Antena Căutare

Mama Geta, mesaj în mediul online după ce spune că știe cine i-a furat banii lui Culiță. Ce declară femeia despre făptași

Chiar dacă a luat măsuri suplimentare de siguranță după ce hoții i-au spart casa, mama Geta ține în continuare legătura cu fanii în mediul online și le spune care sunt gândurile ei.

Mama Geta, mesaj în mediul online după ce spune că știe cine i-a furat banii lui Culiță | Instagram

Casa părintească a fraților Sterp a fost călcată de hoți, iar un seif plin cu bani a fost luat din locuința mamei Geta. Chiar dacă poliția a venit la fața locului, iar cazul a fost făcut public, a trecut mult timp până când s-a tras o concluzie.

Mama Geta, mesaj în mediul online

Mama Geta a fost cea care a spus în mediul online că a descoperit făptași. Cu toate acestea, nu le-a dezvăluit numele, dar a lăsat să se înțeleagă că cei care au intrat în casa ei nu sunt oameni deloc străini de familia lor.

"Uneori te doboară fix acel om care te așteptai să te ridice!"

Articolul continuă după reclamă

Într-un interviu pentru Playtech.ro, mama Geta a spus că atât ea, cât și copiii ei au lucrat foarte mult alături de polițiști pentru a-i descoperi pe cei care le-au furat banii.

"Dacă în urmă cu două luni aveam doar niște bănuieli, situația s-a schimbat între timp. Mergând din aproape în aproape, vorbind cu unul și cu altul, am ajuns la cei care ne-au spart casa în vară. După mine, am găsit autorii, bate-i să-i bată! Nu pot să vă spun multe lucruri, dar am făcut anchetă în toată regula. Apoi, cu toate dovezile pe care le-am strâns, am mers la poliție."

Mama Geta a luat măsuri suplimentare de securitate

Într-un vlog publicat fiica ei cea mică pe rețelele de socializare, mama Geta a dezvăluit că a luat toate măsurile pentru a nu cădea victimă hoților. Getuța Sterp a filmat-o pe mama sa în timp ce se pregătea să plece de acasă și a imortalizat-o făcând-și „ritualul”, transmite Fanatik.ro.

Se pare că mama fraților Sterp este mult mai precaută acum după ce tâlharii au furat seiful lui Culiță Sterp chiar din casa ei. Femeia nu prea mai are încrede în oamenii care îi trec pragul și încuie de fiecare dată ușile când pleacă de acasă.

Mai mult, mama Geta a angajat și un paznic la poartă pentru a se asigura că ea și familia ei sunt în siguranță.

„Îți încui ușile să nu mai vină hoții?”, o întreabă la un moment dat Getuța Sterp pe mama ei. „Da, încui ușa să nu mai vină hoții. Oricum, am paznic acasă. Am paznic de paznic”, a răspuns aceasta.

Oana Roman a reacționat, după ce a fost criticată dur de fani că și-a dus mama la un azil de bătrâni: „Nu-mi este rușine... Care e secretul din spatele numelui de scenă a lui Johny Romano. Întâlnirea dintre el și Conntect-R i-a schimbat viața...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Andreea Marin, prima reacție după valul de critici despre munca neplătită. Ce spune despre declarațiile care au stârnit revoltă
Andreea Marin, prima reacție după valul de critici despre munca neplătită. Ce spune despre declarațiile care au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată casa Gabrielei Cristea din Italia, după începerea lucrărilor de renovare. Vedeta, surprinsă: „Șoc am avut”
Cum arată casa Gabrielei Cristea din Italia, după începerea lucrărilor de renovare. Vedeta, surprinsă: „Șoc...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x