Antena Căutare

Rodica Popescu Bitănescu, marcată de un trecut dureros: „Nici nu am fotografii”. Dramele mai puțin știute din viața actriței

Deși are un succes răsunător pe scenă, Rodica Popescu Bitănescu a trecut prin multe cumpene atunci când vine vorba de viața personală și de familie. Iată ce a dezvăluit marea actriță despre trecutul care îi face mai mult rău decât bine!

Rodica Popescu Bitănescu, marcată de un trecut dureros: „Nici nu am fotografii”. Dramele mai puțin știute din viața actriței | Hepta/Antena 1

Rodica Popescu Bitănescu este una dintre cele mai mari și mai îndrăgite actrițe autohtone. Mulți o consideră un izvor nesecat de energie, iar râsul său molipsitor nu poate trece cu vedere. Însă, în ciuda energiei de care dă dovadă, viața actriței nu a fost lipsită de încercări, având o tinerețe marcată de traume, precum ea o recunoaște.

„Eu râd foarte rar, dar când râd, râd cu foarte mare poftă, e adevărat. După cum sunt un om foarte sensibil şi plâng foarte repede. Sunt un om şi foarte vesel, şi foarte trist. Eu nu mi-am căutat acest râs. Pe undeva e plăcut să ştii că oamenii se bucură de optimismul tău. Probabil că eu îi încarc pozitiv. Şi românii au nevoie de zâmbetul şi de râsul meu, ceea ce mă bucură.”, spunea, la un moment dat, Rodica Popescu Bitănescu, citată de Adevărul.

Citește și: Oana Sîrbu, despre posibilitatea să se recăsătorească la vârsta de 55 de ani. Ce spune actrița despre iubire la acești ani

Rodica Popescu Bitănescu mărturisește că are un trecut dureros: „Nici nu am fotografii”

Articolul continuă după reclamă

Rodica Popescu Bitănescu a mărturisit că este genul de persoană care preferă să trăiască în prezent, căci trecutul o „bântuie”. Actrița a dezvăluit că are niște amintiri foarte dureroase cu familia ei, aceasta făcând față multor necazuri:

„Sunt o persoană care trăieşte în prezent, nu mă uit la ce am făcut în trecut. De aceea eu nici nu am fotografii. Eu am rupt tot. Nu mă interesează teancurile de fotografii. Eu am amintirile în cap. Apoi, mie fotografiile îmi fac foarte rău, nu suport trecutul, îmi face foarte rău. Pentru că am nişte amintiri pe care nu le suport, am un trecut dureros, familia mea a trecut prin multe necazuri, pentru că s-au schimbat multe regimuri. Nu vreau să-mi aduc aminte, mă întristează.”, a declarat actrița pentru Adevărul, citată de Viva.

Însă, așa cum îi este firea, Rodica Popescu Bitănescu a transformat toate acele lucruri triste în comedii:

„Toate sunt comedii şi, culmea, la aceste lucruri triste şi tragice lumea râde. Este fantastic! Întotdeauna lumea se amuză pe seama necazurilor altora.”, a mai precizat actrița, potrivit celor două surse citate mai sus.

Tatăl Rodicăi Popescu Bitănescu a murit la câțiva ani după ce a ieșit din pușcărie

Rodica Popescu Bitănescu a dezvăluit că tatăl său a intrat la închisoare din cauza regimului în care a trăit. Deși era un om bun și muncitor, el a suferit foarte multe în pușcărie, iar, la scurt timp după ce a fost eliberat, s-a stins din viață:

„Eu când am făcut facultatea, tata a fost ca prostul în puşcărie la Piteşti, printre amărâţii ăia a fost şi tata, iar acum derbedeii fac mişto. Aţi murit ca proştii, vă spun eu, nu merită. Tata a murit după câţiva ani de la ieşirea din puşcărie, la 57 de ani. Tata a suferit enorm, el era un om foarte fin, foarte bun, blând şi muncitor. Lumea trebuie să ştie şi adevărul ăsta, Ana Pauker a fost mâna dreaptă a lui Gheorghe Gheorghiu Dej şi a adus tare de tot comunismul în România. (…). Eu am rămas speriată, eu am crescut cu teama că mă va lua la Canalul Dunăre Marea Neagră sau că mă deportează în Bărăgan sau că ne trimite în lagăr la ruşi, pentru că asta ştiam eu.”, a mai povestit actrița, citată de sursele menționate mai sus.

Rodica Popescu Bitănescu: „În facultate am murit de foame”

Rodica Popescu Bitănescu a mai adăugat că, din cauza faptului că tatăl său a fost în închisoare, s-a confruntat cu multe prejudecăți, inclusiv din partea bărbaților care o admirau:

„Eu în facultate am murit de foame şi aşteptam ori să mă ia de nevastă unul cu bani, să-mi dea de mâncare, dar ăştia cu bani îţi aflau dosarul. Am rămas trăsnită când mi-a spus unul: <<Te-aş lua de nevastă, te admir, îmi eşti dragă, dar ştiu de tatăl tău şi nu pot, că din mare general ce sunt acum ajung urgent soldat prost>>.”, a mai povestit Rodica Popescu Bitănescu, citată de sursele menționate mai sus.

Citește și: Frumoasa actriță din România care a renunțat la carieră pentru a fi aproape de Dumnezeu. Mulți s-au întrebat ce s-a ales de ea

Roxana Ciuhulescu a păstrat secretul ani de zile. Drama prin care a trecut alături de fiica ei... Flavius Nedelea și-a asumat public relația cu Iulia Sălăgean. Primele declarații ale fostului iubit al Anamariei Prodan...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Drama Loredanei Chivu de la Asia Express. Cum și-a pierdut tatăl în adolescență și ce a povestit despre tragedia familiei
Drama Loredanei Chivu de la Asia Express. Cum și-a pierdut tatăl în adolescență și ce a povestit despre...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Simona Gherghe a dezvăluit cele 5 reguli pe care le respectă în vacanțele cu copiii. Ce nu le permite Anei și lui Vlad
Simona Gherghe a dezvăluit cele 5 reguli pe care le respectă în vacanțele cu copiii. Ce nu le permite Anei și...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cât de diferit este Montoya, bărbatul care s-a lăsat ispitit de Gabriella Barbu, la Insula Iubirii Spania. Fostul concurent s-a schimbat
Cât de diferit este Montoya, bărbatul care s-a lăsat ispitit de Gabriella Barbu, la Insula Iubirii Spania. Fostul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Satul vechi de 500 de ani pe care îl poţi lua pe gratis. Are 12 case şi 1,5 hectare de teren
Satul vechi de 500 de ani pe care îl poţi lua pe gratis. Are 12 case şi 1,5 hectare de teren Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x