Antena Căutare

Cupluri celebre care nu au avut relații intime până în noaptea nunții. Care au fost motivele pentru care au decis să aștepte

Există mai multe celebrități la Hollywood care nu au făcut sex cu partenerii lor până în noaptra nunții. Motivele pentru care au decis să aștepte sunt incredibile.

Galerie
Cupluri celebre care nu au avut relații intime până în noaptea nunții | profimediaimages.ro

Aceste vedete au demonstrat că dragostea poate fi trăită la un nivel mult mai profund, mai degrabă decât în așternuturi. Pentru ele, partea sexuală nu a reprezentat o tentație atât de mare, așa că au decis că este mai bine să aștepte până când relația lor va trece la un alt nivel.

Celebrități care nu s-au cunoscut în intimitate decât în momentul în care au devenit soț și soție

Iată o listă cu persoane celebre care nu s-au cunoscut în intimitate până la nuntă.

Hailey Bieber și Justin Bieber

Articolul continuă după reclamă

Soții Bieber au declarat pentru Vogue că au decis de comun acord să nu facă sex înainte de căsătorie. ''Am vrut să mă rededic lui Dumnezeu în acest fel, pentru că am simțit cu adevărat că așa este mai bine pentru starea sufletului meu. Și cred că Dumnezeu m-a binecuvântat cu Hailey drept consecință. Există avantaje. Vei fi recompensat pentru un comportament bun'', a spus Justin Bieber.

În mai 2020, Justin a intrat în detalii suplimentare despre convingerile sale în emisiunea lui și a soției sale The Biebers On Watch. ''Nu regret nimic pentru că trecutul te face cine ești și înveți din acele experiențe. Probabil că m-aș fi salvat pentru căsătorie. Știu că sună nebunesc. Sexul poate fi confuz când ești activ din punct de vedere sexual cu oricine'', a explicat artistul.

Miranda Kerr și Evan Spiegel

Supermodelul Miranda Kerr a dezvăluit în 2017 că ea și iubitul ei din acea perioadă, Evan Spiegel, au ales să nu facă sex înainte de căsătorie.

"Spiegel este foarte tradițional. Nu putem ... Adică doar ... așteptăm", a declarat ea, dând de înțeles că respectă decizia partenerului său. Cei doi s-au căsătorit în cele din urmă în același an și au împreună un băiat, pe nume Hart.

Adriana Lima și Marko Jarić

Deși este perfectă din cap până în picioare și ar putea să profite de atuurile sale, Adriana Lima pune foarte mare preț pe trupul său.

Într-un interviu din 2006, supermodelul brazilian Adriana Lima a spus că „sexul este pentru după căsătorie” și că prietenii ei nu ar trebui să o judece, ci să îi respecte decizia. Bruneta s-a căsătorit cu Marko Jarić în 2009, iar din rodul iubirii lor au venit pe lume doi copii. Cuplul și-a încheiat socotelile după divorțul din 2016.

Mariah Carey și Nick Cannon

Deși înainte mai avuseseră parteneri intimi, atât Mariah Carey, cât și Nick Cannon au simțit că între ei este o legătură specială, așa că au fost de acord să aștepte până la nuntă pentru a face sex.

''Amândoi avem credințe similare și m-am gândit doar că ar fi mult mai special dacă am aștepta până ne căsătorim'', a declarat faimoasa cântăreață pentru Daily Mirror.

Citește și: Femei celebre care și-au cerut iubiții în căsătorie. Cum au ajuns să pună ele marea întrebare

Brooke Shields și Dean Cain

Spre deosebire de vedetele care au rămas celibate până la căsătorie din motive bazate pe credințe și principii personale, Brooke Shields nu a întreținut relații sexuale înainte de căsătorie pentru că îi era jenă de corpul ei, potrivit marieclaire.com.

Acest complex a determinat-o să își păstreze virginitatea până la vârsta de 22 de ani, deși era visul oricărui bărbat încă din adolescență. S-a dăruit în cele din urmă iubitului ei, Dean Cain, după ani buni de relație. A crezut că se va căsători cu el, dar au ajuns să se despartă.

Hilary Duff și Mike Comrie

Înainte de a se căsători cu primul ei soț Mike Comrie în 2010, Hilary Duff a practicat abstinența. "Este mai greu să ai un iubit care este mai în vârstă, deoarece oamenii își dau adesea cu presupusul.

Dar virginitatea este cu siguranță ceva ce îmi place la mine", a spus ea pentru ELLE în 2006. În 2016, ea și Comrie și-au spus adio, iar în prezent, actrița este căsătorită cu Matthew Koma.

Oana Zăvoranu, de nerecunoscut într-o poză din adolescență. Cum arăta vedeta în urma cu 30 de ani... Gabriela Prisăcariu, goală în așternuturi. Cum și-a fotografiat Dani Oțil iubita...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Anamaria Pordan a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl lui Ronald Gavril. Cum se înțelege cu „socrul” său
Anamaria Pordan a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl lui Ronald Gavril. Cum se înțelege cu...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Paula Chirilă, declarația de dragoste care îți taie răsuflarea! Ce i-a transmis logodnicului ei: „Locul meu preferat ești tu”
Paula Chirilă, declarația de dragoste care îți taie răsuflarea! Ce i-a transmis logodnicului ei: „Locul meu...
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă acum închisoarea
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!”
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!” Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x