Antena Căutare

Mara Banică, al doilea test de coronavirus! Care este rezultatul primit de jurnalistă!

Mara Bănică și-a făcut testul Covid, după ce, jurnalista a fost contact direct al unei persoane infectate cu noul tip de coronavirus.

Mara Bănică

Mara Bănică și-a făcut testul Covid și după o lungă așteptare a primit rezultatul. Jurnalista a publicat pe pagina personală de socializare rezultatul. Se pare că se află în afara oricărui pericol, testul fiind negativ.

Fiul lui Kamara, operat pentru a șasea oară! Cum se simte acum micuțul Leon!

Mara a mai vorbit pe rețeaua de socializare și despre întreg procesul prin care a trecut și despre ce a însemnat acest lucru pentru ea.

„Am trecut, zilele astea, prin emoții mari. A picat prima colega, apoi a doua, apoi simptome pe care ni se părea ca le avem cu toții. Nebunia testărilor la privat, transmisa pe toate posturile tv, începuse deja. A culminat cu mizeria făcuta celor de la CFR Cluj: 21 de fotbaliști au Covid la privat, dar nu au la stat. Făcusem deja prima testare, negativa, la un centru privat. Decid, fiind contact direct al cuiva deja infectat, să sun la DSP. A fost un test al răbdării. Trei ore de apeluri la care nu răspundea nimeni. Mail. Apoi mailuri. Vreo trei. La un moment dat, răspunde cineva la telefon, spre seară. Nici nu mai știu la ce sector al Bucureștiului, sunam, pe rând, la toate. Târziu în noapte, ne au testat acasă.”, a scris Mara Bănică pe Facebook.

Articolul continuă după reclamă

Mara Banică, al doilea test de coronavirus! Care este rezultatul primit de jurnalistă!

Mara Bănică a împărtășit cu urmăritorii din mediul online experiența prin care a trecut. A explicat procesul greoi pe care l-a străbătut pentru a se testa și a oferit o perspectivă asupra situației actuale.

Soția lui Florin Salam, primele declarații despre starea de sănătate a cumnatului ei! "Nu stă bine cu respirația!" | Video

„Am realizat că e un test al răbdării. Că amărâții ăștia la DSP muncesc 24 de ore pe zi. Că sunt puțini. Că sunt obosiți. Că au puterea și după ce țipi la ei la telefon pentru ca nu îți răspund când vrei tu, să îți ureze să fii sănătos. Poate ca sunt eu emotiva, habar nu am, dar mi se pare ca instituția asta, atât de importantă pentru noi romanii în aceasta perioadă este pusă cumva la zid în presă pentru că nu face mai mult. Și nu face pentru că România nu e Germania. Și nici n-are șanse să devină prea curând.

DSP-ul lucrează cu angajații reduși la 60% din capacitate, pentru că-și dau demisiile pe capete. DSP -ul nu are oameni care să răspundă la telefoane. DSP ul este îngropat în hârtii, hârtiuțe, avize, răspunsuri și statistici pe care trebuie să le facă zilnic pentru mii și mii de oameni. Pentru o întreagă Românie. Și n-au cum. De aceea vin și zic.. testul Covid este testul răbdării absolute. Al așteptării unui telefon la care într-un final cineva va răspunde. Și când o va face, nu-l înjurați. Sunt oameni care muncesc cât pentru zece. Păcat de noi. De țara asta. Popor de șmecheri, de bombardieri, ne merităm soarta.”, a mai spus Mara Bănică.

Fiul lui Kamara, operat pentru a șasea oară! Cum se simte acum micuțul Leon!... Sandra Stoicescu, aniversare în familie! Fiica prezentatoarei a împlinit un an! Cât de frumoasă este micuța Sara! | Foto...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Marina Voica, internată de urgență în spital, la 90 de ani! Ce se întâmplă cu artista. Primele declarații de pe patul de spital
Marina Voica, internată de urgență în spital, la 90 de ani! Ce se întâmplă cu artista. Primele declarații de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Actrița Elena Mogîldea, mesaj emoționant pentru soacra ei! Ce i-a transmis Crinei Mardare: „Am tras lozul câștigător”
Actrița Elena Mogîldea, mesaj emoționant pentru soacra ei! Ce i-a transmis Crinei Mardare: „Am tras lozul...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x