Antena Căutare

Ce s-a intamplat pe 29 mai!

Stiati ca intr-o zi de 29 mai a anului 1917 s-a nascut fostul presedinte american John Fitzgerald Kennedy? Sau ca in 1453 Constantinopolul a fost cucerit de turcii otomani condusi de sultanul Mohamed al II-lea, tot intr-o zi de 29 mai? Ori ca neo–zeelandezul Edmund Hillary si serpasul Tenzing Norgay sunt primii oameni care au cucerit cel mai inalt varf din lume, Everest (8.848 m) tot la aceasta data in 1953? Mari batalii, decizii capitale pentru omenire, crime, mari descoperiri, catastrofe, nasterea sau moartea unor personalitati care au schimbat lumea, toate s-au petrecut intr-o asemenea zi. Aflati mai jos mai multe despre evenimentele care au influentat fata Terrei si s-au intamplat intr-o zi de 29 mai!

1453 - Caderea Constantinopolului. Armata otomana condusa de sultanul Mahomed al II-lea a cucerit Constantinopolul, fapt ce a insemnat sfarsitul Imperiului Bizantin. Imparatul Constantin al XI-lea Paleologul a fost ucis in lupta, iar orasul a fost pradat si locuitorii vanati si omorati timp de trei zile.

1500 - A murit explorator portughez Bartolomeo Diaz, primul european care a atins Capul Bunei Sperante, cel mai sudic punct al Africii.

1660 - Restauratia engleza. Carol al II-lea este repus pe tronul Marii Britanii, chiar in ziua in care aniversa 30 de ani.

1727 - Petru II devine tar al Rusiei.

Articolul continuă după reclamă

1733 - Dreptul canadienilor de a detine sclavi este acceptat in Quebec City.

1790 - Rhode Island este ultimul stat dintre coloniile originale care a ratificat Constitutia SUA.

1798 - Rascoala "Irlandezilor Uniti". Intre 300 si 500 de rasculati sunt masacrati de armata engleza la Kildare.

1814 - A murit Josephine de Beauharnais, prima sotie a lui Napoleon Bonaparte si imparateasa a Frantei.

1848 - Wisconsin este admis in SUA ca al 30-lea stat.

1864 - Imparatul Maximilian I de Habsburg a sosit in Mexic pentru a prelua puterea.

1867 - "Compromisul" (Ausgleich) este intarit printr-o lege promulgata de imparatul Franz-Iosef, care stabileste aparitia pe harta Europei a Austro-Ungariei.

1868 - Printul Serbiei, Mihailo Obrenovici, este asasinat la Belgrad. Dedesubturile complotului nu au fost niciodata aflate, dar banuiala s-a indreptat catre familia rivala, Karagheorghevici, care a venit la conducerea Serbiei.

1900 - N'Djamena, capitala Ciadului, este fondat ca oras sub numele de Fort-Lamy de comandantul francez Emile Gentil.

1903 - Regele Serbiei, Alexandr Obrenovici, si sotia sa, Draga, sunt asasinati la Belgrad de catre un grup de ofiteri de armata, membri ai organizatiei secrete "Mana neagra", condusi de colonelul Dragutin Dimitrievici.

1914 - Vasul de pasageri canadian, RMS Empress of Ireland, s-a scufundat in raul Sf. Laurentiu dupa ciocnirea cu vasul norvegian de transport Storstad. 1,012 oameni au murit inecati, 840 de pasageri si 172 de marinari, in cea mai mare tragedie din istoria marinei civile canadiene.

1917 -S-a nascut John F. Kennedy, al 35-lea presedinte al Statelor Unite. A fost cel mai tanar presedinte american la alegere, 43 de ani. A rezolvat cu succes "criza rachetelor" din Cuba (1962). A fost asasinat de un lunetist in 1963, la Dallas, crima ramanand un mister pana astazi.

1918 - Fortele armene au invins armata otomana in Batalia de la Sardarapat.

