Antena Căutare

Scandalul ținut secret dinaintea incinerării Zinei Dumitrescu. Totul a fost ascuns până azi!

Întreaga desfășurare de evenimenta de după moartea creatoarei de modă, Zina Dumitrescu, a fost pe larg comentată pe larg în mass media. Există însă și momente, care au fost ținute departe de ochii indiscreți ai presei

Întreaga desfășurare de evenimenta de după moartea creatoarei de modă, Zina Dumitrescu, a fost pe larg comentată pe larg în mass media. Există însă și momente, care au fost ținute departe de ochii indiscreți ai presei.

Unul dintre acestea o are în prim-plan pe una dintre cele mai apropiate persoane de regretata Zina, care a dorit să o mai vadă o dată înainte de despărțirea eternă.Dana Săvuica unul dintre modelele lansate la Casa de Modă Venus a fost protagonista unui episod petrecut chiar la Crematoriul Vitan Bârzești, locul în care a fost incinerată vedeta.

"Dana Săvuică a fost prezentă în urmă cu câteva ore la Institutul Naţional de Medicină Legală, probabil pentru a-i aduce un ultim omagiu creatoarei de modă. S-au vehiculat o mulţime de speculaţii, s-a scris că ar urma să fie înmormântată la cimitirul Belu din Capitală, după care că ar urma să fie incinerată mâine în jurul orei 09;00. Sau că trupul ei ar fi fost adus la Crematoriul Vitan Bârzeşti (...) Dana Săvuică a încercat să pătrundă în incinta institutului, însă paznicii au sfătuit-o să se întoarcă deoarece nu era nimeni acolo. În cele din urmă, Dana Săvuică a venit la crematoriu, unde, s-a iscat un scandal cu paznicul. Acesta din urmă susţine că trupul neânsufleţit al Zinei Dumitrescu nu se află la crematoriu" a declarat unul dintre jurnaliştii care au fost martorii întregului eveniment.

Andreea Bălan a făcut anunțul pe care toată lumea îl aștepta! Când va avea loc botezul micuței Clara: "Dacă se poat... Rândurile cutremurătoare lăsate de Mădălina Manole cu puțin timp înainte de moarte: Sunt de neiertat, mă gândesc la voi ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Lovitură după despărțirea de Cristina. Andrei Rotaru a făcut un anunț neașteptat: „O ultimă dorință”
Lovitură după despărțirea de Cristina. Andrei Rotaru a făcut un anunț neașteptat: „O ultimă dorință”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Din ce își câștigă banii Daniela Crudu, după ce a renunțat la televiziune. A spus fără ezitare cu ce se ocupă
Din ce își câștigă banii Daniela Crudu, după ce a renunțat la televiziune. A spus fără ezitare cu ce se ocupă
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Alina Pop a cedat, după ce a fost bătută! Tiktokerița a izbucnit în lacrimi: „Eu am fost geloasă”
Alina Pop a cedat, după ce a fost bătută! Tiktokerița a izbucnit în lacrimi: „Eu am fost geloasă” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!”
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!” BZI
Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din cauza penelor de curent
Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din... Jurnalul
Performanță uriașă pentru România! Rareș Cojoc și Andreea Matei au scris din nou istorie în China
Performanță uriașă pentru România! Rareș Cojoc și Andreea Matei au scris din nou istorie în China Kudika
Ce să ai în portofel de Sfântul Ilie pentru noroc și belșug
Ce să ai în portofel de Sfântul Ilie pentru noroc și belșug Redactia.ro
Șoseaua care a inspirat
Șoseaua care a inspirat "Baltagul", redescoperită de turiști. Cât costă o vacanță pe Drumul Talienilor Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x