Antena Căutare

Cum arată și cu ce se ocupă fiul lui Mircea Geoană. Alexandru i-a făcut pe părinții lui mândrii de el

Fiul lui Mircea Geoană, Alexandru, este un bărbat educat, care și-a făcut studiile la New York.

De vreme ce Mircea Geoană este foarte discret atunci când vine vorba despre viața lui personală, nu se cunosc prea multe detalii despre copii săi. | Hepta

Pe Mircea Geoană îl cunoaște o țară întreagă, dar puțini sunt cei care știu cum arată fiul său, Alexandru. Mircea Geoană trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Mihaela Geoană, cu care are doi copii, Ana Maria și Alexandru. Mihaela Geoană este fosta președintă a Crucii Roșii, iar acum e arhitect.

Cum arată Alexandru Geoană

De vreme ce Mircea Geoană este foarte discret atunci când vine vorba despre viața lui personală, nu se cunosc prea multe detalii despre copii săi. Cu toate acestea, se știe că fiica lor seamănă cu Mihaela Geoană, în timp ce Alexandru e copia fidelă a lui Mircea Geoană.

Citește și: Ce fel de mamă este Mihaela Geoană. Cum și-a educat soția lui Mircea Geoană copiii

Articolul continuă după reclamă

“Băiatul, Alex, e total taică-su, iar Ana e leită eu, şi fizic, şi cum se poartă”, a punctat Mihaela Geoană la un moment dat, fiind extrem de mândră de copiii ei.

Mircea Geoană, fostul secretar general adjunct al NATO, se mândrește cu copiii săi, dar a dorit mereu să îi țină departe de ochii curioșilor și de lumina reflectoarelor.

Alexandru Geoană, însă, a ajuns să atragă atenția tuturor atunci când apare cu bolidul său de lux care valorează sute de mii de euro.

Fiul lui Mircea Geoană a studiat la New York, semn că tatăl său a investit foarte mult în educația lui. În cei 5 ani de studii, Mircea Geoană ar fi plătit aproape 300.000 de euro pentru studiile fiului său, Alexandru, potrivit Viva.

Citește și: Ediție specială iUmor sezonul 16, 12 mai 2024. Alege comedia. George Tănase, transformare uluitoare: „Mircea e Geoană pe voi”

Alexandru Geoană a absolvit o școală de business din New York în 2016, iar apoi a devenit consultant la o firmă de business de renume în SUA. A lucrat acolo timp de 4 an și i-a făcut mândrii pe părinții lui.

În 2020, Alexandru Geoană a luat decizia de a se întoarce în țară și a devenit asociat la o importantă companie de investiții unde lucrează și în prezent.

Pe plan personal, se pare că Alexandru Geoană este foarte discret când vine vorba de viața lui amoroasă pentru că nu se afișează cu nicio femeie. De cealaltă parte, sora lui, Ana Maria, a avut parte anul trecut de o nuntă ca în povești în Veneția, unde ea și Garrett Cayton și-au unit destinele.

Alexandru este un bărbat muncitor, care pare că se focusează în prezent pe viața lui profesională, fiind foarte dedicat să-și construiască o carieră și dorindu-și să îi calce pe urme tatălui său.

Mircea Geoană și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale pe 11 septembrie, imediat după ce mandatul de secretar general adjunct al NATO.

Citește și: Mircea Geoană, diagnosticat greșit de două ori în România. Problemele de sănătate de care suferă

Andreea Antonescu, imagini emoționante cu cele două fiice ale sale în prima zi de școală. Sienna și-a întrecut mama la î... Mama lui Radu Vâlcan a împlinit 70 de ani. Mesajul special pe care i l-a transmis prezentatorul Insula Iubirii | FOTO...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Actrița Elena Mogîldea, mesaj emoționant pentru soacra ei! Ce i-a transmis Crinei Mardare: „Am tras lozul câștigător”
Actrița Elena Mogîldea, mesaj emoționant pentru soacra ei! Ce i-a transmis Crinei Mardare: „Am tras lozul...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Tatăl lui Meghan Markle, în centrul unui scandal de proporții. Acuzațiile grave care au dus la sesizarea autorităților
Tatăl lui Meghan Markle, în centrul unui scandal de proporții. Acuzațiile grave care au dus la sesizarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x