Antena Căutare

Imaginea în care Sore și Lidia Buble par gemene. Dovada că cele doua seamănă ca două picaturi de apă

Nimeni nu se aștepta la asta până acum. Cât de mare este asemănarea dintre Sore și Lidia Buble în cel mai recent și primul lor pictorial.

Imaginea în care Sore și Lidia Buble par gemene. Dovada că cele doua seamănă ca două picaturi de apă

Nu le-ai văzut împreună vreodată, însă acum ai ocazia. Sore și Lidia Buble au făcut o surpriză de proporții mari fanilor și s-au fotografiat împreună, iar asemănarea dintre cele două este una izbitoare.

Sore a fost cea care le-a aratat celor 884.000 de urmăritori una dintre realizările ei, faptul că a ajuns pe coperta unei reviste de succes, însă altceva le-a atras atenția faniilor, care au rămas cu gura căscată când au observat asemănarea dintre Lidia Buble și Sore.

Cum au fost fotografiate Sore și Lida Buble

Recent, Sore a publicat pe contul oficial de Instagram o imagine în care apare alături de frumoasa Lidia Buble. Cele două au atras imediat atenția publicului și au primit foarte multe aprecieri.

Articolul continuă după reclamă

Artistele par gemene, iar acest lucru i-a surprins pe oamenii din mediul online, care au rămas socați de faptul că seamănă ca două picături de apă.

Reacțiile fanilor nu au încetat să apară. Aceștia au ținut neapărat să le felicite pe artiste și să le mărturisească că par surori gemene.

"Eu am crezut că sunteți una și aceeași persoană. Superbe!" sau "Care este Sore? că nu îmi pot da seama! Sunteți minunate!", au fost câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online, care au rămas surprinși de asemănarea dintre cele două artiste.

Vezi mai multe imagini în GALERIE FOTO

Sore și Lidia Buble se aseamănă foarte mult și din punct de vedere al stilului vestimentar. Cele două artiste fac spectacol pe rețelele de socializare cu ținutele sexy și ipostazele incendiare în care se fotografiază.

Citește și: Sore, mișcări sexy în noul ei videoclip. Ce vedetă a ajutat-o să danseze așa

Recent, Sore a lăsat inhibițiile deoparte și a fost surprinsă într-o ținută de-a dreptul provocatoare. Artista a fost îmbrăcată în latex și dresuri mulate, iar acest fapt a atras atenția tuturor.

Și Lidia Buble și-a obișnuit fanii cu fotografiile ei incendiare. Frumoasa artistă se îmbracă în cele mai sexy ținute și face spectacol în mediul online cu formele ei apetisante și aspectul său plăcut.

Citește și: Apariție îndrăzneață pentru Lidia Buble. Și-a lăsat bustul la vedere într-un sutien asemănător cu cel al Madonnei

Gina Pistol, pregătiri pentru venirea pe lume a fetiței sale. Ce spune vedeta despre camera în care va locui minunea ei... Arnold Schwarzenegger se iubește cu o femeie cu 27 de ani mai tânără decât el. Cum arată logodnica sa...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Româncă celebră la Paris, prinsă în mijlocul protestelor. A fost nevoită să se refugieze cu soțul și fiul
Româncă celebră la Paris, prinsă în mijlocul protestelor. A fost nevoită să se refugieze cu soțul și fiul
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine este Cătălin Gheorghe, din noul serial al Ruxandrei Ion, Inimă sub acoperire: „Este un actor foarte versatil”
Cine este Cătălin Gheorghe, din noul serial al Ruxandrei Ion, Inimă sub acoperire: „Este un actor foarte...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Rusia angajează nord-coreeni la fabricile de drone: 12 ore/zi, pentru 2,50 dolari/oră. Regimul de la Phenian încasează 90% din salariu
Rusia angajează nord-coreeni la fabricile de drone: 12 ore/zi, pentru 2,50 dolari/oră. Regimul de la Phenian... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Climatizarea serelor de plante exotice din Parcul Drumul Taberei, supravegheată la un cost de 21.500 de euro pe lună
Climatizarea serelor de plante exotice din Parcul Drumul Taberei, supravegheată la un cost de 21.500 de euro pe lună Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
"Sunt mulţi care aşteaptă". De două luni, muncitorii asiatici nu se mai pot angaja în România Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x