Antena Căutare

Cum au apărut în public Jennifer Lopez și Alex Rodriguez după ce s-a zvonit că s-au despărțit. Gestul face cât o mie de cuvinte

S-a zvonit că artista hispanică Jennifer Lopez și logodnicul ei, Alex Rodriguez, faimosul jucător de baseball, au decis să pună capăt relației lor, însă felul în care au fost surprinși la scurt timp a uimit pe toată lumea.

Jennifer Lopez și Alex Rodriguez | Getty

Se pare că acele afirmații despre despărțirea lui Jennifer Lopez de Alex Rodriguez au fost exagerate. La mai puțin de o săptămână după ce s-a vehiculat că J.Lo, în vârstă de 51 de ani, și Alex Rodroguez, în vârstă de 45 de ani, și-au anulat logodna și și-au încheiat povestea, cei doi au fost văzuți sărutându-se în timp ce se aflau în Republica Dominicană, potrivit hollywoodlife.com.

În imaginile secrete care circulă pe internet cei doi se sărută pasional, zdrobind astfel zvonurile că ar iubirea dintre ei a luat sfârșit, potrivit sursei citate.

Cei doi s-au trezit în mijlocul unei drame, care a circulat la nivel internațional, afirmându-se în presă că au decis să se despartă după ce și-au amânat deja de două ori nunta din cauza infidelității lui Alex Rodriguez.

Citește și: Alex Rodriguez știe cum să o răsfețe pe Jennifer Lopez. Artista a postat totul pe Instagram

Articolul continuă după reclamă

Un apropiat al cuplului a dezvăluit pentru Page Six că Alex Rpdriguez s-a mutat în Miami unde locuiește singur.

Vezi mai multe imagini cu Jennifer Lopez în GALERIE FOTO

Potrivit UsWeekly, ultima oară când cei doi s-au văzut a fost pe 1 martie și se pare că relația lor devenise anevoioasă de ceva vreme. De asemenea, paparazzi l-au surprins la scurt timp pe Alex Rodriguez singur, pe un iaht, în Miami, iar apoi acesta și-a făcut un selfie, dar nu a menționat încă nimic despre despărțire.

Un alt apropiat al cuplului a declarat pentru publicația People că: “Relația lor era una anevoioasă de aproape 3 luni. Ei au încercat să facă lucrurile să meargă de dragul copiilor, dar cu toții știau că lucrurile nu se vor rezolva. Ei urmau să cumpere o nouă vilă împreună, dar cum aceste planuri s-au anulat, toți prietenii și-au dat seama ce se întâmplă”.

De curând, Jennifer Lopez a postat pe Insta Stories o fotografie cu Emme, fiica pe care o are cu Marc Anthony. Fetița plânge și lângă ea se află chiar tatăl ei care o îmbrățișează, iar J. Lo este alături de ei prin videocall, încercând să o împace pe fiica ei.

Care ar fi fost motivul despărțirii dintre Jennier Lopez și Alex Rodriguez

Alex Rodriguez, logodnicul faimoasei cântărețe Jennifer Lopez, este suspectat de infidelitate. Au apărut zvonuri cum că între Alex Rodriguez și modelul Madison LeCroy ar exista o legătură intima, potrivit eonline.com.

Citește și: Reacția lui Jennifer Lopez după despărțirea de Alex Rodriguez. Video-ul incendiar a stârnit vâlvă

Madison LeCroy a ținut neapărat să vorbească despre relația ei cu Alex Rodriguez, încercând să lămurească situația. Actrița din Southern Charm în vârstă de 30 de ani a declarat că Alex Rodriguez nu a înșelat-o niciodată pe Jennifer Lopez cu ea. Deși a declarat că ea ține legătura cu cel care are să îi devină soț lui J. Lo, Madison nu a explicat motivul discuțiilor cu acesta.

Cu toate acestea, ea a încercat să asigure presa de faptul că tot ce este între ea și Alex e ceva inocent și nu ar trebui să constituie motive de îngrijorare pentru nimeni.

Citește și: Imaginile publicate de Jennifer Lopez după ce a fost acuzată că și-a pus botox. Cum arată chipul cântăreței

Cu toate acestea, acest scandal a afectat-o pe J. Lo și mai multe neînțelegeri din trecut au ieșit la suprafață.

Jennifer Lopez și Alex Rodriguez aveau o relație din 2017 și își creșteau împreună copiii, pe fiicele lui Rodriguez și gemenii lui Lopez, Max și Emme.

Vlad Gherman, amintirea cu Cristina care l-a emoționat. Ce se întâmpla acum 9 ani între el și Cristina Ciobănașu... Sânziana Buruiană, ipostaza fierbinte care a topit instant zăpada. Cum arată într-un costum de baie și cu un nou look...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Patrick Stewart, legendarul actor din filmele „Star Trek” și „X Men”, a murit. Care a fost cauza decesului
Patrick Stewart, legendarul actor din filmele „Star Trek” și „X Men”, a murit. Care a fost cauza decesului
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce nu a contestat Andreea Popescu contractul prenupțial după divorțul de Rareș Cojoc: „50.000 sau 100.000 de euro”
De ce nu a contestat Andreea Popescu contractul prenupțial după divorțul de Rareș Cojoc: „50.000 sau 100.000 de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x