Antena Căutare

Familia lui Dani Oțil s-a mărit! Un nou membru și-a făcut apariția în casa matinalului

Familia lui Dani Oțil s-a mărit, iar vestea i-a bucurat foarte mult pe admiratorii prezentatorului. Anunțul a fost făcut la o zi după aniversarea vedetei.

Dani Oțil | Captură Instagram

Dani Oțil este unul dintre cei mai îndrăgiți prezentatori de la noi. Carismatic, haios, simpatic, vesel și mereu pus pe șotii, matinalul este îndrăgit de foarte mulți admiratori care îl urmăresc atât la televizor cât și pe conturile sale de socializare.

citește și : Noua pasiune a lui Dani Oțil! Cum își umple vedeta timpul liber. Imagini care te vor sensibiliza! |FOTO

Recent, Dani a împlinit frumoasa vârsta de patruzeci de ani, iar cu această ocazie a organizat o petrecere de pomină la care au participat numeroși artiști. Momentul a fost împărtășit pe rețelele de socializare ale prietenilor lui, care au participat la eveniment, unde admiratorii s-au putut bucura de imagini.

Nu mai este un secret faptul că Dani este un mare iubitor de animale. Nu de puține ori, matinalul și-a arătat public dragostea față de necuvântătoare.

Articolul continuă după reclamă

Familia lui Dani s-a mărit

La o zi după marele eveniment, Dani a postat un scurt video pe contul său de socializare, în care apare cu o pisică în brațe. Prezentatorul susține că a adoptat-o în urmă cu o zi și deja sunt prieteni.

Este celebru, carismatic, foarte îndrăgit și apare zilnic la televizor! Recunoști personajul? |FOTO

Imaginea i-a înduioșat pe urmăritorii vedetei, care au apreciat în număr extrem de mare postarea.

Cuvintele sunt de prisos, iar imaginile grăiesc mai mult decât o mie de cuvinte.

"Ea este Gălușcă. Aseară am adoptat-o și astăzi părem să fim chiar prieteni",spune Dani în video-ul postat.

Are mușchi și un corp bine lucrat! Dar stai sa vezi cum se antrenează Dani Oțil! Gabriela este cea care îl ajută! | Video

Dani Oțil iubește animalele

În urmă cu ceva timp, Dani al nostru, ne-a mai arătat partea sa sensibilă. El a postat pe rețelele de socializare niște fotografii în care se joacă, îmbrățișează și mângâie niște drăgălășenii pufoase, de diverse culori si forme. Fie negre, galbene, roșcate sau albe, pufoșeniile lui Dani au făcut senzație și au reprezentat deliciul fanilor care îl urmăresc pe Instagram și Facebook. De la boboci de gâscă, la pisicuțe pufoase irezistibile sau cățelul alb, toate au reprezentat jucăriile prezentatorului, pe care le-a prezentat și fanilor, prin intermediul contului său de socializare.

Gigi Hadid, primele imagini cu burtica de gravidă: ”Cresc un înger!” Cum arată supermodelul acum ... Surpriză pentru fanii lui David Bisbal! Cum arată și cu ce se ocupă acum artistul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fiul Corinei Bud a împlinit 18 ani! Cum arată Robin și ce declarație emoționantă i-a făcut artista: „Dacă aș putea să mă întorc…”
Fiul Corinei Bud a împlinit 18 ani! Cum arată Robin și ce declarație emoționantă i-a făcut artista: „Dacă...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce Laura Cosoi a început să se pună pe primul loc pe sine, chiar și cu cinci fete: „Mă interesează să fiu eu bine”
De ce Laura Cosoi a început să se pună pe primul loc pe sine, chiar și cu cinci fete: „Mă interesează să fiu...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x