Antena Căutare

Cinci tari, doua continente, un nume: Neagu Djuvara. Istoricul, diplomatul si juristul roman aniverseaza astazi 96 de ani

Istoricul, diplomatul si juristul Neagu Djuvara s-a nascut pe 18 august 1916, la Bucuresti. Destinul l-a purtat in Franta, Elvetia, Belgia, Nigeria si, din 1990, din nou in Romania. Tatal lui Neagu Djuvara, Marcel Djuvara, a fost sef de promotie al Politehnicii din Berlin, in 1906. Cativa ani mai tarziu, acesta s-a casatorit cu Tinca Gradisteanu, care provenea dintr-un neam de boieri munteni.

Pe 18 august 1916, cu cateva zile inainte ca Romania sa intre in Primul Razboi Mondial, in familia lor s-a nascut cel de-al doilea copil, Neagu Djuvara. In familie, Neagu Djuvara a invatat sa vorbeasca mai cu seama franceza, asa cum se intampla in marile familii de boieri de la inceputul secolului trecut. Romana a invatat-o abia dupa varsta de patru ani pentru ca bunicul lui, diplomatul Trandafir Djuvara, era nemultumit de faptul ca nepotii sai vorbeau mai ales franceza.

Din cauza razboiului, tatal sau l-a trimis alaturi de mama si de fratele sau in Occident. Au stat cateva luni in Franta, apoi au mers in Elvetia, in Belgia, iar cand Neagu Djuvara a implinit 12 ani s-a intors in Romania. In al doilea an de liceu s-a intors insa in Franta, unde si-a continuat studiile.

Neagu Djuvara este licentiat in istorie si drept la Sorbona, are un doctorat in drept pe care l-a obtinut in 1940 si un doctorat in filosofia istoriei. In 1937, s-a casatorit in Franta cu France Henriette Marie Gaillet, fiica generalului Jean Baptiste Estienne, inventatorul tancului de lupta.

Au urmat 23 de ani petrecuti in Africa, in calitate de consilier diplomatic si juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Straine. In acelasi timp, a fost si profesor de drept international si de istorie economica la Universitatea din Niamey.

Articolul continuă după reclamă

In 1984 se intoarce in Franta si devine secretar general al casei Romanesti de la Paris. Revine in tara natala abia in 1990. Din 1991 pana in 1998 a fost profesor asociat la Universitatea Bucuresti, la Facultatea de Istorie si la Facultatea de Stiinte Politice.

Neagu Djuvara a fost decorat cu Ordinul national „Serviciul Credincios” in grad de Mare Cruce si a primit din partea statului francez distinctia Ordre des Arts et des Lettres in grad de Ofiter.

Alte evenimente care au avut loc intr-o zi de 18 august:

1850: A incetat din viata scriitorul francez Honore de Balzac

1868: Astronomul Pierre Janssen a descoperit heliul, analizand cromosfera Soarelui in timpul unei eclipse totale de Soare in Guntar, India

1920: A fost ratificat al 19-lea amendament al Constitutiei Statelor Unite ale Americii, care garanteaza dreptul la vot al femeilor

1933: A venit pe lume regizorul francez de origine poloneza Roman Polanski

1936: S-a nascut actorul american Robert Redford, castigator a doua premii Oscar

1969: S-a incheiat festivalul de la Woodstock, la care, timp de patru zile, au cantat artisti de referinta pentru muzica rock din anii '60

2008: Tenismanul spaniol Rafael Nadan a devenit Numarul 1 ATP dupa ce a castigat turneul de tenis de la Jocurile Olimpice de la beijing. In finala turneului olimpic, Nadal l-a invins pe chilianul Fernando Gonzales

Foto: Intact Images

Weekend-ul acesta, avem temperaturi ridicate si muzica buna: Michel Telo concerteaza la Mamaia... Concurenta mare la Miss Litoral 2012. Vezi cine a castigat!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bucharest Fashion Week 2026: colecțiile spectaculoase care au transformat Bucureștiul într-o capitală a modei
Bucharest Fashion Week 2026: colecțiile spectaculoase care au transformat Bucureștiul într-o capitală a modei
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cât de diferit este Montoya, bărbatul care s-a lăsat ispitit de Gabriella Barbu, la Insula Iubirii Spania. Fostul concurent s-a schimbat
Cât de diferit este Montoya, bărbatul care s-a lăsat ispitit de Gabriella Barbu, la Insula Iubirii Spania. Fostul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Satul vechi de 500 de ani pe care îl poţi lua pe gratis. Are 12 case şi 1,5 hectare de teren
Satul vechi de 500 de ani pe care îl poţi lua pe gratis. Are 12 case şi 1,5 hectare de teren Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x