Antena Căutare

Linda Evanghelista, „deformată” de operațiile estetice. Modelul și-a corectat chipul cu elastice pentru cel mai recent pictorial

După ce în urmă cu un an mărturisea că a ajuns de nerecunosct în urma unei operații estestice eșuate, acum Linda Evanghelista și-a făcut curaj să pășească, din nou, în lumina reflectoarelor.

După ce în urmă cu un an mărturisea că a ajuns de nerecunosct în urma unei operații estestice eșuate, acum Linda Evanghelista și-a făcut curaj să pășească, din nou, în lumina reflectoarelor. | Profimedia & Hepta

Considerată odată una dintre cele mai frumoase femei din lume, Linda Evanghelista a ajuns de nerecunoscut. Modelul care făcea furori în ani `90 a apelat la mai multe operații estetice care i-au distrus frumoasele trăsături și mai mult, au avut chiar efectul invers. Chipul vedetei este complet deformat, iar aparițiile ei publice s-au rărăit tot mai mult.

Linda Evanghelista a folosit elastice pentru cel mai recent pictorial din Vogue

După o pauză de mai mulți ani, Linda Evanghelista a revenit în atenția publică în forță. Modelul, în vârstă acum de 57 de ani, a apărut pe coperta Vogue pentru prima dată de când a spus că a fost „deformată” de o procedură cosmetică care nu a mers conform planului.

În urmă cu ceva timp, aceasta a apelat la o procedură de rutină de înlăturarea grăsimii, numită CoolSculpting care a deformat-o permanent, a afectat-o emoţional şi, în final, s-a retras din spațiul public, așa cum a dezvăluit chiar ea, printr-o postare, anul trecut.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Imaginile cu Jessica Alves pe care nu oricine le poate vedea! Fostul bărbat Ken a ieșit din operație pe stradă. Cum arată | FOTO

Acum, se pare că aceasta și-a găsit curajul de a apărea în fața tuturor și și-a marcat marea revenire printr-un pictorial superb, realizat pentru revista Vogue.

Cu toate acestea, pentru a reduce efectul nedorit al interveniției estetice, make-up artiștii au apelat la un truc special. Pentru fotografii, cei de la Vogue au folosit benzi și elastic care i-au „tras” pielea de pe față, maxilar și gât, ascunzând astfel problemele provocate de un tratament de înghețare a grăsimilor care a mers prost, potrivit BBC.com.

„Aceasta nu este fața mea în viața reală – și nu pot să mă plimb cu benzi și elastice peste tot,” a declarat Linda după publicarea fotografiilor.

În interviul acordat pentru revista britanică, modelul internațional a mai mărturisit că deși mult timp s-a ascuns de ochii publicului, acum încearcă să se iubească așa cum e.

„Dar pentru fotografii”, a adăugat ea. „Uite, pentru fotografii, cred că suntem aici pentru a crea fantezii. Creăm vise. Cred că este permis. De asemenea, toate defectele mele sunt înlăturate în aceste fotografii, așa că trebuie să fac ceea ce îmi place să fac”, a mai spus aceasta, potrivit sursei menționate anterior.

Citește și: Ce operații estetice are Paula Chirilă. Vedeta a recunoscut intervențiile la care a apelat: „Am făcut multe la viața mea”

Anul trecut, Linda Evanghelista a vorbit deschis despre sechelele fizice și psihice cu care a rămas în urma intervenției eșuate. Fostul top-model a spus că, în loc să reducă grăsimea, procedura a crescut celulele grase şi „m-a lăsat permanent desfigurată, chiar şi după ce am făcut două operaţii de corectare, dureroase şi fără succes”.

„Celor care s-au întrebat de ce nu am lucrat în timp ce carierele colegelor mele au fost prospere, motivul este acela că am fost desfigurată brutal de procedura CoolSculpting a Zeltiq, care a avut efectul invers celui promis”, a scris ea, la acel moment, pe contul urmărit de peste un milion de utilizatori.

„Dacă aș fi știut că printre efectele secundare se numără și pierderea stilului de viață și că vei putea ajunge atât de deprimat încât te urăști pe tine însuți... nu mi-aș fi asumat acest risc”, a dezvăluit ea acum, la un an distanță.

A doua nuntă a lui Jennifer Lopez și Ben Affleck a avut loc weekend-ul acesta. Rochia încântătoare purtată de vedetă... Greutățile prin care CRBL a trecut la începutul carierei sale. Cât de mult l-a afectat lipsa banilor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Drama Loredanei Chivu de la Asia Express. Cum și-a pierdut tatăl în adolescență și ce a povestit despre tragedia familiei
Drama Loredanei Chivu de la Asia Express. Cum și-a pierdut tatăl în adolescență și ce a povestit despre...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Simona Gherghe a dezvăluit cele 5 reguli pe care le respectă în vacanțele cu copiii. Ce nu le permite Anei și lui Vlad
Simona Gherghe a dezvăluit cele 5 reguli pe care le respectă în vacanțele cu copiii. Ce nu le permite Anei și...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x