facă să sufere.

Îmi place să cred că nu le-am făcut să sufere. În primul rând, asta cu craiul e un pic exagerată. Eu am avut cinci relații, dar m-a aflat toată lumea. În zona asta am fost.

Nu m-am descurcat cu discreția, dar în același timp, îmi place să cred că nu le-am făcut să sufere, de aceea sunt și prieten cu toate, a spus Codin Maticiuc.

Efectiv cu toate fostele mele prietene sunt prieten.Cred eu că m-am comportat cât se poate de ok și am încercat să nu le fac să sufere, a mai spus el.

Citește și:Codin Maticiuc, fotografie rară cu fiica și iubita lui. Cât a crescut Smaranda și cum au fost surprinse cele două

Ceea ce nu a reușit, însă, craiul de Dorobanți este să descifreze ce vor femeile.

Deși i-au trecut atât de multe femei prin viață, el nu a înțeles nici în ziua de azi, cum ar putea să le mulțumească, așa că se mulțumește cu gându că nici ele, însele, nu știu ce vor.

Citește și:Soțul Deliei Matache i-a oferit lui Codin Maticiuc un cadou ce ar putea valora 1 milion de dolari. Deja cadoul și-a înzecit prețul

Nici ele nu știu. Habar n-au. Ele de câte ori își doresc ceva și apoi primesc chestia aia, apoi sunt total nemulțumite. Deci, tu, practic, n-ai avut o rețetă și te-ai lăsat ghidat de instinct. La mine a fost pur noroc și timingul, cred că am avut un timing extraordinar, a spus Codin Maticiuc, cu referire la viața de familie fericită de care se bucură în acest moment al vieții sale.

Anamaria Prodan a apelat la o schimbare neașteptată de look. Ce și-a făcut la păr impresara... Gina Pistol, imagine înduioșătoare cu fiica sa. Cât a crescut Josephine și cum a surprins-o mama ei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Drama Loredanei Chivu de la Asia Express. Cum și-a pierdut tatăl în adolescență și ce a povestit despre tragedia familiei
Drama Loredanei Chivu de la Asia Express. Cum și-a pierdut tatăl în adolescență și ce a povestit despre...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Simona Gherghe a dezvăluit cele 5 reguli pe care le respectă în vacanțele cu copiii. Ce nu le permite Anei și lui Vlad
Simona Gherghe a dezvăluit cele 5 reguli pe care le respectă în vacanțele cu copiii. Ce nu le permite Anei și...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x