1919 - Teoria relativitatii elaborata de Albert Einstein este testata cu succes de Arthur Eddington si Andrew Crommelin.

1922 - Iannis Xenakis, matematician, arhitect, inginer constructor si compozitor francez de origine greaca.

1945 - Bombardierul greu american B-32 Dominator a participat la primele misiuni de lupta.

1945 - Mihail Sebastian, prozator, dramaturg si eseist roman.

1948 - Este creata Forta de Pace a Organizatiei Natiunilor Unite, asa-numitele "casti albastre".

1953 - Neo-zeelandezul Edmund Hillary si serpasul Tenzing Norgay sunt primii oameni care au cucerit cel mai inalt varf din lume, Everest (8.848 m).

1956 - A venit pe lume cantareata LaToya Jackson, sora celebrului Michael Jackson.

1958 - S-a nascut actrita americana Annette Bening, castigatoare a Premiului BAFTA pentru rolul din "American Beauty". Este casatorita cu numai putin celebrul actor Warren Beatty.

1959 - A vazut lumina zilei actorul englez Ruppert Everett.

1964 - Liga Araba s-a intrunit in Ierusalimul de Est pentru a discuta chestiunea palestiniana, in final constituindu-se Organizatia pentru Eliberarea Palestinei. (OEP).

1967 - S-a nascut cantaretul britanic Noel Gallagher, fost lider al trupei Oasis.

1969 - Greva generala din Corboda, Argentina, degenereaza in ciocniri cu fortele armate.

1973 - Tom Bradley este primul primar de culoare ales la Los Angeles, California.

1982 - Papa Ioan Paul al II-lea devine primul pontif care viziteaza Catedrala Canterbury.

1982 - A murit actrita austrica Romy Schneider. A fost una dintre iubitele lui Alain Delon si a decedat in urma unei crize cardiace la doar 43 de ani.

1985 - Dezastrul de la stadionul Heysel din Bruxelles: 39 de spectatori au murit si sute au fost raniti, in urma prabusirii unei tribune inaintea finalei Cupei Campionilor Europeni la fotbal dintre Juventus si Liverpool.

1988 - Presedintele american Ronald Reagan a efectuat prima vizita la Moscova pentru a participa la un summit cu liderul sovietic Mihail Gorbaciov.

1989 - Este semnata o intelegere intre SUA si Egipt prin care tara araba primeste dreptul de a produce componente pentru avionul de vanatoare F-16.

1990 - Congresul Deputatilor Poporului din Republica Socialista Federativa Rusa (parlamentul comunist rus) l-a ales pe Boris Eltin presedinte al Prezidiului Sovietului Suprem, practic presedinte al Rusiei.

1994 - A decedat liderul comunist est-german Erich Honecker. A condus Partidul Socialist Unit din RDG intre 1971 si 1989, fiind obligat sa demisioneze cu doar trei saptamani inainte de caderea Zidului Berlinului.

1995 - A 12-a enciclica intitulata „Ut unum sunt" („pentru ca toti sa fie unul"), prin care Papa Ioan Paul al II-lea a facut apel la unitatea crestinilor din intreaga lume.

1999 - Olusegun Obasanjo a fost ales presedinte al Nigeriei, primul sef de stat civil dupa 16 ani de guvernare militara.

2005 - Francezii au respins, cu 54,67 % voturi contra, ratificarea Constitutiei europene. Prezenta la vot a fost de 69,37 %.

Foto: Profimedia.cz

A1.ro iti recomanda azi filmul "Street dance 2 - Dansul strazii 2". Vezi trailerul!... Salonul International de Carte Bookfest si-a deschis azi portile, in Bucuresti...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bucharest Fashion Week 2026: colecțiile spectaculoase care au transformat Bucureștiul într-o capitală a modei
Bucharest Fashion Week 2026: colecțiile spectaculoase care au transformat Bucureștiul într-o capitală a modei
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x