Antena Căutare

Dovada că timpul nu iartă pe nimeni. Cum a ajuns să arate celebrul actor Bruce Willis la 65 de ani

Fiu al unui militar de carieră de origine americană, Walter Bruce Willis sau Bruce Willis, așa cum este cunoscut, a împlinit anul acesta, pe 19 martie, 65 de ani. Bruce Willis a debutat ca actor pe scena Off-Brodway, iar de-a lungul timpului a avut numeroase apariții în numeroase producții, între care comedii, drame și filme de acțiune. A atins, însă, culmile succesul cu rolul lui John McClane, pe care l-a interpretat în seria ”Die Hard/ Greu de ucis”

Dovada că timpul nu iartă pe nimeni. Cum a ajuns să arate celebrul actor Bruce Willis la 65 de ani

Bruce Willis s-a impus la Hollywood cu roluri în filme de acţiune, precum ”Ultimul samaritean", "Pulp Fiction" şi "Şacalul", dar a putut fi văzut, de curând, în filmul de acţiune "Eroi de sacrificiu/ The Expendables", de Sylvester Stallone. În ciuda faptului că a avut numeroase apariții și este adorat de milioane de oameni din toate colțurile lumii, există și lucruri mai puțin știute despre marele actor.

Dovada că timpul nu iartă pe nimeni. Cum a ajuns să arate celebrul actor Bruce Willis la 65 de ani

Bruce Willis s-a născut în Germania

Bruce Willis este, fără doar și poate, unul dintre cei mai apreciați actori din America, însă potrivit biografiei sale, acesta s-a născut în Germania. Mama lui, care avea origini germane l-a cunoscut pe tatăl acestuia, un soldat american, în vestul țării. Astfel, pe 19 martie 155, Bruce Willis se năștea la o bază militară din Idar - Oberstein, Germania. Părinții lui au decis, însă, să vină în America abia atunci când actorul avea doi ani și s-au stabilit în New Jersey.

Articolul continuă după reclamă

Dovada că timpul nu iartă pe nimeni. Cum a ajuns să arate celebrul actor Bruce Willis la 65 de ani

Marele actor era, în copilărie, bâlbâit

În ciuda faptului că este un actor extrem de îndrăgit în toate colțurile lumii, Bruce Willis a mărturisit, la un moment dat, că în copilărie se bâlbâia teribil. Până la vârsta de nouă ani, el s-a luptat să scape de această problemă și a reușit, după cum mărturisea chiar el. "Eu fac parte dintre persoanele care au reușit să scape de această pronunție neclară. Toți avem un anume defect de vorbire. Asta ne și deosebește. În liceu am avut ocazia să lucrez cu un terapeut în domeniu, care mi-a indicat ce exerciții trebuie să fac. Când urcăm pe scenă nu mă bâlbâiam. Acesta a fost un adevărat miracol", povestea el în cadrul unui interviu.

Bruce Willis a fost surd în timpul filmărilor pentru ”Die Hard”

Actorul american Bruce Willis şi-a pierdut parţial auzul, după ce a tras cu arma foarte aproape de ureche la filmările pentru seria "Greu de ucis/ Die Hard". Informația a fost dezvăluită chiar de fiica cea mare a vedetei, Rumer, care i-a luat apăraeea atunci când s-a confruntat cu diferite probleme în timpul unor interviuri: ”Cred că o parte din problemele sale din interviuri sunt cauzate de faptul că nu aude foarte bine... el a tras cu arma foarte aproape de ureche la filmările pentru «Greu de ucis», aşadar şi-a pierdut parţial auzul”, povestea ea în cadrul unui interviu pentru contactmusic.com.

Dovada că timpul nu iartă pe nimeni. Cum a ajuns să arate celebrul actor Bruce Willis la 65 de ani

Bruce Willis a fost căsătorit cu Demi Moore

Bruce Willis este dublu câștigător al premiului Emmy, laureat al premiului Globul de Aur și de patru ori nominalizat la Premiul Saturn. Deși este apreciat de o mulțime de oameni din toate colțurile lumii, puțini sunt cei care știu că actorul a fost căsătorit cu actrița Demi Moore. Cei doi au împreună trei fiice, însă mariajul lor s-a încheiat în 2000, după 13 ani de căsnicie. Din 2009, Bruce Willis este căsătorit cu fotomodelul Emma Heming, cu care are două fiice.

Bruce Willis a oferit un milion de dolari pentru capturarea lui Osama bin Laden

În 2005, Bruce Willis a anunțat că oferă un milion de euro persoanei sau persoanelor care îl vor captura pe unul dintre liderii rețelei teroriste Al-Qaida. Astfel, acesta a luat apărarea armatei americane și a oferi bani persoanelor care oferă informații pentru capturarea unuia dintre liderii de atunci ai rețelei teroriste, precum Osama bin Laden, Ayman Al-Zawahiri ori Abu Mussab Al-Zarqani.

Dovada că timpul nu iartă pe nimeni. Cum a ajuns să arate celebrul actor Bruce Willis la 65 de ani

Bruce Willis a devenit celebru în 1985, odată cu apariţia în serialul de televiziune câştigător al unui premiu Emmy "Maddie şi David". Apoi, el s-a impus la Hollywood cu roluri în filme de acţiune, precum celebra serie "Greu de ucis", "Ultimul samaritean", "Pulp Fiction" şi "Şacalul". Actorul american a putut fi văzut, de curând, în filmul de acţiune "Eroi de sacrificiu/ The Expendables", de Sylvester Stallone.

Pe lângă rolurile sale actoricești, Willis a produs ”Hostage” și ”The Whole Nine Yards” și a fost producătorul executiv pentru ”Breakfast of Champions”, o adaptare după best-seller-ul lui Kurt Vonnegut. Împreună cu fratele său, David Willis, și partenerul de afaceri Stephen Eads, este co-fondator al Willis Brothers Films, o companie de producție de film cu sediul în Los Angeles.

Sursa: thefw.com, agerpres.ro, adevarul.ro

Credit foto: Profimedia Images

“Nu am avut niciodată curaj să îmi arăt fața goală”. După 10 ani în showbiz, Adda s-a pozat fără machiaj... Primele imagini apărute după ce soția a ținut să precizeze că nu e gay. Hugh Jackman, fără haine pentru fani și fane ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum arată viața Mihaelei Borcea la 15 ani de la divorțul de Cristi Borcea. Schimbarea majoră prin care a trecut
Cum arată viața Mihaelei Borcea la 15 ani de la divorțul de Cristi Borcea. Schimbarea majoră prin care a trecut
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alina Laufer dezvăluie de ce și-a schimbat religia. Ce a determinat-o să ia această decizie după ce l-a cunoscut pe Ilan Laufer
Alina Laufer dezvăluie de ce și-a schimbat religia. Ce a determinat-o să ia această decizie după ce l-a cunoscut...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x